Fac parte din generaţia celor care la Revoluţie aveau 13-14-15 ani.
Ni s-a spus că vom fi generaţia confuză.
Am fost generaţia creativă, imaginativă, cea care a reinventat jurnalismul, cea care a adus publicitatea la botul Mioriţei fataliste, cea care a scris şi scrie încă noua literatură.
Ni s-a spus că vom fi generaţia derutată.
Că vom fi prinşi iremediabil între două ape murdare, între două underworlds, între comunismul care ne trimitea în tabere şi democraţia care ne va trimite în Vest.
Generaţia derutată a rămas şi în ţara ei, a construit cât a putut, cum a putut. Derutaţii aceştia, în felul lor derutat, au şters aburul de pe parbriz şi s-au folosit de toate pârghiile – intelectuale, morale, simţite pe instinct – ca să nu rămână împiedicaţi în Purgatoriul la care îi condamnaseră falşii istorici de la colţul străzii.
Ni s-a spus generaţia MTV. Ni s-a spus generaţia pierdută. Ni s-a spus generaţia inutilă.
Ni s-a spus că vom fi, pentru eternitate, generaţia de sacrificiu.
Ne-am sacrificat citind cărţi, bâjbâindu-l pe poetul Jim Morrison, mergând la teatru cu pungile de pufuleţi în braţe, descoperind lumea cu picioarele goale. Acesta este un martiriu pe care îl doresc cât mai multor tineri.
Ne-am sacrificat fiind primii care ne-am ales singuri drumul, primii care ne-am lovit cu bărbia de pietroaie, primii care am avut voie să discutăm în gura mare despre sex – adică am adus normalitatea.
Ne-am sacrificat întinzându-ne aripile. Ne-am sacrificat lăsîndu-ne să fim superficiali când a fost cazul şi mobilizându-ne să fim combatanţi riguroşi când iarăşi a fost cazul. Ne-am sacrificat folosindu-ne simţul umorului şi sarcasmul până la durere.
Evident, sunt ironică. Acesta nu e sacrificiu. Aceasta este cea mai frumoasă călătorie. Şi încă este, căci suntem tineri.
Dacă noi am făcut parte din generaţia confuză, cum se cheamă cei care în vara aceasta, în moment grandios de Bacalaureat, confundă Baltagul lui Sadoveanu cu ştirile de la ora 5? Dacă noi ne-am început viaţa derutaţi, cum se numesc cei care intră pe poarta liceului doar pentru a face schimb de manele pe telefon cu vecina? Dacă noi am fost sacrificaţii acestei naţii, ei, cei fără şanse reale la nimic, cum se pot numi? Căci preşedintele spunea că sunt prea mulţi intelectuali, ne mai trebuie şi chelneri sau gunoieri. În curând, chelnerii şi gunoierii vor fi şi ei prea mulţi. Şi atunci va începe adevărata şi greaua încercare: cum să faci din ei nişte intelectuali. Sau măcar nişte persoane alfabetizate.
Poate şi eu văd generaţia actuală de puşti la fel de negru cum ne vedeau alţii, odinioară, pe noi. Poate şi lor le va da cu plus, cînd vor avea 30+. Poate şi cei care nu ştiu astăzi cine a scris Luceafărul îşi vor găsi un sens benefic în viaţă. Poate că şi fetele care merg la epilat în ziua şi la ora la care ar trebui să meargă la Bac (true story!) vor şti să devină mamele sau femeile de carieră pe care acum nu şi le imaginează. Sau poate măcar vor avea propriile lor vise, care să nu includă tâlhăria, prostituţia sau înşelătoria.
Mi-e teamă să nu ajung să trăiesc printre nişte tineri care să mă facă să uit că tinereţea e pasărea libertăţii şi a frumosului absolut.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
