Băiatul era încă acolo, în fața ușii. Avea palmele reci. Se simțea foarte amețit și foarte speriat. Deschise ușa camerei și, cu hotărâre, își luă sora de mână și încercă să o tragă după el, spre ieșire. Ea se împotrivi puțin și îl privi foarte mirată, deși se pregătise de plecare așa cum îi spusese el de câteva zile.
– Unde mergem?
– Plecăm, Maria. Plecăm din casa asta.
– Unde ? Și de ce?
– Plecăm, Maria, pentru că mama noastră nu ne vrea. Mama noastră, Maria, își doreÈ™te o altă viață. Fără noi. Noi o încurcăm, noi îi punem piedici. Ea nu ne mai iubeÈ™te. Nu ne mai iubeÈ™te de foarte multă vreme.
– Mă gândeam eu. Nici la serbare nu a mai venit deloc. Numai tu veneai la serbările mele… Și tata? Nici el nu venea la serbările mele. Mereu îmi zicea că-i foarte ocupat. Mihai, tata ce zice?
– Tata nu zice nimic. Tata tace È™i acesta nu-i un semn bun, de aceea trebuie să plecăm. Mereu el tace. Nimeni nu ne vrea Maria, tu nu înÈ›elegi, că eÈ™ti prea mică. Tata tace È™i pleacă mereu capul în pământ. O lasă pe mama să facă cum vrea ea.
– Nu sunt aÈ™a mică, Mihai. Sunt mare, uite mi-am pregătit singură un săculeÈ› cu haine, cum mi-ai zis. Mi-am pus È™i periuÈ›a de dinÈ›i, È™i È™osete, È™i pijama. De toate mi-am pus în el. Să nu-mi lipsească nimic acolo unde ne ducem. Sunt mare È™i curajoasă. Tu mi-ai spus că trebuie să fiu curajoasă.
– Foarte bine ai făcut Maria, foarte bine. EÈ™ti foarte curajoasă. Sunt mândru de tine. Bagajul făcut de tine o să-È›i fie de folos. Ne ducem în gară È™i cumpărăm bilete cu banii pe care i-am adunat È™i o să luăm un tren. O să am grijă de tine. O să mergem la ConstanÈ›a, la mătușă Zorica. O să aibă ea grijă de noi o vreme, până îmi fac eu un plan pentru amândoi. Știi că ea ne iubeÈ™te pe amândoi. De multe ori, ne-a chemat în vacanÈ›e la ea. Eu am planuri că o să muncesc È™i o să câștig ceva bănuÈ›i È™i o să avem de toate cele de trebuință. Tu o să mergi la È™coală de anul viitor È™i o să înveÈ›i să-È›i faci un drum în viață, ca să ai o meserie adevărată când o să creÈ™ti mare. Eu acum sunt mare, am 16 ani, pot să am grijă de tine. O să ne ajute È™i mătuÈ™a. O să vezi. E o femeie bună È™i iubitoare È™i e atât de singură! Toată viaÈ›a ei a fost singură. O să se bucure mult de noi. Ea măcar o să se bucure de noi, îngână trist băiatul, înghiÈ›indu-È™i lacrimile.
– Mihai, dar pe noi oare de ce nu ne-a iubit mama? AÈ™a cum o iubeÈ™te pe Camelia, mama ei ? Ai văzut că i-a cumpărat un papagal de ziua ei. Un papagal adevărat! Noi nu am avut niciodată un papagal. Pe tine te-a iubit mama atunci când erai mic? Când erai aÈ™a ca mine de mic?
– Maria… nu È™tiu ce să-È›i zic. Nu, nu cred că m-a iubit. Mereu spunea că sunt o povară pentru ea È™i tu eÈ™ti la fel ca mine, o altă povară. Două guri în plus de hrănit, două căpuÈ™e. Asta eram noi pentru ea. CăpuÈ™e. Dar, de fapt, nu te mai gândi la asta, nu te mai gândi. ÃŽÈ›i spun ca un frate mai mare ce sunt. O să am eu grijă să nu suferi È™i tu cum am suferit eu, de indiferenÈ›a ei. Dar mai bine ar fi să nu te superi pe ea, că ea nu È™tie ce frumoasă eÈ™ti tu cu adevărat. Ea este un om foarte trist, din cauză că nu È™tie ce frumoasă eÈ™ti tu, Maria, în fiecare dimineaÈ›a când te trezeÈ™ti È™i zâmbeÈ™ti. Ea nu È™tie cum îți bei tu laptele strângând tare cana cu mânuÈ›ele È™i cum ai apoi mustăți din lapte È™i râzi singură de ele. Ea nu È™tie că părul tău stă mai bine în două codiÈ›e împletite decât lăsat pe spate. Ea nu È™tie ce desene frumoase faci tu la grădiniță È™i câți prieteni buni È›i-ai făcut acolo. Ea nu È™tie nimic. Eu È™tiu.
– Da, Mihai, ea nu È™tie nimic. Ea nu se trezea dimineaÈ›a când noi plecam de acasă. Eu la grădiniță È™i tu la È™coală. Mereu îmi spunea că este foarte obosită. Iar după-masa nu era acasă. Venea seara.
Maria se întristă puțin. Mihai o luă în brațe.
– Dar eu È™tiu, Maria. Și o să È™tie È™i tuÈ™a Zorica, È™i toÈ›i oamenii pe care îi vei întâlni în viaÈ›a ta o să È™tie că eÈ™ti frumoasă È™i desenezi È™i cânÈ›i frumos. Și toÈ›i or să vrea să fie prietenii tăi. Și o să ai un papagal. ÃŽÈ›i promit eu.
Maria își lăsă capul pe umărul lui Mihai și se simți fericită. El era fratele ei; fratele ei cel mare și o să aibă grijă de ea. Întotdeauna.
Guest post by Dorana Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mâzgălituri pe cerul nopții
Ce a ajuns să mai însemne iubirea?
Elizabeth Gilbert revine cu o carte de memorii tulburătoare: All the Way to the River
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
