Vrei să ai tu grijă de mine?

Smaranda Bedrosian

24 August 2016

SmarandaBedrosian 2Știi că eu n-am fost niciodată mică? Nu râde, că nu glumesc, eu m-am născut deja mare. Am fost genul ăla de copil precoce, care se ridică în picioare înainte să-mplinească un an și vorbește de la bun început fără să stâlcească cuvintele. De fapt, singurele vorbe pe care nu le-am pronunțat corect au fost butăcărie și imină. Poate de-aia mai târziu am avut probleme cu mâncarea și cu iubirea, când îmi lipsea una, dădeam iama în cealaltă și vice versa.

Fiind serioasă și mereu atentă, cu ochii mari, larg deschiși spre lume, nici n-am fost vreodată tratată ca un copil, nici măcar de proprii mei părinți. Mie nu mi s-a vorbit peltic, pe-nțelesul copiilor, nu mi s-a spus puișor sau prințesa mamii, nu mi-a zis nimeni din familie, vreodată, că mă iubește. Nu era cazul, eu oricum le pricepeam pe toate și mă descurcam, n-aveam nevoie de prea multe mângâieri. Chiar am întrebat-o odată pe mama de ce mi-a vorbit mereu serios, ca unui om mare. Mi-a zis: Păi, dacă așa te și purtai, ca un adult! Nu s-a gândit niciodată că poate, în adâncul sufletului meu, chiar exista un copilaș.

femeie 3

M-a întrebat cineva odată dacă mi s-a zis și altfel în afară de Smaranda. Nu, niciodată, n-am față de Smărăndița. Doar bunica mea scumpă, Babette a mea, îmi mai spunea Smari, sperând poate că așa o să mă transform în fetița drăgălașă și buclată pe care o vedea ea, inexplicabil, în mine. Minunea nu s-a întâmplat niciodată. Am rămas mereu numai eu, Smaranda, om mare.

Cum n-am fost vreodată mică, nici nu părea să am nevoie de prea multă ocrotire. Bineînțeles, eram hrănită, îmbrăcată, doftoricită. De mai mult n-aveam nevoie, era evident doar privindu-mă că mă pot apăra singură de orice durere, de orice greutate. Știi, doar, că sufletul spart în bucăți nu se vede pe dinafară. Puternică și adult, de copil, mereu prima, atotștiutoare și puțin distantă, cu nasul pe sus, de la bunici încolo nu s-a mai arătat nimeni dornic să mă țină de mână și să mă mângâie pe creștet. Nu era cazul, eu eram Smaranda, om mare deja, demult, din prima zi.

Când am fost părăsită, mințită sau pur și simplu neiubită, cei care m-au rănit au făcut-o cu inima ușoară, erau convinși c-o să trec ușor peste orice suferință, eu, întotdeauna responsabilă și sigură de mine, om în toată firea.

De la un timp, deși ridurile mi se-nmulțesc, pe dinăuntru tot simt că-ntineresc. Mi-am dat voie, când mă săruți pe frunte, să mă fac mică, din ce în ce mai mică. O vreme am avut douăzeci de ani, pe urmă optsprezece, dar anii mei au continuat, miraculos, să-mi plece din suflet. Până când, într-una din nopțile trecute, dormind lângă tine, ghemuită în coasta ta, am visat că sunt copil și că merg fericită pe stradă cu tata. M-am trezit brusc și-am simțit că te țin strâns de mână.

În sfârșit, pot să fiu și eu mică de-acum. Vrei să ai tu grijă de mine?

Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.

 Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Când vrei, ai cu cine, dar nu-ți iese

Vreau mai mult decât papa, caca…

Dragă tată, sunt copilul tău, așa mi s-a spus

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,827 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro