N-ai îmbătrânit, doamnă!
E argintiu. Și nu așa, gri și tăcut că metalul, ci viu și schimbător în lumină, ca apa desprinsă – picătură cu picătură – din gheață. Îl mângâi, încercând să-i cumințești țepii mărunți sub palmă. Ce amuzant, cum te întorci, vrei – nu vrei, către copilărie. În amintiri, în stângăcii, …