România, punct și de la capăt

19 May 2025

Am îmbătrânit în stradă. Cred că rolul intelectualului este eminamente critic. Și mai cred că orice om care practică gândirea critică și se angajează public într-o critică onestă și constructivă este un intelectual, nu contează ce meserie practică.

Am tot ieșit în ultimii douăzeci și unu de ani, ba de bucurie că n-a ieșit Năstase, că l-a snopit Băsescu, care pe atunci întrupa cu adevărat ideea de mare schimbare, ba pentru Roșia Montană, ba chiar și când Iohannis ne-a scăpat de Micky Mouse, ba împotriva lui Oprea-Izmană, ba post-Colectiv, ba în timpul dragniadelor… Nu m-am trezit acum în conștiință. Am avut-o mereu trează.

Am puterea să recunosc: multe dintre strigătele preluate de mulțime mi-au trecut întâi mie prin cap, unele sunt greu de reprodus, dar surprindeau clipa, ca inubliabilul urlet de disperare de după apariția lui Iordache-Caracal: Am ieșit din bulă/Să vă luăm la p_lă!

Totodată, azi-noapte, după ce am tot făcut naveta în Sicilia, de grija lui Simion și a rinocerilor mânați de boți, n-am reușit, împreună cu brigada artistică de stradă (coordonată de eternul activist Bumbeș), brigada noastră formată din veterani ai protestelor și ai marilor bucurii publice, să smulgem mai mult de un “Ole, ole, Simionu’ nu mai e!”. Atât s-a putut.

N-a avut priză nici măcar “Aduceți mare, mare tomberon/Să încapă guru, Putin, Simion”.

România s-a civilizat și chiar a trebuit să dau tonul unei îmblânziri, când mai alunecam, tot noi, bătrânii, spre vechile urări din peluză: „Fără prostii/Că avem copii!”.

Am îmbătrânit toți în stradă, tot apărându-ne, ba de hoți, ba de proști, ba de boți, ba de idioți, ba de ruși, ba de urși, ba de…


M-am bucurat, totuși, că a prins strigarea “Fără harneală/În această țară!” Și mi-am imaginat, preț de o clipă, unde ar fi România dacă n-ar mai merge și așa, dacă n-ar mai ține harneala, haladeala, vrăjeala, șmenăreala, ciordeala, mangleala, cardeala, marketingul.

Unde am fi dacă ne-am băga toți mințile în cap și am înțelege ce au vrut tinerii României pentru viitorul lor: o țară europeană, cu administrație performantă, cu o justiție reformată, cu un sistem politic reprezentativ, curățată de murdăriile pădurii.

Asta a tot cerut și Nicușor Dan în ultimele săptămâni, când s-a impus prin prezență, decență, modestie, echilibru mintal, empatie, bun-simț.

România n-a coborât în grotă, cu Simion, n-a rămas în comuna primitivă cu wi-fi, a depășit standardul medieval de feudalism, cu stăpâni și protejați, cu vasali și cu lachei.

N-a căzut în prăpastie orbită de furie și de un guru hipnotizator prin baliverne. N-a îmbrățișat legionarismul și nici nu a îngenuncheat în fața rușilor. Au prins rusul în cămară, l-au luat de guler, l-au dat afară.

România s-a maturizat enorm în ultimele decenii. Pentru că a fost și este și va mai fi europeană.

Nici nu s-a terminat noaptea victoriei, că Marcel Ciolacu a și întors limbile, cu o dexteritate remarcabilă, care ar face-o să roșească și pe Cicciolina.

Marcel e, de-acum, nicușorist, nu îi mai e frică de faptul că ne tabără gay-ii și că va trebui să poarte el însuși minijup. Și-o fi ales rochița? Și-o fi găsit diploma de Bac?

Să nu uităm vreo clipă de marii vinovați pentru prăpastia în care România a avut înțelepciunea să nu cadă! Ea a fost cauzată de guvernarea cabinetului Marcel și de absența imperială a lui Iohannis.

Am îmbătrânit în stradă și parcă nici n-am început. Mereu, mereu avem de luptat. Pe baricade, deci!

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cele 5 legi fundamentale ale prostiei umane

Lecții despre siguranța în AI, disponibile gratuit pentru profesorii și elevii din România

Unde e președintele Nicușor acum?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Dorin / 21 May 2025 7:19

    Sa nu va iluzionați că veți funcționa jigodiilor, pt că aducem naibiii mare tomberon pt GUNOIAELE: URSULA, SCHIZO MUC, MACRON.

    Reply
  2. Alexandru / 19 May 2025 18:54

    Unii îmbătrânesc frumos, cu valori morale și conștiința, pt că au cultura, educație, bun simt si credință, alții îmbătrânesc degeaba, scursura numita Andrei Crăciun și i valabil pt toți cei ca tine!

    Reply
  3. Adina / 19 May 2025 18:16

    Mori gunoiule, tu și toată shleahta ta mafiota a coaliției, in frunte cu schizofrenicul Muc Nulisor veți crapa in chinuri! Va sunt zilele numărate, gunoaielor!!!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro