Life Bites

Nu și-a epuizat sensurile viața lui Mircea Lucescu. Nu și-a epuizat sensurile nici moartea lui Mircea Lucescu. Și nu și-a epuizat sensurile nici despărțirea marelui om de fotbal de țara sa. 

Era anul 1981 și doar ce se introduseseră cartelele pentru raționalizarea alimentelor. Fetița de zece ani nu înțelegea care e rolul exact al acelei bucăți de carton.

Teoretic, legea ar trebui să protejeze angajatul, să reglementeze relațiile profesionale și să sancționeze abuzurile. În realitate, însă, în multe instituții, de stat – și nu numai – se dezvoltă, în liniște, un fenomen toxic: bullying-ul instituțional.

M-am gândit să mă răzbun în scris pe cei 40 de sfinți. Nu, nu cei din calendar. Pe ai noștri, “sfinții” de acasă. Cei care azi au un zâmbet ușor tâmp pe față, pentru că, na, e ziua lor.

Când eram mică, am primit cadou un roboțel de jucărie, cu cheiță. Îmi amintesc că era tare simpatic. Chiar dacă preferam păpușile, cu aspectul lor uman, roboțelul și-a făcut totuși loc printre jucăriile mele preferate, mai ales că nu stătea inert și, așa colțuros cum era, mergea de colo-colo, spre …

Când românii rămân blocați în Dubai, ajutorul e obligatoriu. Dar nu înseamnă că întrebările despre risc, decizii și costuri publice sunt „hate”. Text despre empatie fără imunitate morală și despre influenceri care transformă criza în capital de imagine.

O ieșire rapidă la sendviș devine începutul unei mărturisiri tulburătoare despre alergii fără explicație medicală, traume trăite înainte de naștere și un tratament neconvențional, în care dragostea și devotamentul capătă forță tămăduitoare.

În 1926, Baird aprinde imaginația lumii; în 1936, BBC face televiziunea obicei; în 1939, RCA o duce în case. Azi, TV-ul rămâne ancora de acasă, deși concurează cu ecranele mici. Cu puțină disciplină, devine aliat. Iar când se strică, soluția e service-ul, cu garanție.

Toate lucrurile care ne par azi firești au avut, cândva, un strămoș caraghios. Progresul a scurtat drumul, a netezit obstacolul și ne-a oferit confort, viteză și informație. Dar odată cu ele, relația noastră cu timpul, memoria și liniștea de a nu ști totul s-a schimbat radical.

După patruzeci de ani, prieteniile nu se mai pierd din lipsă de timp, ci din lipsă de toleranță pentru micile cruzimi ambalate drept sinceritate. Unele întâlniri te obosesc mai tare decât o săptămână de muncă, iar cercul de prieteni se micșorează nu din egoism, ci dintr-o formă nouă de luciditate: aceea de a nu mai sta la masă cu oameni care te rănesc „pe șleau”.