Articole despre bucurie

Life Bites

Dacă ai plecat la alta, să nu ai senzația că o să stau să jelesc

by Catchy / 13 August 2018

Știți cum e să visezi mereu ca mergi la Paris? Nopți în șir să te trezești din vis când te lovești de realitate?! Eu știu …și am trăit așa de treizeci și nouă de ani, dar acum, în anul al patruzecilea, mi-am luat inima în dinți și, pentru că sunt …

Yes or No

Poate că e doar o amăgire faptul că nu putem trăi unii fără alții

by Catchy / 9 August 2018

Știu eu, poate sunt doar un semn de punctuație în drumul tău – ceva  pe care îl ai de folosit, de care te poți bucura sau care doar te face să te oprești, să respiri adânc, să îți iei o clipă de răgaz și să te bucuri mai mult de …

The Happiness Project

Cum ar fi dacă ne-am cunoaște viitorul?

by Catchy / 7 August 2018

Prinși în capcana timpului care trece necruțător și a deciziilor pe care le luăm mai mult sau mai puțin conștient, ne întrebăm cum ar fi dacă ne-am cunoaște viitorul. Cum ar fi dacă am avea puterea de a ști ce ni se va întâmpla mai devreme sau mai târziu? Am …

Life Bites

„La bine” și „la rău”, până când?

by Catchy / 7 August 2018

Durerea și necazurile sau chiar o simplă problemă ne aduc aproape oameni. Unii ni se alătură ca să ne ajute, să ne ofere sprijin, să ne consilieze. Aceștia sunt cei sinceri, empatici, inimoși, deschiși la suflet și doritori de a face o faptă bună. Ei pun umărul, uneori duc greul, …

Editor's Picks Sibiu

Fotografia și citatul zilei – Dalai Lama

by Andra Tischer / 7 August 2018

„Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate? Omul. Îşi sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi îşi sacrifică banii pentru a-şi recupera sănătatea. Apoi este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucură de prezent. Rezultatul e că nu trăieşte în prezent, dar nici în viitor. …

Editor's Picks Sibiu

Fotografia și citatul zilei – Mircea Cărtărescu

by Andra Tischer / 6 August 2018

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste. când trebuie să iubeşti nu eşti iubit. când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate. când eşti nefericit nu are sens să o spui. când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine. când vrei să dai un …

Editor's Picks Sibiu

Fotografia și citatul zilei – Omraam Mikhaël Aïvanhov

by Andra Tischer / 5 August 2018

„Zilnic, consacrați cel puțin câteva minute să întroduceți în voi armonia. Închideți ochii, străduindu-vă să îndepărtați gândul vostru de grijile zilnice și îndreptați-l spre înălțimi, spre izvoarele vieții ce îndestulează universul. Când veți simți că ați oprit fluxul gândurilor, al sentimentelor și al imaginilor ce vă străbat, pronunțați interior cuvântul …

Editor's Picks Sibiu

Sunt tânăr, Doamnă

by Andra Tischer / 5 August 2018

Moțu (Florian Pittiș:4 octombrie 1943 – 5 august 2007) a fost iremediabil îndrăgostit de viață… și a împărtășit mereu cu Scena marea sa iubire. În generația lui, pentru a deveni cunoscut însemna să treci prin furcile caudine ale unui regim care nesocotea dreptul omului la frumusețea pe care arta o …

Women R Us

Niciodată nu e prea târziu să fii fericită!

by Catchy / 2 August 2018

Nu cred că există femei pe care înaintarea în vârstă să nu le înfioare, chiar dacă nu întotdeauna fac vizibil acest lucru sau îl mărturisesc, considerându-l o slăbiciune. E în structura noastră interioară și în determinările noastre genetice o frământare ce se amplifică, odată cu trecerea anilor. Specialiștii confirmă faptul …

Read me

Frăgezimea nemiloasă a trecutului

by Catchy / 1 August 2018

Zăpușeală. Ceasul ticăie. Sudoarea de pe spate s-a răcit și seamănă cu bruma. Dacă m-aș rostogoli de câteva ori? Am impresia că, întorcându-mă, o să mi se amestece oasele-n trup. Nu cumva, la ora asta, trebuia să fie întuneric? Cineva (nu-mi amintesc cine) spunea că, dacă îți întorci capul, îl …

catchy.ro