Deși nu sunt o romantică incurabilă, urmărind înconjurată de pachete de șervețele filme de siropoase, nici prea feminină, având în vedere că pantalonii sunt piesa mea de rezistență, iar machiajul se aplică doar la ocazii, aflu că uneori Cupidon se afișează cum mă aștept mai puțin. Adică, ia forme ciudate, nu e neapărat acel drăgălaș îngeraș cu arcul în mână.
Dar înainte de întâlnirea cu el, eram la ultima ședință a zilei, auzind cum îmi pocnesc și cei din urmă neuroni. Detest ședințele cronofage, iar asta e una dintre ele: două ore fără pauză. Pe agendă sunt desene, pe laptop, un document gol, deschis, iar în creierul meu este imaginea ciorbei aburinde a restaurantului preferat la care voi fugi imediat după ce scap de aici.
Mă rog… nu fug, ci sar, că plouă infernal, iar trotuarul e plin de bălți ori de mașini parcate prost. Depinde. Din turnul meu de sticlă nici nu am observat că plouă, iar restaurantul e la două străzi distanță. Mă simt ca în copilărie, când jucam șotronul, dar acum nu mai urmăresc cifre, ci bălți. Dar una dintre ele e Cupidon! Nu e pe trotuar, ci pe stradă. Și evident că nu e evitată, doar Cupidon nu vrea să fie evitat, ci să te lovească din plin. O mașină trece cu viteză, apa face niște piruete demne de o balerină dintr-un balet rusesc, iar eu o grimasă terifiată, apoi furioasă: apa e pe hainele mele! Îl văd pe inculpatul indiferent care își continuă drumul fără măcar să se uită în oglindă. Nu-i pasă, el e protejat în mașină. Trecătorii! Ei… să meargă pe gard, dacă nu vor să fie stropiți! Plouă, asta e! Mă burzuluiesc ca o pisică plouată și cu coada în sus îmi continui și eu drumul, intrând în restaurant și udă, și fără poftă de mâncare. Mă îndrept către o masă, după ce în baie am reușit cu un oareșcare succes să șterg urmele de apă murdară. Mi-am ales perfect ținuta: palton crem! Comand ca de obicei, căci astăzi nu am chef de încercări culinare. Să fie și o masă nereușită și gata, seara mea e „perfectă”.
Și în timp ce îmi plimbam privirile prin sala destul de plină, îl văd pe ingrat stând la masă cu un amic. Sunt din nou pisica înfuriată. Mă strecor printre mese și mă postez lângă masa lor. Nu le dau timp nici să salute:
– Aș prefera să mergi cu și mai mare atenție pe timp de ploaie, că astfel stropești pietonii! – ce politicoasă sunt!
– Bună! Poftim?
– Să nu mai apeși ca un… pedala de accelerație, fix când treci printr-o baltă! Ce este atât de greu de înțeles?
– Frate, ai încurcat-o!
– Alexandru, îmi pare…
– Nu mă interesează numele tău, ci abilitățile tale de șofer!
– Scuze, dacă te-am stropit… Nu asta a fost intenția mea! – acum vrea să îmi arate că e gentleman!
– Știi, scuzele tale nu prea mă ajută, căci paltonul meu tot e pătat, iar eu, udă… În fine, data viitoare poate ești mai atent!
– Cu siguranță!
Mă întorc la masa mea și, în timp ce mănânc, chelnerul îmi aduce un pahar cu vin
– Ce este cu el? Nu l-am comandat…
– E din partea domnului de acolo – îmi arată către Alexandru. Îi zâmbesc scurt și ridic paharul. Înclină și el capul. Ce clasic! Aș vrea uneori ca bărbații să fie mai creativi – Și ăsta! – un bilet! O, Doamne! Acum am trecut la bilete.
– Pentru curățarea paltonului: curățătorie chimică – 0723XXXXXX – am un surâs ironic la colțul buzelor, știind că mă urmărește. Dacă nu el, măcar amicul lui. Dar în sinea mea sunt plăcut surprinsă. Și, dintr-un exces de zel, îl scriu pe al meu, după ce îi cer pixul chelnerului: „Această curățătorie e mai bună: telefon 0745XXXXXX”. Ne continuăm seara fără să ne mai intersectăm în vreun fel.
În zilele următoare, ne rezumăm la mesaje ocazionale, ca între niște vechi amici. Deși nu suntem. Nici nu ne cunoaștem! Mesajele curg mai ales când plouă, numitorul nostru comun. Până când într-o dimineață, ne întâlnim în lift:
– Hey!
– Hey! Etajul cinci. Tu?
– 11.
– Panoramă frumoasă! Te invidiez! – eu nu aș face asta în locul tău, mi-e frică de înălțime!
– La interviu?
– Nu, lucrez aici!
– De puțin timp?
– Nu, de doi ani! Tu?
– De un an și jumătate…
Și atunci de ce liftul nu a fost Cupidonul nostru, ci balta? Încercăm să ne răspundem, savurând un pahar de vin la același restaurant.
Guest post by Gabrian Georgiana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Reacție la Macarena (Erika Isac)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
