Catchy W

Un text acid despre fascinația românilor pentru lideri de carton, nostalgici după dictatură, și despre prețul plătit pentru libertatea câștigată în 1989.

Proprietatea privată nu e un moft, democrația ne e o farsă, nici măcar originală, și capitalismul de cumetrie. Iliescu, țapul ispășitor preferat în tranziție, vinovat de destule, dar nu de toate, n-a fost nici Walesa, nici Havel, nici Rațiu, dar nici Ceaușescu sau Stalin. Ar fi fost cinstit să facă …

L-am votat și l-aș mai vota în fața unor caricaturi politice. Dar, între timp, Nicușor Dan a dispărut. Nu din funcție, ci din societate. Și asta costă.

Ce vor rușii? Aceeași putere asupra acestui teritoriu pe care au dorit-o și în secolul XIX, și în 1944. De data aceasta, fără ocupație militară. Doar cu rețele de influență, propagandă și un aparat românesc de trădare perfect adaptat. Un text dur și lucid, semnat Andrei Crăciun.

Nostalgia după Ceaușescu nu e despre trecut, ci despre eșecul prezentului. Când oamenii idealizează dictatura, poate că democrația e în criză de sens.

Într-o scrisoare postumă, Oliver Sacks trasa un diagnostic lucid: ne pierdem în zgomotul digital. Ce mai învățăm azi de la medicul care a iubit umanitatea în toate formele ei.

Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

Wole Soyinka nu e singur. În România, până și un laureat Nobel poate fi înșelat de un taximetrist. Iar cazul e simptom, nu excepție. O radiografie sinceră a unei boli care a scăpat de sub control: misecuvenismul românesc.

Scris din avion, între Riga și Vilnius, acest text e un diagnostic amar despre România: o cleptocrație internă, cu hoții noștri de toate zilele.

Imnul îmi place mie: Deșteaptă-te române! Și românul ce face, se deșteaptă? Nu se mai deșteaptă, că el e deja cel mai deștept om din lume. După bulgari.