Așa a fost…

Adrian Majuru

24 April 2014

Adrian Majuru“… înţelegi tu cum este să te trezeşti sub un cer înnorat şi să descoperi stropii de apă cum plutesc devenind fluturi şi tu văzându-i vrei să-i prinzi de aripi şi atingându-i îi simţi tot stropi în cele din urmă…

Înţelegi tu că peste umărul tău de uriaşă pisică am învăţat să privesc pădurea veştedă dintodeauna şi să nu mă tem de ea? Înţelegi tu oare că vreau să te revăd în frumuseţea tăcerii noastre cât mai grabnic?

…înţelegi?”

«da»

În acest timp ea stătea întinsă pe spate, în mijlocul camerei, goală şi frumoasă iar în ochiul ei stâng zăream o fetiţă, ducând cu greu două sifoane în timp ce-şi făcea o promisiune a cărui durere era atât de sufletească încât o ajunseră din urmă lacrimile. Nu, ea, atunci când va fi mare, nu va mai trebui să care sifoane în ghetoul ăsta prăpădit al duminicilor plicticoase şi dizgraţios de muncitoreşti, în care nu se întâmplă nimic.

Şi în timp ce fetiţa aceea din ochiul stâng îşi făcea promisiunea din vechime, femeia din ochiul drept mi-a strigat: «tu nu trebuie să mă iubeşti. Tu doar trebuie să mă f**i…»

1.Aici este povestea ta. Ai fost acolo si ai vazut toate acestea. Ai facut fotografii pentru a nu uita ceea ce ai trait pentru un timp, de care ai stiut ca te vei pierde.  Aminteste-ti…

În acest timp eu îi mărturiseam:

“am trăit ieri de-a dreptul pohemul bărbatului de 39 de ani mărturisit de gelu naum şi citit de tine în timp ce te iubeam.

și m-am hotărât să călătoresc fără oprelişti. Nu prin timp ci în prezent. Și aş trăi prezentul ăsta prin mai multe călătorii. Una senzitivă, alta pneumatică sau sufletească; îmi plac şi cele olfactive când mă atomizez în pulberi volatile pe trupul tău iar tu să te imaginezi atunci îmbrăcată într-o rochie vaporoasă.

Apoi cea mai grea călătorie este aceea pe care trebuie să o faci în tăcere. Cuvintele devin oprelişti adesea de netrecut iar drumul devine inaccesibil prezentului. Și păstrând tăcerea am prins din urmă şi lumina paşilor tăi. Nu trebuie să o chemi pe ea numind-o ci dăruindu-i liniştea care o atrage spre tine.

Apoi există călătoria celor trei puncte cardinale. Nu cele patru, căci acelea sunt limitări ale spaţiului şi timpului. Cele trei puncte cardinale sălăşluiesc în ea. Unul dintre ele este mai aproape, deşi nu este chiar asa, cum ar spune credulii, dar atunci când întâlneşti cascada unui şuvoi năvalnic izbindu-ţi trupul atunci da, să ştii că l-ai şi dobândit.

Mai urmează încă două atingeri şi eşti aproape de capătul călătoriei. Acestea nu le poţi vedea. Sunt mult în amonte, acolo unde rîul îşi adună izvoarele, înţelegi, şi acolo, sunt peşteri care-şi schimbă forma, îşi modifică adâncimea, culoarea, după cât de înţelept şi perseverent este călătorul; el le poate intui doar. Aceste adâncimi pot fi tandre sau te pot muri, însă e de ştiut, acolo sălăşluiesc cele mai tainice mistere ale ei, înţelegi? Este un capăt de drum care strigă un altul pe care încă nu-l poţi înţelege la mijlocul vieţii.

Când vezi pulsând în întuneric nu lumini ci fericiri care-ţi împrumută chipul eşti aproape, înţelegi, atât îţi este permis să vezi.

…mai este o călătorie care nu poate fi începută oricum pentru că este în întregime a ei. Acolo este numai ea în mai multe feluri. Aici icoana care-ţi mângîie sufletul şi alături animalul mitologic care te sfâşie.

La începutul clipei îţi poate respira în ureche veşnicia ei pentru ca apoi, la finalul clipei să te frângă, înţelegi, pentru că atunci trebuie să intri cu adevărat în călătoria ei, în lumea ei, senzitiv, plastic, abrupt, plonjând sau urcând, să devii în mîinile ei ce vrea ea să viseze, mă rog, ce-şi imaginează ea că ai putea deveni.

Pentru călătoria asta plânge orice bărbat, ştii nu oricare bărbat, dar în fine, acela de aflat la mijlocul vieţii şi care se poate închide într-un pohem… dar ce dracului chestiile astea le ştii prea bine pentru că durerea unui astfel de pohem este unică, te destramă şi te recompune, devii altul…”

«Dintre atâtea călătorii pe care să o aleg»? L-am întrebat pe el, ştii, ăsta care se tot revoltă şi adesea mă sfâşie cu sumeţeala lui şi cu adevărurile nespuse la vreme. Oricare este binevenită dar trebuie să începi cu ultima, mi-a zis.

Şi-apoi femeile nu mărturisesc, ele şoptesc şi trebuie să le prinzi şoapta asta nearticulată din vârful buzelor care spintecă şi destramă orice vis bărbătesc. Aceasta pentru că visul bărbaţilor vrea o certitudine pe când buzele ei ropotesc totul hazardului.

 Şi să vezi cum stă treaba cu chestia aia încurcată rău din povestea fiecărui eşec”.

În această vreme, în ochiul tău stâng fetiţa îşi imagina că aruncă sifoanele cât colo într-o deplină descătuşare din plictiseala sărăciei, pe când femeia celuilalt ochi, privea de departe cum se desfăşurau toate alegerile ei de mai târziu, proaste şi grăbite, dar pline de speranţă şi culoare, în care a plonjat fără să privească înapoi. Pentru că dacă ar fi privit…

… l-ar fi văzut cum îi era totuna dacă răsare sau nu soarele sau dacă primeşte cele mai mari onoruri ale cetăţii.

«ştii, în seara asta toţi bărbaţii care mă cunosc s-au întristat» mi-ai spus în timp ce te iubeam iar eu simţeam cu groază în priviri, cum intram pe deplin în conturul trupului tău şi eram de-acum o singură umbră…



Citiţi şi

Horoscopul lunii septembrie 2017

Vreau să mor

Ce vrea ea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,961 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro