N-ai îmbătrânit, doamnă!
E argintiu. Și nu aÈ™a, gri È™i tăcut că metalul, ci viu È™i schimbător în lumină, ca apa desprinsă – picătură cu picătură – din gheață. ÃŽl mângâi, încercând să-i cuminÈ›eÈ™ti È›epii mărunÈ›i sub palmă. Ce amuzant, cum te întorci, vrei – nu vrei, către copilărie. ÃŽn amintiri, în stângăcii, …