Am avut un vis straniu, în care revederea unei persoane care mi-a marcat puternic percepÈ›ia asupra realității se termina cu o îmbrățiÈ™are rece, îmbrățiÈ™are pe care eu insistam să o prelungesc, lucru – mărturisesc – total neobiÈ™nuit pentru mine. Nu am mai putut să adorm după aceea. Mi-am băut cele două căni mari de apă, ritualul cu care îmi încep dimineÈ›ile È™i m-am pregătit pentru o nouă zi.
Sunt decizii în urma cărora în sufletul nostru rămâne, cel puțin pentru un timp, un hău.
Sunt momente când un simplu nume al unei străzi, o melodie sau o fotografie aduc la suprafață dureri și nostalgii pe care le-ai îngropat profesionist în adâncul nepăsării.
©Rodyy A. Shahin
Și apoi, mai sunt momente când accesezi Time Hop-ul (pentru că nenorocitul de facebook nu îți dă nici acum acces la memories) și revin în atenție zeci de poze rămase în telefon, instagram, facebook, mărturii a tot ce a fost. M-am uitat la un selfie și, în asentimentul întregii dimineți, atitudinea mea a devenit ca îmbrățișarea din vis: rece. Un amestec de răceală, un zâmbet ironic și plin de compasiune la adresa unui alt zâmbet, plin pe atunci de speranță și entuziasm. Am conștientizat că, uneori, tot ce rămâne dintr-o întâmplare e dorul de tot ce ar fi putut să fie și n-a fost.
Asta È™i câteva amintiri… îngropate profesionist.
 Guest post by Beatrice Luca
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lungul drum al inocenței către realitate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
