De Înălțarea Sfintei Cruci, întâi-stătătorul județului Vrancea, marele nostru baron Marian Oprișan, a împlinit iar o vârstă. Ca în fiecare an, în genunchi, presa locală aservită i-a făcut o laudatio de putea să fie difuzată pe redtube, fratele murdar al lui youtube.
E frumos ce se întâmplă an de an la Focșani cu ocazia zilei de naștere a celui mai iubit fiu al județului, supranumit încă din tinerețe “Portofele, portofele”. Dacă ați fost recent în provincia europeană Vrancea, atunci poate că sunteți la curent: ne aflăm în fața unui caz tipic de subdezvoltare fudulă. Dar nu problemele vrâncenilor care culeg ce au tot votat ne interesează acum, ci raportarea slugilor la putere.
Căci felul dezgustător în care acestea, la fiecare ceas aniversar, i se închină stăpânului ne arată, o dată în plus, că e ceva aparte, românesc, cu acest festivism deșănțat, care să placă șefilor. Șefu’, ce om!
Suntem, deci, în plină pristandizare a țării noastre, și nu de ieri, nici de alaltăieri. E condiția noastră moldovenească, oltenească, valahă și tot așa. Ăștia suntem. Poporul care a dat cuplul Ceaușescu și l-a ținut pe tron pe moalele limbilor date sârguincios, decenii. Și nu e doar atât. Suntem și mai vechi.
Vă invit să citiți presa anului 1940, când se aniversau zece ani de la întoarcerea pe tron a unui marelui nostru rege derbedeu Carol II. Făceau intelectualii români un exercițiu de analingus, cum nici angajații cei mai fideli ai profesorului Voiculescu nu mai reușesc în zilele noastre. Era ceva înălțător.
Carevasăzică, slugărnicia este o condiție esențială supraviețuirii bune aici, la noi, unde verticalitatea ca normă a fost abolită. Puținii oameni integri de pe aceste meleaguri au sfârșit prost, așa că mai bine se pupă în bot și se papă tot, căci remunerația este, întotdeauna, după buget, mică.
Și ce putem face în fața acestui potop de kim-ir-senism moldovenesc care duhnește dinspre Vrancea? Să constatăm că România e, vorba vine, altfel, și să ne vedem de treabă? Păi, tocmai pe întoarcerea privirii, păi tocmai pe astuparea urechilor și a gurilor se înalță această corelonizare.
Dacă vă amintiți frumosul film artistic “Nașul II”: De Niro, tânăr, în rolul lui Vito Corelone, își ia în primire cartierul, după ce înfăptuiește o crimă simbolică. Îl ucide pe fostul tartore al cartierului, iar oamenii vin să i se închine și să îi sărute inelul de mafiot în mod natural, urmând o lege a firii.
Nu altfel s-au petrecut lucrurile cu uciderea ritualică a ceaușismului în țara noastră. Pupincurismul care le era adresat savanților a decurs firesc spre noii reprezentanți ai puterii. Știm doar, de la clasici, că la noi doar cururile se schimbă, în timp ce limbile rămân. Și nu e numai la noi așa, căci nu suntem – ce păcat – centrul universului. Dar – asta, da! – o facem mai sălbatic, fără tact, mai primitiv. Pupăm în cur ciobănește, după cum bate vântul.
V-ați aștepta să trăim în 2016, într-o lume globalizată și plină de posibilități de dobândire a autonomiei. Ei bine, nu. E mult mai lesne pe vechea cale: ducând oala de noapte a conducătorului iubit.
Iar slăvirea oprișanului de acum nu e un accident de parcurs istoric. E chiar un destin istoric perfect consimțit. Trăim dintotdeauna voluptatea slugărniciei dublată de o tăcere scârbită, nu mai puțin vinovată. Și tot așa va fi și mai departe.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Viitorul care ne depășește? Episodul 3 – Elon Musk: omul care comprimă viitorul
Cine se tot amestecă în problemele interne ale României?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
