În încheierea acestei serii despre elitele tech care încearcă să reconfigureze lumea, nu mai putem vorbi despre viitor fără să întrebăm cine va trăi în el, cine îl va decide și cine riscă să fie lăsat pe dinafară. După ce i-am urmărit pe Peter Thiel, Elon Musk și alți miliardari desenând orașe experimentale, creând criptocetăți și algoritmizând realitatea, întrebarea care devine imposibil de evitat este: Unde sunt femeile în toate aceste scenarii? Nu ca executanți, nu ca figuranți, ci ca arhitecte ale lumii care vine.
Viitorul nu e neutru. Și nici automat.
Tehnologia nu e o forță oarbă care se desfășoară peste noi. Are autori, interese, agende. Iar dacă nu suntem atenți, ceea ce se prezintă ca progres e de fapt o repetiție a excluderii, doar cu o interfață mai lucioasă.
În mod ironic, în timp ce se vorbește despre „diversitate” și „incluziune”, lumea tech de vârf rămâne profund masculină, occidentală, elitistă și ruptă de complexitatea socială.
– Cine proiectează AI-ul?
– Cine decide cum arată un oraș „inteligent”?
– Cine are loc în noile sisteme educaționale, de sănătate, de muncă algoritmică?
Femeile sunt, de prea multe ori, obiectul acestor sisteme, nu subiectul lor.
Dar nu toate femeile tac, nu toate acceptă.
Iată câteva dintre cele care gândesc, scriu, contestă și creează viitorul dintr-o altă perspectivă — una care include.
Leslie Kern – Feminist City
Autoare, urbanistă, mamă, activistă. Scrie despre cum orașele moderne sunt construite pe tipare masculine: mobilitate pentru muncă, nu pentru îngrijire; siguranță pentru automobile, nu pentru femei; estetică pentru turiști, nu funcționalitate pentru mame sau persoane vârstnice.
„Un oraș feminist nu e despre flori și piste de biciclete. E despre cine are dreptul să decidă cum arată o viață bună.”
Cartea ei e un manifest pentru reimaginarea orașului nu ca instrument de control, ci ca spațiu viu, etic, în care îngrijirea, siguranța și comunitatea sunt priorități, nu consecințe colaterale.
Ruha Benjamin – Race After Technology
Sociolog la Princeton, este autoare a uneia dintre cele mai incisive cărți despre discriminarea încorporată în algoritmi. A avertizat devreme că AI-ul „învață” dintr-o lume inegală și reproduce acele inegalități sub formă de „obiectivitate”.
„Fiecare tehnologie poartă în ea o viziune despre cum ar trebui să fie lumea.”
Benjamin cere mai mult decât incluziune: cere schimbarea paradigmei prin care construim tehnologia. Nu diversitate cosmetică, ci participare reală, critică, transformată în design.
Shoshana Zuboff – The Age of Surveillance Capitalism
Autoare, profesor emerit la Harvard, este una dintre cele mai respectate voci în analiza critică a economiei digitale. A numit Google și Facebook „instrumente de prelevare comportamentală” și a descris modul în care femeile sunt adesea țintele perfecte ale extragerii de date — pentru că ele caută, cumpără, îngrijesc, întreabă.
„Cine controlează datele, controlează viitorul. Cine nu le controlează, e controlat.”
Zuboff cere un contract social digital care să protejeze cetățenii – și mai ales pe cei mai vulnerabili – de manipulare, supraveghere și segregare digitală.
Kate Crawford – Atlas of AI
Cercetătoare, scriitoare și artistă. A arătat cum inteligența artificială nu e „inteligentă”, ci o formă de putere materială – care consumă energie, exploatează muncă umană și impune o ordine ascunsă.
Crawford vorbește despre cum AI-ul folosește chipuri feminine ca interfață prietenoasă, dar nu cunoaște viața reală din spatele lor. Le simulează. Nu le respectă. Nu le recunoaște.
bell hooks (Gloria Jean Watkins) – Feminism is for Everybody
Scriitoare, teoreticiană și profesoară, cu ultimul său rol asumat la Berea College din Kentucky, unde a fondat bell hooks Institute – un spațiu dedicat gândirii critice despre rasă, gen, clasă și iubire ca forță socială.
Una dintre cele mai puternice voci ale feminismului intersecțional (explicația, în nota de subsol), autoare a peste 30 de cărți despre iubire, rasă, clasă, violență și educație. hooks a refuzat orice elitism intelectual și a scris pentru toată lumea – cu claritate, compasiune și forță politică.
„Feminismul nu cere ca femeile să conducă lumea. Cere ca ele să nu fie excluse din ea.”
hooks a vorbit despre femeile care nu au capital social sau tehnologic, dar care trăiesc pe propria piele efectele unui sistem construit fără ele. A militat pentru o viață demnă, inclusivă și conștientă de toate diferențele care contează – chiar înainte ca termenul „intersecționalitate” să fie la modă. Ea rămâne o ancoră etică într-o lume care uită ușor pe cine nu e conectat la rețea.
De ce trebuie să fim aici?
Pentru că fără femei, viitorul nu e doar incomplet – e periculos. Femeile gândesc diferit structurile sociale, etica îngrijirii, prioritățile reale. Femeile nu caută controlul lumii, ci posibilitatea de a trăi cu sens în ea. Iar dacă nu sunt incluse acum – când viitorul se negociază, se programează, se pilotează – vor fi excluse de la rezultatul final. Nu printr-un complot, ci printr-o absență programată.
Nu vrem o lume „mai bună”. Vrem o lume împărțită altfel.
Asta spun vocile feminine care contează.
– Nu o lume mai „roz”, ci o lume în care fiecare își are locul real.
– Nu o lume algoritmică, ci o lume care poate greși, dar care învață.
– Nu o lume condusă de eficiență, ci una în care viața e măsură, nu randamentul.
În loc de încheiere
Poate că cel mai feminist gest azi nu e o declarație de principii, ci prezența lucidă într-o lume care se transformă în tăcere. Poate că viitorul nu va fi câștigat în piețe, ci în clase, în spitale, în locuințe, în microdecizii zilnice – dacă femeile sunt acolo.
„Feminismul nu cere să conducem lumea. Cere să nu fim eliminate din ea.” – parafrază după bell hooks
Accelerationismul, în formele sale tech, urbanistice sau algoritmice, promite viteză, eficiență, soluții radicale. Dar în spatele acestor promisiuni se află adesea o fugă de uman, de fragilitate, de complexitate. Femeile nu se opun viitorului. Se opun ideii că viitorul trebuie grăbit cu orice preț, indiferent cine rămâne în urmă.
Dacă această serie a început cu o întrebare – Ne grăbim. Dar spre ce? – acum știm să răspundem: Spre o lume care trebuie gândită împreună. Nu comandată de sus, nu scrisă doar în cod.
Citește și episoadele anterioare din seria „Viitorul care ne depășește?”
Lecturi esențiale pentru un viitor inclusiv
– Leslie Kern – Feminist City: Claiming Space in a Man-Made World
– Ruha Benjamin – Race After Technology
– Shoshana Zuboff – The Age of Surveillance Capitalism
– Kate Crawford – Atlas of AI
– Virginia Eubanks – Automating Inequality
– Caroline Criado Perez – Invisible Women
Aceasta a fost seria „Viitorul care ne depășește?”. Un proiect despre ideile, oamenii și sistemele care încearcă să decidă cum vom trăi. Și despre noi, femeile care refuză să fie doar un rând în codul lor.
*Intersecționalitatea este o perspectivă care recunoaște că oamenii nu trăiesc inegalitatea într-un singur fel. Genul, rasa, clasa socială, orientarea sexuală, dizabilitatea sau statutul economic se intersectează și creează forme complexe de marginalizare sau de putere. Termenul a fost introdus de jurista afro-americană Kimberlé Crenshaw în 1989, pentru a arăta cum experiențele femeilor de culoare erau invizibile atât în feminismul alb, cât și în activismul antirasist masculin.
Citiţi şi
Când devine feminismul prea mult?
Viitorul care ne depășește? Episodul 4: Orașele secrete și ce vor miliardarii să facă cu lumea
Acum, toți ne luăm informațiile de la ChatGPT
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
