Articole despre tacere

A plecat… L-am privit cum se îndepărtează cu o umbră de regret pe faţă. Şi totuşi şi-a dorit atât de mult vacanţa de vară! Să alerge sub cerul liber, neîngrădit de nimeni şi de nimic! Am simţit, ca în fiecare vacanţă, cum îmi pleacă o jumătate din inimă cu el. …

Îmi plac, din ce în ce în ce mai mult, oamenii care tac. Oamenii pe care de-abia i-ai cunoscut şi care aleg să îţi surâdă tainic, cu o privire complice şi să se aşeze în tăcere lângă tine, să priviţi împreună lumea. Să fiţi, pur şi simplu. De parcă v-aţi …

Eu dintotdeauna am avut o mare meteahnă: am vorbit, vorbesc şi, cred, voi vorbi mult! Ştiu asta! Mai încerc uneori o variantă prescurtată, dar nu-mi prea iese… Ba, chiar mi-am mai şi propus să tac! Uneori am şi reuşit, dar ce greu a fost! Poate că, de fapt, cusurul meu …

Mihaela zice aşa: Poţi să scrii ceva pentru sfârşitul ăsta de săptămână? Eu zic: Bine. Dar ce? Ea zice: Aş vrea ceva despre femei. Ceva frumos. Aşa, de week-end. Am văzut că ştii de toate (aici n-am fost 100% sigur că nu face mişto de mine – n. TCZ). Eu: …

De când au deschis ăştia porţile virtualului, ne-am umplut de scriitori. Încerc să-mi aduc aminte ce făceam noi, oamenii, cu gândurile, înainte să existe internetul. Astăzi, ştiţi şi voi cum e: ai, n-ai idei, te pui în faţa ecranului alb şi aştepţi entuziasmul creator. Când nu vine, orbecăim pe culoarele …

“… înţelegi tu cum este să te trezeşti sub un cer înnorat şi să descoperi stropii de apă cum plutesc devenind fluturi şi tu văzându-i vrei să-i prinzi de aripi şi atingându-i îi simţi tot stropi în cele din urmă… Înţelegi tu că peste umărul tău de uriaşă pisică am …

[….] Mult mai târziu, mi s-a născut în inimă gândul că ea poartă chipul suflării de suflet pe care, din temelia vieţii mele, o aşteptam să-mi fie. Trupul ei subţire unduia aerul de dimineaţă, proaspăt şi hrănitor, al vieţii, mâinile-i străbătute de dor invitau la cina dezmierdării. În ochii-i albaştri …

Textul acesta e cel mai greu text pe care l-am scris până acum. E despre cum ne-am întâlnit. Ne-am cunoscut aici, printre rânduri și cuvinte. Nu ne-am văzut niciodată, dar  ne știm atât de bine… Înainte de a vă scrie vouă, mi-am scris mie. Am scris mult, sute de pagini, …

Nu mai departe de ieri… dimineaţă, 8 jumătate, cu 5 minute înainte să ieşim pe uşă, telefonul meu pus la încărcat, cuminte, pe “complete silent”, urmând să rămână acasă, începe să SUNE! O prietenă dragă, cu singurul ei moment liber din zi când puteam vorbi, doar atunci… Dacă mai era …

Ea își dezlipește încet, ca niște plasturi, ochii de pe pielea colorată a viselor. E întuneric în dormitor, doar umbrele sunt dâre de lumină, ca cea de dincolo, unde el își strânge nodul la cravata albastră. E dimineață, ca de-atâtea ori. Prin crăpătura ușii, care acum e a ei, îi …