Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

10 lucruri mai puțin știute despre Concertul Regal Caritabil

25 October 2018

I.Continuă istoria

regii romaniei

Urmând tradiția începută de Carol I și de Regina Elisabeta prin fundațiile regale, continuată apoi de Regina Maria și Carol II, Fundația Principesa Margareta a României și-a asumat misiunea de a sprijini și promova talentul tinerilor artiști români.

„Nu e de ajuns ca o țară să dea talente; ea trebuie să știe a le ține vii.” (Nicolae Iorga)

De-a lungul timpului, Fundația Principesa Margareta a României s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Concertul Regal Caritabil este organizat anual, începând din 2008, în ziua de 25 octombrie, de către Fundație, în beneficiul programului național Tinere Talente. Fiți parte din istorie și participați la Concertul Regal 2018.

II. Un eveniment regal

concert regal

Concertul de gală din 2011, în prezența Regelui Mihai I și a multor reprezentanți ai familiilor regale europene, a însemnat un moment de referință din istoria acestui prestigios eveniment. Un concert triumfal și momente de maximă emoție, la împlinirea vârstei de 90 de ani de către Regele Mihai I! Repertoriul dedicat aniversării Regelui și interpretarea de excepție a violonistului Remus Azoiței, Orchestrei Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Christian Badea au încântat publicul și criticii muzicali. În mod tradițional, timp de zece ani, Concertul Regal Caritabil a avut loc pe 25 octombrie, cu ocazia aniversării Regelui Mihai I al României, fondator al Fundației Principesa Margareta a României alături de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Serile de gală s-au bucurat de o prezență remarcabilă: peste 800 de invitați, membri ai Familiilor Regale, membri ai Corpului Diplomatic, demnitari români, personalități de cultură și din mediul de afaceri, sponsori și susținători ai Fundației, dar și de o mediatizare de succes.

III. O înaltă ținută artistică

concert regal2

Fiecare ediție a concertului aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români. S-au alăturat acestui prestigios eveniment pianistul Dan Grigore (2008), Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Mandeal (2009), soprana Nelly Miricioiu, baritonul Yuriy Tsiple şi dirijorul Horia Andreescu (2010), violonistul Remus Azoiței și Orchestra Simfonică a Filarmonicii “George Enescu” şi dirijorul Christian Badea (2011), violonistul Alexandru Tomescu, Ansamblul Stradivarius și dirijorul Gabriel Bebeşelea (2012), violonistul Giuliano Carminola și Ansamblul Stravaganza (2013), pianista Alexandra Dariescu, Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României și dirijorul Tiberiu Soare (2014), tenorul Teodor Ilincăi (2015), violonistul Roman Kim (2016). În anul 2017, la cea de-a X-a ediție, s-au reunit patru dintre artiștii care au oferit momente unice și emoționante de-a lungul timpului. Participați la o experiență artistică emoționantă oferită de muzicieni care se bucură de recunoaștere internațională la Concertul Regal 2018.

IV. Ritualul unei experiențe regale

concert regal3

Concertul Regal se desfășoară după un ritual care creează publicului o experiență unică. Fiecare ediție a evenimentului are loc în prezența Familiei Regale a României, care își face apariția în Loja Regală la ora 19:00. Imnul Regal în interpretarea solemnă și emoționantă a orchestrei, cuvântul de deschidere al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române și filmul de prezentare a proiectului Tinere Talente sunt momente ce au loc în debutul serii de gală. Programul muzical, oferit de soliști valoroși și orchestră, este compus din concerte renumite, dar și piese de virtuozitate. La fiecare ediție, muzicienii au fost rechemați în scenă de aplauzele entuziaste ale publicului. Evenimentul este transmis live la tv si radio și se desfășoară pe durata a 90 de minute. La final, Familia Regală socializează și face fotografii cu invitații în foaier. Publicul este așteptat în foaierul Ateneului Român cu o cupă de șampanie și un cocktail oferit în mod tradițional de Residence Hotels. Aici poate fi admirată expoziția de arte vizuale a bursierilor Tinere Talente și se pot face în continuare donații pentru program.

V. Strângerea de fonduri și mediatizarea

printesa margareta

Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România, organizat anual, începând din 2008, de către Fundația Principesa Margareta României, în ziua de 25 octombrie. De-a lungul timpului, fondurile strânse din sponsorizări și donații la Concertul Regal au însumat peste 1.300.000 de euro și au dezvoltat programul național Tinere Talente. Între companiile care au avut o contribuție substanțială și constantă la acest proiect cultural se numără BRD – Groupe Société Générale, Kaufland România, ISS Facility Services, Fundația Vodafone România și Groupe Renault. Fiecare ediție a Concertului Regal a fost transmisă în direct la tv și radio, în baza unui parteneriat tradițional cu TVR și Radio România. Evenimentul a fost preluat de toate canalele naționale de știri, audiența depășind anual 5.000.000 de persoane și 250.000 euro valoare media.

VI. Organizat de echipa Fundației

concert regal 4

Concertul Regal Caritabil este organizat anual de către echipa executivă a Fundației, cu sprijinul membrilor consiliului director, al voluntarilor și al partenerilor. Încă din prima lună a anului, se stabilește conceptul evenimentului și se lansează invitația de participare către artiștii vizați pentru concert. Cooptarea soliștilor si programul muzical sunt realizate cu sprijinul dirijorului Tiberiu Soare, membru în consiliul consultativ al Fundației. Concertul Regal Caritabil este îndeosebi promovat în lunile premergătoare, septembrie și octombrie, dar vânzarea de bilete începe chiar din luna august. În ziua Concertului Regal, echipa Fundației, fiecare cu un rol bine definit, sprijinită de voluntari, realizează aranjarea săli, și ultimele detalii organizatorice. Are loc ultima repetiție generală, panotarea expoziției de arte vizuale a bursierilor în foaier, aranjarea instrumentelor pe scenă și decorurile. Se stabilesc locurile invitaților speciali în Loja Regală, luând în considerare ordinea de precădere. Ateneul Român ca gazdă a evenimentului, TVR în calitate de co-producător și Radio România ca partener media contribuie la organizarea exemplară a serii de gală.

VII. Dedicat programului național Tinere Talente

concert regal poza 7

Fondurile strânse din sponsorizări și donații la Concertul Regal au dezvoltat programul naţional Tinere Talente. Programul asigură valorificarea unor talente reale, care altfel ar fi pierdute pentru muzica și arta mondială, prin burse, mentori și promovarea tinerilor artiști. Programul Tinere Talente este astăzi recunoscut ca Cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile. Bursa Tinere Talente a reprezentat o rampă de lansare pentru mulți tineri talentați, care astăzi sunt valoroși ambasadori culturali ai României. Violoncelistul Andrei Ioniță, pianistul Mihai Ritivoiu și compozitorul Sebastian Androne sunt trei dintre foștii bursieri ai Fundației Principesa Margareta a României, laureați la prestigioase concursuri internaționale și aplaudați astăzi pe mari scene ale lumii. În 2014, a fost înființată Orchestra Fundației Principesa Margareta, prin contribuția dirijorului Tiberiu Soare, care a devenit una dintre cele mai îndrăgite orchestre de tineri muzicieni din România, cât și o prezență spectaculoasă a fiecărei ediții ulterioare a Concertului Regal Caritabil. Au fost acordate peste 280 de burse artiștilor aflați la început de drum, care provin din familii cu venituri modeste, iar cu sprijinul mentorilor și a promovării susținute, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional.

VIII. Ce sărbătorește Seara Regală de Gală în 2018

banner-website

Ediția 2018 a Concertului Regal celebrează 100 de ani ai României printr-un act cultural, atât prin repertoriul muzical abordat, cât și prin difuzarea unui scurt film documentar cu privire la contribuția istorică a Familiei Regale a României în cultură și artă. Programul muzical oferit publicului cuprinde cunoscute creații ale compozitorilor români, precum “Balada” lui Ciprian Porumbescu și “Moment Muzical” de Nicolae Kirculescu, iar soliștii acestei ediții sunt valoroși muzicieni tineri de origine română – violonsta Anna Tifu și pianistul Mihai Diaconescu. Seara de gală va include difuzarea în premieră a unui material documentar intitulat “România Regală”, care va ilustra contribuția pe care Familia Regala a României a avut-o la dezvoltarea culturii și artei în România, precum și modul prin care Fundația Principesa Margareta a României duce mai departe această tradiție. Aducem astfel în atenția publicului român influența pe care a avut-o regalitatea în susținerea culturii, plecând de la construirea clădirilor emblematice ale țării precum Ateneul Român sau Castelul Peleș, sprijinul acordat unor mari personalități artistice, ca George Enescu, Mihai Eminescu, Nicolae Grigorescu, și până la înființarea fundațiilor regale care își propuneau să încurajeze creația artistică şi viaţa culturală autohtonă. Filmul este produs de Televiziunea Română, prin emisiunea Ora Regelui, cu imagini din arhiva TVR.

IX. Cine sunt protagoniștii Concertului Regal Caritabil în 2018

Violonista Anna Tifu și pianistul Mihai Diaconescu sunt doi artiști tineri de origine română, premiați pentru excelență la prestigioase concursuri internaționale. Camerata Regală este o orchestră care reunește instrumentiști de cel mai înalt nivel, însuflețiți de cel mai autentic entuziasm pentru muzică. Câștigătoare a competiției George Enescu în 2017, Anna Tifu este considerată una dintre violonistele de excepție ale generației sale. Anna a interpretat alături de cele mai bune orcheste și ansambluri de cameră din lume, incluzând Orchestra Națională Santa Cecillia, Orchestra Filarmonică Radio Franța, Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, Filarmonica din Dortmund, Orchestra Radio București, Filarmonica George Enescu etc. A lucrat alături de dirijori precum Yuri Temirkanov, Gustavo Dudamel, Diego Matheuz, Mikko Franck, David Afkham, Juraj Valcuha, John Axelrod, Christoph Poppen, Justus Frantz, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Sergiu Commissiona, Lü Jia, Giampaolo Bisanti, Julian Kovatchev, Hubert Soudant, Gèrard Korsten, Gabor Ötvös. Pianistul Mihai Diaconescu s-a născut la Craiova, a studiat la Cluj și Helsinki, a cântat pe scena sălii Kleiner Konzertsaal din Gasteig, filarmonica din München, sau în Teatro Bibiena din Mantova, a cărei sală a fost cândva inaugurată chiar de Mozart, dar și în fermecătoarea Villa Carlotta de pe lacul Como. Ca solist, Mihai Diaconescu a susținut concerte cu orchestre din România, Bulgaria, Elveția și Finlanda, sub bagheta unor maeștri precum Petre Sbârcea, Ilarion Galați, Ovidiu Bălan, Alexandru Iosub, Mihail Agafița, Cristian Sandu, Gian Luigi Zampieri, Jaan Ots. Constantin Adrian Grigore este unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei de cameră Camerata Regală, cu care a susținut numeroase concerte în România, dar și în Albania, Republica Moldova sau Polonia, iar în ianuarie 2016 a fost invitat de către Institutul Cultural Român, să susțină un concert la pupitrul Cameratei Regale, în Mozart Saal din Konzerthaus Viena. A susţinut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din ţară cât şi de peste hotare – Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră R-20 din Wroclaw, Filarmonica Serghei Lunchevici din Chișinău, Filarmonica din Kielce, Filarmonica de stat din Sibiu, Orchestra Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti.

X. Fondurile strânse la Concertul Regal Caritabil din 25 octombrie 2018

concert caritabil regal 10

Concertul Regal din 2018 mobilizează fonduri pentru a duce programul Tinere Talente într-o nouă etapă de dezvoltare, după 10 ani în care și-a dovedit valoarea și a contribuit la viitorul artistic al României și-a dovedit valoarea. Tinere Talente va continua să ofere șanse egale tinerilor artiști talentați din familii cu venituri mici, prin burse, mentori și promovare, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de ași dezvolta potențialul și a-și exprime talentul. În etapa următoare, Tinere Talente își propune două noi obiective: primul, să educe România pentru artă, prin acte artistice inedite în centre și hub-uri culturale urbane și să susțină educația formală în domeniul artelor, prin crearea unei biblioteci video cu resurse didactice pentru liceele și universitățile de muzică și artă din România. Cumpărând un bilet susțineți programul Tinere Talente și viitorul cultural al României.

Biletele pot fi achiziționate de aici sau de aici.



Citiţi şi

Concertul Regal Caritabil

„Fericiți la adânci bătrâneți” – o campanie socială pentru bătrânii României

Despre pâinea lui Dumnezeu – mamele

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
90 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro