Mihaela Claudia Condrat

Mihaela Claudia Condrat

11 articles
Biografia mea este o parte din biografia țării mele și biografia țării în care am ales să trăiesc se reflectă în biografia personală. Vin din zone reci de munte și îmi place să mă plimb prin sfere poetice, ambele, un amestec de vulnerabilitate, mândrie și spirit. De-ar fi mai mult spirit, cât mai mult...Dar, cum acesta nu se măsoară decât în trăiri, am ales să trăiesc altfel, prin cuvinte, cuvintele pe care nu le-am uitat încă, din limba mea, din casa ființei mele… și să le și împărtășesc, ca să fiu sigură că nu mă uită, ele pe mine.
Women R UsGermania

De atunci am grijă ce minuni îmi doresc

by Mihaela Claudia Condrat / 4 March 2015

A fost odată ca niciodată. Am fost odată eu. Și m-am născut într-o familie cu dizabilități, mai precis tata avea probleme. Nu-și putea mișca picioarele decât foarte puțin, cu mâinile putea face mișcări limitate, doar capul îl putea mișca în toate direcțiile. A trebuit să mă adaptez situației, adică să …

catchy.ro