„Tu, fată, te iubesc ca pe nicio alta. Am mai iubit. Dar niciodată nu am văzut ca în ochii tăi. Am văzut o fetiţă blondă cu ochi albaștri şi ciufulită. Am văzut copilul nostru, cu zâmbetul tău. Sunt gata în secunda asta să renunţ la tot. La orice. Pentru tine. Sunt gata să te iubesc pentru totdeauna. Să te respect pentru totdeauna. Să fiu acolo întotdeauna. Să nu mai plec niciodată de lângă tine. Să îmbătrânesc lângă tine. Să uit de tot şi de toate, de lume şi de nimic, alături de tine. Să fiu eu. Să iubesc şi să fiu iubit. Să nu am nimic în lumea asta. Un pic de iubire şi aş trăi pentru totdeauna.”
Cum putea să fie adevărat? Cum să cred ce scria? Ne-am cunoscut cu două luni în urmă şi el deja scrie asemenea grozăvii?!? Sigur exagerează! Da, găteşte grozav, e inteligent, ascultăm aceeaşi muzică, e atent şi mă face să râd, dar eu nu cred că mai există oameni care nu se gândesc doar la ei. Ce contradicţie în termeni, auzi, bărbat altruist! Da, ne completăm grozav în pat, dar eu nu mai vreau să aud de relaţii serioase, de angajamente. Ce prostie, auzi, căsătoria! Da, ne înţelegem din priviri, dar eu mi-am jurat că nu o să-mi mai pun toată încrederea într-un singur bărbat. Ce utopie, auzi, fidelitatea!
După mai bine de un an, pierdusem deja şirul dăţilor când am fugit în alte braţe, fără să îi ascund asta, ca să mă asigur cumva că nu suntem împreună. De prea multe ori i-am zis că îl părăsesc şi am alergat mâncând pământul spunându-mi că de data asta e definitiv. Şi tot de atâtea ori m-am întors mai însetată şi mai îndrăgostită de el decât ultima oară. Pentru că asta facem cei ce în trecut ne-am ars o dată, dar bine. Fugim. Fugim de noi, de ceilalţi, de oricine ne-ar putea face rău încă o dată. Simţeam deja că întind prea mult coarda şi că o să se rupă. Îmi era frică să îl pierd. Îmi era frică de mine fără el.
Şi atunci am realizat că lupta mea nu e cu el. E cu mine. Cu spaima că o să dau jos carapacea crescută în ultimul an şi că o să rămân goală, descoperită. Mă simţeam mai vulnerabilă ca niciodată. Şi totuşi nu puteam lăsa pe altcineva să mă îmbrace, decât pe el. Pentru cum se odihnea atât de perfect obrazul meu în căuşul palmei lui când eram îngândurată. Pentru cum mă săruta atunci când îi zâmbeam. Pentru cum îmi ştergea lacrimile când eram frustrată de atâtea sentimente contradictorii. Pentru căpşunile de pe balcon. Pentru gropiţele lui de deasupra fundului. Pentru şampania rosé pe care uneori mi-o turna în buric. Pentru orele de râsete, goi între aşternuturi, până când îi trezeam colegul de apartament. Pentru melodiile cântate la ureche. Pentru că m-a înţeles când nu am reuşit eu să o fac, pentru că mă iubea, pentru el, pentru tot.
Am fugit înapoi în braţele lui. Şi nu am mai plecat niciodată. Au trecut nişte ani, dar încă îmi mângâie obrazul când cad pe gânduri. Mi-a şters lacrimile şi când am fost prea emoţionată la dansul mirilor, şi când am crezut că nu mă voi mai opri din plâns după prima sarcină pierdută. Efervescenţa începuturilor a făcut de mult loc savuroasei cunoaşteri a celuilalt şi, în loc de şampanie, acum bem câte un roşu sec, greu ca promisiunile pe care ni le-am făcut. Şi râdem. Râdem de tot şi toate, de lume, de nimic, unul de altul, dar mai ales împreună.
I-am amintit zilele trecute, mai în glumă, mai în serios, că dacă nu trebuia să lupte atât de mult pentru mine, nu m-ar fi iubit atât de mult. „Te-am iubit de la început. De când te-am privit cu adevărat în ochi.”
Guest post Ana Avramescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Cum „amplifică” o clinică de top tratamentul cu aparat dentar invizibil?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
