Articole despre cor

World

Vladimir Cosma sau cum au ajuns sârba și doina în filmele franțuzești

by Catchy / 13 April 2019

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic în fața a 3.500 de persoane care au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de …

Art&Entertainment

Copiii „Cantus Mundi” se alătură campaniei „Ora Pământului”

by Catchy / 15 March 2016

Anul acesta, „Ora Pământului” – eveniment internaţional organizat anual, încă din 2007, în luna martie, şi susținut de WWF (World Wide Fund for Nature) -, este celebrat în România şi de corurile reunite în Programul Național „Cantus Mundi”. Sub sloganul „Dăruiește naturii din energia ta!”, între orele 20.30 și 21.30, …

Life Bites

Să știi, colegele mele au zis că ești cool!

by Catchy / 8 October 2015

Dragă Mami, Dacă tot ai arătat lumii scrisoarea pe care am găsit-o în manualul de română când am început școala, lasă-mă să îți răspund, dacă tot mă lași pe mine să aleg: 1. Când am auzit cuvântul “fizică” m-am strâmbat pentru că îmi suna ciudat. Numai că am cunoscut profesoara …

World Mississauga, Ontario

Cum e la școală în Canada

by Ada Petre / 9 October 2014

Școala începe la 8.45 și se termină la 3.15. Părinții sunt rugați să nu aducă mai devreme de ora asta copiii, decât dacă sunt înscriși într-un program before school și cred că mulți sunt, pentru că pe aici serviciile încep și la ora 7. Cum eu nu am serviciu, plecăm …

catchy.ro