Ce se întâmplă cu pielea noastră de seara până dimineața

9 September 2019

În Coreea se spune că cea mai frumoasă față e cea a unei femei abia deșteptate, încă “somnoroase”. Adică proaspătă, luminoasă, leger îmbujorată și bucălată (n-am găsit alt cuvânt pentru “repulpată”…).

Numai că fața asta mai tânără nu se poate obține după orice fel de somn. Dacă nu-i când (măcar o oră înainte de miezul nopții) și cât trebuie (nu mai puțin de șapte ore), în ochii celorlalți vom avea cu 4-5 ani mai mult decât femeile de aceeași vârstă, dar care dorm când și cât trebuie… Cât suntem prea tinere, ne dorim un pic de maturitate să dea greutate nebuniilor, dar după 40 mai vrem asta? Nu! Bun. Deci, somn de calitate! Dar și cunoașterea a ceea ce se întâmplă cu pielea noastră de seara până dimineața. Cunoașterea înseamnă putere, doamnelor, puterea de a vrăji chiar timpul! Încă puțină răbdare și veți vedea apoi cum se rescrie povestea pentru femeile care se află la cârma vieții lor pentru că… știu.

1-resting-victor-gabriel-gilbert

©Victor Gabriel Gilbert

În somn, corpul intră în repair mode (starea în care se auto-repară) și la fel face și pielea. Dacă ziua luptă să se apere de soare, vânt, frig, poluare, noaptea e timpul eliminării toxinelor și al regenerării. Iar reînnoirea cutanată se joacă în primele trei ore de somn, între ora 23 și 2 dimineața, așa numitul golden time. Dar să începem cu…

Preludiul somnului (21:00 – 23:00)

Se întunecă, ne moleșim, ni se face somn, toate motoarele care au susținut activităție diurne își reduc turația. Cine e în spatele acestor schimbări de stare? Melatonina, hormonul inteligent care dă stingerea ca un ceasornic elvețian. Și dacă nu știi ce urmează să se întâmple în timp ce dormi, poate lași pe dimineață grija feței și te culci nedemachiată sau demachiată sumar și fără să mai pui ceva pe față… Dar dacă știi că pielea se relaxează și ea și devine mai receptivă să absoarbă tratamentele topice (aplicații de lichide, creme, unguente), atunci, oricât de obosită ai fi, n-ai să mai renunți. Punem pariu? 🙂

Orele de aur (23:00 – 6:00)

După ce ne-a adormit, melatonina ne predă altui hormon – minune, care lucrează doar în timpul somnului – hormonul creșterii. El pune la treabă celulele stem ale pielii să producă noile celule ce le vor înlocui și îndepărta pe cele îmbătrânite. În acest interval, regenerarea celulară e în toi.

  • între 23:00 și 24:00 este apogeul diviziunii celulare (mitoza) și ca orice “vietăți” nou-născute au nevoie de nutrienți și de apă;
  • până la ora 4:00 producția de celule se poate dubla;
  • dacă avem un somn profund între 2:00 – 4:00, se poate chiar tripla.

Așadar, dacă 1. au ce “păpa” și 2. ingredienții anti-îmbătrânire sunt de calitate, noile celule vor fi viguroase și își vor putea îndeplini cu brio a doua zi rolul în structura de ridicare și suport al pielii. Asta este cheia pentru o piele fantastică la trezire!

Dar, atenție, urmează primele ore de după somn (6:00 – 9:00)

În toată această poveste frumoasă cu receptivitatea pileii în timpul somnului există și un dezavantaj – pe unde intră produsele benefice, tot pe acolo se pierde și apa. Și în primele ore de după trezire pierderea transepidermică de apă e la cel mai înalt nivel. Ca urmare, tenul e la nivelul maxim de deshidratare și bariera hidrolipidică subrezită. La lumina zilei, suntem din nou sub atac: crește nivelul hormonului stresului – cortizolul. Ieșim la aer poluat, soare, vânt, frig, cald, urmează o nouă zi de luptă și nu vrem să fim vulnerabile. Avem, n-avem timp, ritualul de dimineață trebuie respectat neabătut. S-a trezit pielea, să-i dăm ce-i trebuie! Și ia-o de la capăt: demachiere (cum de ce, păi toate celulele moarte și toxinele unde crezi că au dispărut?, tonifiere (dacă e cazul), cremă de ochi, serum (dacă e cazul), cremă de zi cu factor de protecție (neapărat!). Mai departe, treaba ta, dacă vrei să pui o altă față peste cea proaspătă și întinerită cu care te-ai dat jos din pat… Dar acum nu ne mai ascundem după farduri, acum prevenim, da? 🙂



Citiţi şi

Le pasă bărbaților dacă ești epilată?

Bryan Johnson, capitolul doi: când sănătatea devine algoritm

8 moduri prin care să-ți faci viața mai frumoasă. Cu exemple

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro