Respectul de sine este esenţial pentru supravieţuire. Este o forma de dragoste de sine care ne întăreşte identitatea şi ne apără de patologii periculoase. Respectul de sine ne defineşte şi ne stabileşte limitele. Spre deosebire de narcisismul absolut al indivizilor toxici, respectul de sine (şi dragoste de sine) nu implică exploatarea altora, şi nici nu este totalmente captivat de sine însuşi. Este, de asemenea, foarte diferit de idolatria de care dau dovadă psihopaţii de obicei în timpul fazei de stăpânire a situaţiei, când vă flatează, iar dragostea lor vă asaltează, doar ca să vă manipuleze şi să preia controlul asupra voastră.
În articole anterioare am explicat faptul că un psihopat îşi controlează victimele – şi anume, pe acelea care au nevoie de el pentru sentimentul de auto-valorizare şi sens în viaţă. Orice femeie poate fi iniţial păcălită de un psihopat în timpul fazei de seducţie a relaţiei. Dar cele care rămân mai departe cu el, chiar şi după ce cade masca atracţiei fermecătoare, suferă adesea de o formă de dependenţă extremă. Aceste femei se auto-valorizează într-o măsură foarte mică sau chiar deloc şi au nevoie de validarea periodică a psihopatului pentru a se simţi atrăgătoare sau strălucitoare sau mame şi soţii bune: indiferent de forma de validare de care au nevoie, asta le face să depindă de el.
Victimele „voluntare” ale psihopaţilor şi ale altor indivizi care vor cu orice preţ să deţină controlul nu suferă neapărat de o stimă de sine redusă, în sensul convenţional al termenului. De fapt, chiar s-ar putea să aibă o părere foarte bună despre ei înşişi. Dar suferă de un fel de stimă de sine foarte dependentă sau mediată. Au nevoie de controlul unei persoane „speciale” ca să se simtă bine în legătură cu ei înşişi şi ca să obţină un sens al vieţii. Acestea sunt victimele cele mai loiale şi promiţătoare pe termen lung pentru psihopaţi, care rămân alături de ele, chiar dacă acestea fac ceva greşit. Victimele atribuie partenerilor lor psihopaţi puterea absolută asupra propriilor vieţi, aşa cum adepţii unui cult o atribuie liderilor lor patologici.
Procedând astfel, ei renunţă la controlul asupra propriei vieţi. Astfel de persoane este foarte probabil să rămână alături de un psihopat chiar şi după ce acesta nu îi mai validează regulat şi le oferă numai simboluri de laude sau fals „respect” din timp în timp. Dar până atunci, deja sunt legaţi printr-o traumă de psihopat, care pot să îi ţină robiţi pe viaţă, din punct de vedere afectiv şi mental. Psihopatul foloseşte astfel de personalităţi dependente pentru propriul său scop distructiv. El nu le oferă niciodată dragoste sau respect autentic, deşi poate că le oferă validarea falsă de care au nevoie atât de disperată.
În viaţă, puteţi obţine pacea şi împlinirea din propria stimă de sine sănătoasă şi din cultivarea unei atitudini respectuoase faţă de ceilalţi. Acest sentiment de echilibru este în mare măsură unul lăuntric. Nimeni altcineva nu poate să ţi-l dea. Există literalmente mii de cărţi pe piaţă pe teme de „cum să”. Aceste cărţi pretind să-i ajute pe oameni să-şi găsească echilibru interior în tot felul de moduri: prin yoga, Pilates, alte exerciţii pentru minte şi corp, prin îmbunătăţirea aspectului exterior sau creşterea vigorii sexuale. Bănuiesc că cele mai multe dintre ele funcţionează la fel ca dietele minune. Poate că produc unele rezultate imediate. Dar rareori schimbă fundamental o persoană sau îmbunătăţesc pe termen lung calitatea vieţii acelei persoane. Unele dintre situaţii, cum este cazul lui James Arthur Ray, un guru foarte popular în domeniul auto-perfecţionării, sunt extrem de periculoase, fiind culte conduse de lideri disfuncţionali din punct de vedere psihic, care se bucură să îi controleze pe ceilalţi, mulgându-le banii şi împingându-le limitele chiar până la extrem, până la moarte.
Pentru a deveni mai buni pe termen lung, trebuie să vă cultivaţi o percepţie sănătoasă a cine sunteţi şi să ştiţi bine ce vreţi de la viaţă. Vieţile şi relaţiile disfuncţionale apar adesea din deformarea caracterului, cum sunt lucrurile pe care le-am descris mai sus, ceea ce vă pune în poziţia de dependenţi de percepţiile altora pentru a obţine un sentiment de auto-preţuire. Cel mai probabil, cei care vă vor exploata această nevoie sau vanitate nu vă doresc binele. Ci sunt indivizi care vor să vă folosească şi să vă controleze. Nu există o procedură magică pas cu pas care să vă poată oferi o stimă de sine sănătoasă. Aşa cum pierderea în greutate depinde de a avea o atitudine sănătoasă, moderată faţă de propriul corp, tot astfel îmbunătăţirea imaginii de sine depinde de a avea o atitudine sănătoasă faţă de propria minte. „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, spuneau vechii greci. Acesta, la fel ca numeroasele lor înţelepciuni practice, reprezintă un sfat foarte bun.
Asta nu înseamnă că moderaţia, aşa cum numea Aristotel calea de mijloc între două extreme, reprezintă întotdeauna răspunsul la toate problemele. Nimeni nu poate fi la fel de bun şi la fel de rău în toate. Cu toţii avem o combinaţie de punctele slabe şi punctele forte. Să te cunoşti pe tine însuţi înseamnă, după părerea mea, să-ţi foloseşti punctele forte pentru a îmbunătăţi viaţa ta şi pe a celor din jurul tău, mai degrabă decât să pari superior acestora sau să le câştigi aprobarea. Dacă eşti un „geniu” artistic sau matematic, sau dacă eşti foarte popular şi frumos – deci, indiferent cât de excepţional eşti în unele domenii – asta nu îţi dă dreptul la un tratament special. Şi nici nu justifică în vreun fel faptul că îi tratezi rău pe ceilalţi. Cu alte cuvinte, punctele tale forte nu trebuie să-ţi hrănească vanitatea, aşa cum fac pentru narcisişti şi psihopaţi, şi tot astfel, punctele tale slabe nu trebuie să te paralizeze.
Ca să ajungi la un echilibru lăuntric este nevoie şi de motivaţia corectă pentru eforturile depuse. De exemplu, nu creaţi artă pentru a-i impresiona pe ceilalţi sau pentru a deveni celebru. Creaţi pentru a oferi încă un exemplu de frumuseţe şi sens care să vă îmbogăţească viaţa şi, poate, şi vieţile celorlalţi. Nu scrieţi cărţi pentru a deveni bogaţi sau consacraţi. Scrieţi pentru a vă exprima un talent care vă face fericiţi şi care poate să aducă puţină înţelepciune omenească exprimată cel mai bine în mod creativ. Nu daţi de pomană sau vă purtaţi frumos cu ceilalţi doar ca să fiţi consideraţi o persoană generoasă şi bună. Ajutaţi-i pe cei aflaţi în suferinţă şi fiţi o fiinţă umană cu adevărat de treabă.
Dacă aveţi o imagine de sine sănătoasă, punctele forte şi talentele voastre vor radia în primul rând dinlăuntru. Vor da energie altora, în loc să vă căutaţi energia din afără, depinzând de validarea externă. Tot astfel, să aveţi o stimă de sine sănătoasă presupune să lucraţi la slăbiciuni fără a le permite să vă obsedeze, să devină nesiguranţe profunde pe care le pot exploata persoane rău intenţionate. O astfel de atitudine sănătoasă despre voi înşivă şi despre viaţa voastră presupune, aşadar, o oarecare detaşare de opiniile celorlalţi: de felul în care vă percep, ceea ce aşteaptă de la voi şi ce afirmă despre voi.
Desigur, nici unul dintre noi nu trăim într-un vid. Suntem cu toţii parţial influenţaţi de opiniile şi aşteptările partenerilor noştri, ale familiilor noastre, ale colegilor noştri, ale prietenilor noştri şi ale societăţii în general. Dar cei care au o stimă de sine sănătoasă nu sunt determinaţi în principal de alţii. Atâta timp cât se comportă decent faţă de alte fiinţe umane, nu se supun criticilor partenerilor, membrilor familiei, prietenilor sau colegilor lor. De asemenea, aceştia nu-şi pierd stima de sine atunci când nu reuşesc să-şi atingă ţelurile. Şi invers, nu se simt superiori faţă de ceilalţi doar pentru ca unii oameni îi laudă sau pentru că ating un anumit nivel de succes, sau chiar faimă. Succesul şi faima, ca şi critica şi lauda din partea celorlalţi, în general vin şi pleacă. Însă dacă ştiţi voi înşivă cine sunteţi şi cu ce vă puteţi aduce contribuţia, asta poate să dureze veşnic.
Principalul lucru care vă poate salva de un psihopat – sau orice altă persoană manipulatoare care vrea să vă preia viaţa – este cultivarea stimei de sine sănătoase. Aceasta poate părea un truism. Din păcate, este vorba de genul de bun simţ pe care mulţi îl cunosc, dar foarte puţini îl pun efectiv în practică. Oricare psiho-terapeut vă va spune că îşi câştigă existenţa în mare măsură pe baza percepţiei nerealiste a oamenilor despre ei înşişi. Desfigurarea caracterelor nu numai că aduce prejudicii încrederii în noi înşine, dar şi viciază natura relaţiilor noastre. Ne fac prea orgolioşi, sau dependenţi, sau inflexibili, sau prea dispuşi să ne schimbăm doar ca să le facem altora pe plac. Mai îngrijorător este faptul că desfigurarea caracterelor, cum ar fi psihopatia sau narcisicmul malign, sunt instabile la adulţi.
Din fericire, totuşi, majoritatea oamenilor nu suferă de aceste deficienţe emoţionale şi morale. Mult mai frecvent, suferim de percepţii distorsionate despre noi înşine. Acest lucru ne pune în pericolul de a cădea în ghearele indivizilor care vor să controleze totul. Să vă găsiţi busola cu care să priviţi în voi înşivă, aşa cum recomandau grecii cu înţelepciune. În final, nimeni altcineva nu vă poate salva. Puteţi să vă salvaţi dacă trăiţi frumos, ceea ce depinde de cunoaşterea de sine pe care o deţineţi – fără să vă subestimaţi şi fără să vă supraestimaţi – şi dacă urmaţi calea pe care aţi pornit în viaţă, mânaţi de încrederea în sine ce vine dinlăuntrul fiinţei voastre.
Traducere şi adaptare din limba engleză de Anca Cristina Ilie
Citiţi şi
Despre cadouri – confesiunea unui băiat cuminte
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
