Ușile copilăriei
Trag ușa după mine, ținând de clanța și, surpriză!, mânerul îmi rămâne în mână! De partea cealaltă a ușii, clanța cade zgomotos, izbindu-se repetat de parchet, cu ecou. Privesc mânerul din palma mea, nedumerită, nedându-mi seama, o secundă, ce anume se întâmplă. Cum a reușit să se strice? Întorc capul …