Catchy W

Un text tăios despre felul în care Rusia lui Putin își duce războiul hibrid împotriva lumii și despre cât de ușor cad românii în capcana propagandei. Între expirați reciclați, pseudo-patrioți și nostalgii toxice, se conturează un peisaj dezolant al neputinței și al manipulării.

Garry Kasparov avertizează: drumul spre dictatură începe cu cenzura. România, fără memorie și fără presă liberă puternică, riscă să repete istoria.

Un manifest despre libertate și singurătate asumată, despre refuzul de a te pierde în turmă și despre prețul pe care îl plătește cel care rămâne fidel propriei conștiințe. Într-o lume tot mai uniformizată, curajul de a gândi cu mintea ta devine forma supremă de demnitate.

Milan Kundera (a jucat la cehi și la francezi) îi povestea cândva lui Philip Roth (a jucat la americani) într-un interviu: “Am învățat valoarea umorului în vremea terorii staliniste. Pe atunci aveam douăzeci de ani. Recunoșteam întotdeauna oamenii care nu erau staliniști, cei de care nu trebuia să mă tem, …

De la Socrate și până la eticienii contemporani – Singer, Nussbaum, Savulescu –, etica a rămas busola care însoțește progresul. O meserie discretă, dar esențială, care ne ajută să înțelegem ce preț are fiecare decizie și cine îl plătește.

România, prinsă între bugetari de lux, sindicate fără rușine și politruci „pro-europeni”, riscă implozia. Andrei Crăciun avertizează: batjocura și risipa nu mai pot continua.

Rutger Bregman crede că oamenii sunt de la natură buni. Hobbes, că sunt răi. Adevărul? Poate că nu sunt nimic din toate astea. Poate că devin ceea ce aleg. Și marea noastră șansă este să alegem să nu fim proști.

Un text acid despre fascinația românilor pentru lideri de carton, nostalgici după dictatură, și despre prețul plătit pentru libertatea câștigată în 1989.

Proprietatea privată nu e un moft, democrația ne e o farsă, nici măcar originală, și capitalismul de cumetrie. Iliescu, țapul ispășitor preferat în tranziție, vinovat de destule, dar nu de toate, n-a fost nici Walesa, nici Havel, nici Rațiu, dar nici Ceaușescu sau Stalin. Ar fi fost cinstit să facă …

L-am votat și l-aș mai vota în fața unor caricaturi politice. Dar, între timp, Nicușor Dan a dispărut. Nu din funcție, ci din societate. Și asta costă.