Când judeci pe cineva dintr-o poziție de putere – că atunci cădem cel mai des în acest păcat – fără să-i știi povestea, s-ar putea să-i răpești și ultimul lucru care îl mai ține în picioare – speranța. Iar viața ne dă destule ocazii să greșim în felul acesta. Iată una dintrea acestea.

Într-un compartiment de tren, un tânăr de 24 de ani exclamă privind pe geam: Tată, uită-te, copacii fug în urmă! Tatăl zâmbește cald și îi strânge mâna înțelegător. Un cuplu de tineri se uită la băiat cu milă. După un timp în care nu și-a dezlipit privirea de la geam, acesta strigă iar: Tată, uite, norii aleargă odată cu noi! Bărbatul de pe bancheta de vizavi nu mai rezistă și lîl întreabă pe tatăl “copilului” de 24 de ani: De ce nu-l duceți la un doctor bun? Tatăl zâmbește îngăduitor: L-am dus și acum chiar de la spital venim. Fiul meu a fost orb din naștere și azi și-a recăpătat vederea…
Aceasta a fost povestea. Să vă fie de folos! 🙂
Citiţi şi
Să-i oferi un trandafir la care să-i lași spinii
Nouă nu ne cresc cozi, vouă nu vă cresc aripi
Mulțumirea, recunoștința și speranța. Trei ancore psihologice la sfârșit de an
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
















