Acea iubire a murit de mult. De el nu mai ştiu nimic de mulţi ani. Nici măcar dacă mai trăieşte. Însă nici nu contează, căci continuă să trăiască în amintirile mele. Iar acum, în mai, ca în fiecare an în luna liliacului, o întâmplare veche de când lumea revine la suprafaţă şi mă ameţeşte cu parfumul ei. La fel de intens, de senzual şi de emoţionant ca atunci. Ca în acea zi de primăvară atemporală.
Mergeam împreună pe acelaşi drum cunoscut, printre sate şi dealuri. Îl făceam destul de des împreună, dar nu ne plictisea niciodată. De-a lungul lui, obişnuiam să povestim. Nu ne săturam unul de cuvintele celuilalt… Dar ziua aceea urma să fie diferită. Ziua aceea era inundată de lila. Pe marginea drumului, tufele de liliac cuceriseră gardurile şi trotuarele. Toate culorile – de la albul cel mai pur, până la movul cel mai profund. O simfonie florală fascinantă… aşa că renunţasem la cuvintele mele dragi – dându-le răgaz să se odihnească, nespuse, între noi – pentru a-mi acorda privilegiul de a mă bucura în tăcere, complet egoist, de spectacolul florilor. Prea departe însă, de mine, a scotit el, căci mă despărţeau de ele, geamul maşinii şi mişcarea sa leneşă. Ştam că e gelos pe seva lor parfumată şi simţeam că pune ceva la cale, urmărindu-l din când în când cu coada ochiului. Părea prea atent la drum, dar ştiam că, dimpotrivă, gândurile-i erau în altă parte. Dar nu departe…
Şi nu m-am înşelat, căci a oprit maşina, fără să-mi spună nimic, şi s-a întors în câteva minute cu câteva ramuri de liliac. Apoi a oprit iar. Şi mi-a mai adus. Şi încă… şi încă…. şi încă. Fiecare ramură, altă nuanţă, dar acelaşi parfum pe care amintirea mi-l redă cu o acurateţe care mă sperie.
Nu s-a oprit până când nu mi-a umplut braţele de liliac… Pluteam într-o stare de fericire olfactivă pe care apoi am căutat-o mult aievea.
Am căutat-o în îmbrăţişările care au urmat, în celelalte iubiri, în sărutul altor bărbaţi. Am căutat-o în parfumuri de liliac, sperând să o găsesc încapsulată fidel precum numai amintirea o putea reda.
…şi am găsit-o într-un târziu, neaşteptat, într-un chiar într-un parfum floral, cu nuanţe lemnoase. Fără liliac. Doar coacăze negre, pară, bergamotă – la vârf, flori de portocal, stânjenel, iasomie – în inimă şi vanilie cu tămâie la bază. O armonie de arome care s-au aşezat uşor după ureche şi după suflet, acolo de unde izvorăsc în neştire amintirile mele. Aşa m-a surprins parfumul seducător pe care mi l-a oferit în dar actualul meu bărbat, fără să bănuiască câte straturi emoţionale a tulburat cu gestul său. Și am înţeles eu că, dincolo de miresme, sunt senzaţia, emoţia, starea, fericirea, amintirea… o lume în continuă expansiune şi care ni se revelă misterios în cele mai nebănuite momente. Aşa am trăit eu povestea lui Guess Seductive, înviind de fiecare dată când îl pulverizez, spontan, clipele de fericire suspendată… din care, lacomă, mai vreau şi mai vreau…
Doamne, trebuie să recunosc acum… Nu sunt o femeie fidelă. Nu-i sunt bărbatului actual – căci trăiesc prea intens întâmplarea liliacului de-atunci, şi nu îi sunt nici parfumului care m-a transportat în timp şi care mi-a dăruit ceea ce căutam. Şi totuşi… poate mă veţi judeca, dar o femeie ca mine, prinsă între prea multe dimensiuni, nu se poate mulţumi doar cu atât…
Căci la rând vin alte luni, cu alte amintiri năvalnice care se vor cere (re)trăite şi cărora nu le voi putea rezista. Mă voi lăsa iar prinsă în trepidaţiile lor, tărind atunci şi acum. Sunt slabă? Poate, dar iarăşi nu contează, mai ales că le-am găsit şi acestora ancore în prezent.
Cu armonii de flori de salcâm, cu inimă de caprifoi şi bază de violetă, Chopard Wish mă răsfaţă delicios. Îl port în serile de iunie crud, onorând amintirea logodnei mele cu bărbatul florilor de liliac. Atunci nu atingeam pământul în mers, iar senzualitatea rafinată a acestui parfum îmi permite – dulce ca un păcat – să mă simt iar la 20 de ani, femeia primului meu iubit, cu inel pe deget.
Iar cum va trece iunie şi vara o să se lăbărţeze leneş peste oameni şi sentimente, eu voi reface în gând traseul nostru de la cuplu fericit la acel adio atât de trist, dar atât de necesar acestor suflete devenite prea zbuciumate. Îl refac grav, conştientă de fiecare fibră a feminităţii mele reinventate odată cu despărţirea noastră. Strălucesc în armonii de frezie şi piper la vârf, cu hibiscus, ambră, iasomie, trandafir şi heliotrop în inimă, lemn de santal, cedru şi tâmâie la bază, pradă fără scăpare a parfumului Lacoste Pour Femme.
De fapt, am greşit, sunt fidelă. Sunt fidelă amintirilor mele, întâmplărilor şi iubirii care m-au modelat în femeia care sunt azi şi pe care bărbatul meu actual, real, aivea, o iubeşte atât.
De fapt, nu ai de ce să fii gelos, iubitule, căci dincolo de miresme și amintiri, sunt senzaţia, emoţia, starea, fericirea…
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
