Din când în când, fiecare dintre noi avem momente de introspecție, de descărcare, de șters lentilele şi de privit clar înainte.
Azi, deschid uşa sufletului meu şi pătrund în toate camerele lui.
Cum intri, e un hol lung cu o oglindă mare, dăruită de prietenii adevăraţi. Acolo stau ei din când în când pe canapea şi povestim. Oglinda e curată şi nu deformează. Ţin foarte mult la ea. E unul dintre lucrurile cele mai utile pentru mintea mea.
Pe dreapta este camera vernil. Acolo doarme şi se joacă fiul meu. E o cameră mare, luminoasă, cu parfum de mărgăritar, cu jucării smulgătoare de zâmbete, cu o dezordine dulce. O cameră caldă, unde te bucuri oricând. Aici îţi vine să dansezi de fericire, aici e cea mai sinceră îmbrăţişare şi aici îmi petrec cel mai mult timpul.
Pe stânga este dormitorul meu, o cameră bleu cu o bibliotecă haotică, în care sunt îngrămădite deopotrivă cărţi, CD-uri cu muzică şi DVD-uri cu filme, manuale, blocknotes-uri şi obiecte de scris, albume de fotografii şi mici suveniruri cumpărate fie de mine, fie primite de la cei dragi.
Tot pe dreapta, în continuarea camerei băiatului, este bucătăria. Aici e locul în care mă simt cel mai puţin confortabil. De-aici provine hrana fiului meu. Alimentele preparate sunt executate ca într-un laborator la miligram şi mililitru. De-aici e sursa bio, de aici vin reţetele perfecte, de aici ar trebui să învăţ eu tot, să mă conformez tipologiei de femeie megatronică. Instalaţia însă are răbufniri. Fie stropeşte cu apă fierbinte, fie vine vreun val de apă rece.
Această instalaţie comunică cu cea de la baie. O încăpere mare, albă, plină de cosmeticale tare dragi mie, cu utilităţi noi, impecabile, dar cu o oglindă care deformează. Uneori mă simt foarte bine aici, dar, din păcate, când se pare că ne este cel mai bine, instalaţia de la bucătărie transmite celei de la baie toanele şi răbufnirile. Mă opăresc şi sufăr. Mă uit plângând în oglindă şi mă deprim şi mai tare când mă văd toată deformată, urâţită, fie umflată, fie ascuţită, verde de invidie, galbenă de gelozie, roşie de furie, cu creierii ieşind pe nas şi cu mâinile de plastilină. Când simt că mă sufoc, ies pe hol şi mă liniştesc văzându-mă în oglinda cea bună.
Ultima cameră este una nemobilată, în care nu stă nimeni. Sunt numai două wallpaper-uri: unul reprezentând marea într-o noapte de iarnă şi unul abstract, cu munţi şi ape, cu căi şerpuitoare, cu peisaje care iau răsuflarea.
Camera e goală şi rece. Am încercat să aduc nişte flori, dar s-au ofilit de la frig. Aici mai deschid uneori uşa ca să oftez privind wallpaper-urile, dar mă trec fiori de gheață şi ies repede. M-am gândit de multe ori să zidesc uşa, dar orice încercare de şantier mi-a sfredelit creierii, aşa c-am lasăt-o cum e, goală, rece, ostilă, cu ecou de oftat amar.
Mă întorc în hol. E linişte, cald şi mă admir în oglindă. Sunt o femeie de 40 de ani cu o locuinţă nici mai urâtă, nici mai frumoasă, nici mai săracă şi nici mai bogată decât a altora. E curată şi primitoare, iar eu sunt mulţumită cu ea.
Brunhilda I.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
