Oscar Wilde s-a născut într-o zi de 16 octombrie. Şi, printre altele, ne-a invitat, doamnelor, să ne ocupăm cu „zânăritul“, spunând: „Cum poate o femeie s-aştepte să fie fericită cu un bărbat care insistă să o trateze de ca şi cum ar fi o fiinţă umană?“ Sensibil, nu? 🙂 Doar că, oricât de zâne au fost contemporanele lui, el a trăit “iubirea care nu îndrăznea să-și spună pe nume”.
Acuzat de tatăl unui iubit de-al său, Wilde se prezintă la procesul din aprilie 1895. Prestaţia lui din boxa martorilor a fost una strălucită, chiar dacă a rămas fără niciun rezultat. Întrebat de procuror „Care este «iubirea ce nu îndrăzneşte să-şi spună pe nume?” – făcând referire la un vers dintr-un poem publicat de Douglas (iubitul) -, el a oferit o lecţie de elocinţă:
„Iubirea ce nu îndrăzneşte să-şi spună pe nume” în secolul nostru este acea afecţiune pe care un bărbat mai în vârstă o simte pentru unul mai tânăr, precum David pentru Ionatan, pe care Platon a aşezat-o la temelia însăşi a filosofiei sale, pe care o regăsim în sonetele lui Michelangelo şi în cele ale lui Shakespeare. Este acea profundă afecţiune spirituală care este pe cât de pură, pe atât de perfectă. Ea dictează şi însufleţeşte marile opere de artă, cum sunt cele ale lui Shakespeare şi Michelangelo… în secolul nostru este greşit înţeleasă, atât de greşit înţeleasă, încât a ajuns să se vorbească despre ea ca despre o «iubire ce nu îndrăzneşte să-şi spună pe nume» – şi în numele ei am fost eu adus aici. Este frumoasă, este rafinata, este cea mai nobilă formă de afecţiune. Nu are nimic nefiresc în ea. Este o afecţiune intelectuală, care a existat şi va exista întotdeauna între un bărbat mai în vârstă şi altul mai tânăr, acolo unde bărbatul mai în vârstă are de partea sa intelectul, iar cel mai tânăr are înaintea sa tot ce înseamnă bucuria, speranţa şi farmecul vieţii. Lumea nu înţelege că lucrurile stau exact cum trebuie să stea. Lumea o ia în derâdere şi uneori mai trimite pe câte cineva la galere în numele ei”.
Juriul s-a declarat incapabil să pronunţe un verdict, aşa încât judecătorul a ordonat un nou proces, care a avut loc pe 25 mai 1895. Oscar Wilde a fost condamnat la doi ani de închisoare şi muncă silnică – pedeapsa maximă prevăzută de lege.”
Citiţi şi
Ce a ajuns să mai însemne iubirea?
Elizabeth Gilbert revine cu o carte de memorii tulburătoare: All the Way to the River
Lungul drum al inocenței către realitate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
