Cât de greu se crește un copil? Foarte greu. Personal nu știu asta, întrucât nu am ajuns încă în punctul de a avea un copil. Dar o pot spune din prisma faptului că știu câte a îndurat mama de pe urma mea.
De când s-a instalat democrația, am asistat la transformările suferite de ultimele generații (vorbim de la ’92 în sus, întrucât cam pe-atunci mi-a dat mie mama viață). Am văzut cum generațiile din urmă încep să ceară din ce în ce mai multe. „Haide, mamă, nu pot să mă îmbrac de la magazinul din colțu’ străzii. Vreau și eu haine de la Zara sau Bershka”. „Eh, mamă, doar nu o să stau cu nasu-n cărți 24/24. Mai trebuie să ies și eu într-un club, ceva”. „Vreau și eu mașină la 18 ani mamă, ca toții băieții”. Și una câte una, toate aceste cereri se adună în capul mamei cel mai mult. Știe că printre toate cheltuielile și ratele, trebuie să-i ia și puișorului ei ce-și dorește, ca să nu ducă lipsă de nimic și să-l vadă fericit. Chit că are mâinile încrețite de la spălatul vaselor sau hainelor, ea nu ripostează, pentru că vrea să-și vadă odrasla în rând cu toți ceilalți copii și să nu fie marginalizat.
Dar vreau să pun întrebarea generațiilor care vin acum din urmă și nu numai lor: Tu, care poate citești acum aceste rânduri, când te-ai oprit ultima oară din goana ta după lucruri materiale, care sunt niște nimicuri până la urmă, să iei mâna mamei tale care te-a crescut cu greu și să-i spui „Saru’mâna, mamă, pentru tot ce mi-ai oferit!”? Știți voi oare cât înseamnă toate acele ore de muncă și nopți, poate nedormite de griji, prin care trece o mamă? Nu știți, pentru că nu aveți de unde.
De cele mai multe ori, mama e aceea care îți spune că statul până la patru dimineața în club poate fi periculos, iar tu spui: „Ce știe ea? Pe vremea ei se trăia altfel.” Tinere, țin să te anunț că pe acea vreme a ei exista o mare virtute care, din nefericire, pălește în fața voastră în ziua de astăzi: respectul. Respectul pentru cuvântul părintesc.
Anii trec și trec cu mare repeziciune. Tu crești, termini cu succes o școală, îți întemeiezi o familie. Pe scurt: părăsești cuibul unde ai fost crescut cu trudă și sudoare. Anii se scurg peste tine, dar și peste aceea care ți-a dat viață. Anumite perioade din viață îți pot aduce dispute cu cea care ți-a purtat de grijă, dispute care poate nu se vor vindeca niciodată și își vor lăsa amprenta asupra ei, dar și asupra ta. De ce? Din cauza orgoliului. Orgoliul tău de adolescent, dar și de adult, poate care la un moment dat a defulat în fața mamei. Și cu timpul toate acestea se adună, pentru că timpul nu cruță nimic și nu așteaptă până ce omul se deșteaptă.
Astfel, te trezești într-un punct în care vei vizita casa părintească și vei intra în camera atât de cunoscută și cândva dragă ție și îți vei dori să mai vezi măcar o dată acele palme încrețite și acei ochi care licăresc de fericire că te-ai întors teafăr și sănătos acasă. Iar atunci va fi insuportabil de greu – echivalentul a o tonă de beton ce pare că se prăbușeşte peste tine -, iar mintea îți va spune un singur lucru: „Da, mamă, aveai dreptate”.
Dacă ai ajuns până la finalul acestor rânduri, iată ce te rog: de e cea care ți-a dat viață lângă tine, du-te și ia-i palmele în mâinile tale şi zâmbește-i. Nu e nevoie de cuvinte, pentru că mama știe ce simți. De nu e lângă tine, sun-o, scrie-i sau poart-o în gândul tău. Prețuiește fiecare clipă pe care o ai lângă ea, pentru că, peste ani, să te poți gândi cu fericire la ea și fără regrete!
Guest post by Isabelle Frost
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
