Asociația Zetta și Teatrul În Culise te invită la evenimentul – spectacol „Clinica sinucigașilor”, una dintre cele mai bune comedii româneşti contemporane, care se va juca în sala mare a Teatrului Nottara în seara zilei de 29 martie, orele 19.00. Teatrul În Culise, un teatru al prezentului, care abordeaza subiecte de actualitate prin repertoriul său, susține Campania Zetta destinată pacienților cu situații financiare precare, care au nevoie de intervenții chirurgicale plastice sau reconstructive complexe.
Asociatia ZETTA și Teatrul In Culise au decis să joace împreună pe scena facerii de bine. Actorii, departe de a fi niște oameni bogați altfel decât sufletește, îi vor ajuta pe chirurgii de la Clinica Zetta să aducă alinare, sănătate, integritate corporală și zâmbet acolo unde speranța murise prima: cazuri grele, oameni condamnați la diferite infirmități de lipsa mijloacelor financiare.
Și actorii acestui teatru, și medicii acestei clinici dăruiesc din cea mai scumpă resursă – timpul lor. Mai trebuie însă acoperite costurile consumabilelor în aceste operații pro bono.
Dacă iubiți arta dramatică, atunci iubiți și oamenii, și viața, și acum ar fi poate pentru prima dată când, pe lângă plăcerea unei seri de teatru bun, puteți încerca bucuria de a fi făcut bine unui necunoscut.
Dacă nu puteți merge voi, cumpărați totuși un bilet și dăruiți-l cuiva care poate. Veți dubla bucuria și veți da mai departe lecția compasiunii și a generozității. Ne vedem la teatru!
Despre ce va fi piesa Clinica Sinucigașilor
Spectacol de Gabriela Mihalache abordează controversată modalitate de a scăpa de toate neliniștile, problemele și angoasele existențiale prin plecarea spre o lume mai bună. În sala de așteptare a clinicii se reunesc patru personaje savuroase, care ajung să vorbească despre iubire și absolut, limite interioare, căutarea fericirii și nevoia de a fi apreciat. Astfel se naște această comedie senzațională a actualității, un teatru al speranței care scoate în evidență faptul că oricât de insignifiantă și ratată ar fi viața cuiva, ea merită trăită până la capăt. În ciuda titlului dur, este un spectacol vesel care extrage din spectatorii săi speranțe, gânduri pozitive și bună dispoziție.
Echipa Asociației Zetta, împreună cu dl. Dr. Dragoș Zamfirescu, vor fi prezenți la eveniment cu un stand de prezentare. Mai multe informații despre spectacol puteți găsi aici, iar biletele se pot achizitiona de aici.
Citiţi şi
GALA ZETTA, ediția a V-a – „ Cadre de curaj”
Am întâlnit un chirurg dovedit în mod științific fericit
Primul hub medical de Chirurgie Plastică din România își consolidează echipa de parteneri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.