Cine mă-nvaţă şi pe mine să spun „NU!“?

Ana Barton

2 December 2013

Ana BartonE nesfântă naivitate. Ori învechire-n zile rele, cum spunea psalmistul. Nici nu ştiu cum să-i zic. Dar fiindcă pentru mine antonimul lui „bun“ nu este „rău“, ci, mult mai degrabă, „prost“, numesc „prostie“ orice fel de nereuşită şi orice tip de treabă făcută aproximativ bine.

Ne-am gânditără noi să vorbim săptămâna asta despre ce facem extraordinar de bine versus ce ne iese fulminant de prost. Iar mie chestia asta-mi vine mănuşă fiindcă nu reuşesc să-mpac defel extremele astea şi să fac şi eu lucruri călduţ-admirabil-neutre. Nu. Ori bal, ori spital, ceea ce-mi spune că-s niţel cam verde la cap.

Păi, să-ncepem cu atuurile, dacă le-aş putea numi aşa. N-am principii, ci numai un capăt de zicere, iar asta nu-i a mea, ci a lui Rabbi Akiba: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.“ Încerc să mă ţin de asta, dar nu-i moale niciodată fiindcă nu te poţi pune cu totul în locul nimănui. Dărâmător e că adesea nici în al tău nu poţi. Ei, bine, de-aici a-nceput, cred, cloşcăria. Ce-i aia? Convingerea nestrămutabilă a aproapelui cum c-aş fi o cloşcă perpetuă, numai bună pentru cuibărirea oricăror nelinişti ori supărări. Şi chiar sunt. Nu fac niciun efort, pur şi simplu şed cu butonul aripilor între degete şi deschid poarta de-ndată de apare o nevoie. La orice oră. Şi parcă ziceam că-ncep cu alea bune… Asta nu se-ncadrează deloc pentru că deseori mă simt golită de sânge şi n-am putere să fac nimic pentru mine. Dar ia s-apară cineva năcăjit? Pe loc mă repliez şi pompez iarăşi sânge din nimic. Nu-i bun, că n-am măsură. Dac-aveam, eram Maica Tereza.

La antipodul chestiei ăsteia stă un tăiş: „Nu mă apreciezi, nu meriţi să mă ai în preajmă.“ Că oricât de puţini bani aş da pe mine, şi dau, tot mă-nfoi când cuţitul râcâie albul osului şi-atunci plec. Şi lumea se miră. Zice că n-am dat semne de intenţie-n prealabil. Ba am dat, dar fără surle şi trâmbiţe, fără presiuni, fără insulte. Te-am lăsat să iei din mine centimetru cu centimetru, până m-ai năpădit. Da’ tu nu te mai opreşti? Unde ţi-e bunul-simţ? Însă vină am, pentru că nu ştiu să spun „NU!“. Mi se pare o insultă cumplită să i te prezinţi cuiva cu instrucţiuni de folosire. Lăsându-l să facă după simţirea sa, ai şansa, şi chiar e un mare noroc, să vezi cum e omul şi dacă mai vrei ceva cu el ori ba. Da, uneori mai şi doare, dar merită.

Paunul

David Galchutt

Acum, alea proaste. Limbile străine. Handicapul meu cel mare. Şi „anticapul“, dacă-mi permiteţi, fiindcă de la cap mi se trage asta. Sunt un vorbitor nativ bun. Iubesc cuvântul, mă-nchin în faţa limbii române. Cred cu putere în determinismul reciproc al limbajului asupra psihicului. Şi cred fiindcă trăiesc asta. În orice altă limbă în afara celei mume sunt un dezastru. Funcţionez ca o violetă de Parma în prezenţa razelor Gamma. Când mă aud vorbind o limbă străină, nu mă recunosc: limbaj sărac, nenuanţat, erori la tot pasul. Oricum, în prezenţa unui vorbitor mai bun decât mine nici nu deschid gura. Mi se pare o impietate. Stau în colţul ruşinii mele şi-mi mestec prostia-ntinsă-n ani ca plaga-n Evul Mediu. Româna mea e un reper inhibator, făr’ să aibă însă ea vreo vină.

Altfel, viez ca oricare alt om, pendulând între nemulţumire şi pseudosatisfacţie, dar şi aia numai pentru momente şi contexte bine determinate, caut să pricep de ce naiba fac ce fac şi, mai ales, de ce nu şi sunt mereu cu o atenţie extraterestră la cei de lângă mine. De final, aş zice că-s o fumeie proastă cu amendamente, alea funcţionând pe post de condimente fără de care n-aş putea. Stai, stai, că uitasem: lucrul care-mi iese-ntotdeauna magistral e să fac pe proasta. Mă relaxează şi mă umple de bucurie. Başca-mi selectează apropiaţii cu o acurateţe admirabilă, minune de care nu e-n stare nimic altceva din ce pot. Da’ nimic!



Citiţi şi

Femeia în… albastru – Lady Macbeth/The Young Lady

Ce ne enervează la bărbaţi

„După troleibuz și după bărbați nu alerga niciodată, unul pleacă, altul vine”.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,040 views

Your tuppence

  1. Claudia / 12 December 2013 14:34

    :)))

    Inca rad. Esti delicioasa! 😀

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. E bine, da’ nu prea… – Life Bites | Catchy / 12 December 2013 11:53

    […] rest, gândesc fulminant de bine şi acţionez magistral de prost. Sau era […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Ana Barton / 2 December 2013 21:50

    Apăi, din coincidenţa asta, putem considera că ne cunoaştem deja, deşi eu speram să fiu singura cu aceste „calităţi“. 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. rox / 2 December 2013 17:51

    :)):)) sa ma scuzati, da, ne cunoastem? ma simt descrisa cap coada :)):))

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro