Articole despre dor de ducă

Când diminețile lui Homer își dau cu rozaliu în obrăjori și-i cântă în strună lui Ulise dorul de ducă, eu încă dorm. Dorm ca să le fac în ciudă viselor, niște dihănii care mă fugăresc deși am primit, de la cea mai înaltă instanță, ordin de suprimare a apropierilor indecente. …

Sunt o necuvântătoare. Nu furnică, nu fluture, nici măcar păpuşă. Sunt o duduie cu un uşor handicap, deşi dacă mi-ar lipsi un picior, lumea l-ar considera la fel de minor. Oamenii ocolesc lipsa noastră de perfecţiune, unii se tem că se ia, alţii duc o teamă ca de piază rea. Eu …

Stau cu picioarele bronzate la solar pe biroul corporatist şi mă apucă introspecțiile. Nu am altceva ce face dacă şeful are draci şi nu vrea să vadă pe nimeni, nici măcar pe mine. Ascult „Deftones – Digital Bath” şi îmi vine dorul de ducă. Vreau să mă urc în maşină …

A câta oară te-au năpădit amintirile din vacanţe şi le-ai îndepărtat ca să nu-ţi tulbure concentrarea la cotidienele îndeletniciri? De câte ori nu te-a încearcat dorul de ducă şi l-ai alungat fără milă, pentru că n-aveai cum să pleci? De câte ori n-ai simţit nevoia de o pauză oricât de …

Singurătatea îndelungată îți mușcă din suflet zi de zi, îl sfâșie, până când nu mai rămâne aproape nimic din el. E o sirenă care îți cântă și descântă până nu te mai poți deslipi de ea. Ajungi să crezi că e singura cale. Că altceva nu mai există. Asta în …