De câte ori îl vedea pe bărbatul acela, i se părea că se deschide în faţa ochilor ei o întreagă istorie, de parcă omul ar fi fost purtătorul vreunei capacităţi supra-umane de a deschide eternitatea şi de a o obliga să îşi arate conţinutul.
Nici nu ştia de ce sau cum se putea întâmpla aşa ceva. Bărbatul acela era un tânăr destul de mic de statură, suplu, blond, cu nişte ochi albaştri încercănaţi, semn că omul făcea în mod curent nopţi albe. În afară de asta, avea o gură deosebit de expresivă, atât de tristă şi de melancolică, de parcă ar fi simtit toate dramele umanităţii
Părea să fie purtătorul unei cunoaşteri atât de profunde a tuturor trăirilor umane, încât, după ce stăteai în prezenţa lui pentru câteva clipe doar, te puteai simţi parcă „suavizat” sufleteşte, cuprins de o transparentă şi delicată senzaţie de fericire, de altfel absolut inexplicabilă.
Elena nu mai cunoscuse niciodată un astfel de exemplar uman, care o tulbura şi o fascina în acelaşi timp. Femeie frumoasă şi învăţată cu succesul, Elena şi-a dat repede seama că nu configuraţia masculină a insului era cea care o tulbura atât de mult, ci configuraţia lui ideală, dacă se poate spune aşa.
Oricum îi era complet imposibil să îşi explice chiar şi ei însăşi ce simţea pentru acest bărbat cu totul şi cu totul neobişnuit. Părea că fiecare zi care se adăuga acelui lanţ de momente pe care le trăia alături de el de când îl cunoscuse, cu doar câteva luni în urmă, era o zi semnificativă, foarte asemănătoare unui eveniment, ori unei sărbători deosebite.
Elena trăia cele mai ciudate sentimente faţă de acest bărbat. Înainte de toate, îl admira şi îl respecta, într-un fel aproape mistic, de parcă acesta ar fi fost vreun personaj serafic, venit dintr-o altă lume, pentru a ne învăţa pe noi, muritorii, cum trebuie să evoluăm spre sfere mai înalte.
Mai apoi însă, frumoasa Elena şi-a da seama că, într-un fel absolut neaşteptat şi de neînţeles, s-a îndrăgostit de fragilul personaj. Adică ajunsese să îl considere singurul model masculin acceptabil, modelul ideal, şi simţea asta cu toată convingerea şi trăia cu tot sufletul ei aceste sentimente.
Ajunsese chiar să retrăiască, mai ales în prezenţa bărbatului acestuia blond, momente importante din propria sa istorie, revenind într-un fel miraculos la formula sufletească a propriei sale adolescenţe, ajungând să îşi reconsidere tot conţinutul sufletesc, în sensul unei reveniri la o puritate şi la o inocenţă pe care fusese convinsă că le pierduse definitiv şi că numai prezenţa miraculoasă a acestui bărbat misterios a făcut ca sufletul ei să se purifice şi să se revirginizeze.
Ce mai urma să i se întâmple oare, mai ales că Elena simţea foarte clar că acest bărbat era mai mult asemenea îngerilor, adică fără apetit sexual, cel puţin în relaţia cu ea, şi atunci, ce putea să facă oare cu sentimentul ei de iubire profundă faţă de un bărbat care nu ar fi putut niciodată să răspundă acestei iubiri?
Nu ştia. Şi aproape că nici nu o mai interesa. Ceea ce o interesa mai presus de orice era ca el să rămână lângă ea, pentru ca ea să se poată bucura de prezenţa lui minunată, indiferent în ce formulă i-ar fi rămas alături, ea era dispusă sa accepte orice, numai să se poată îmbiba la nesfârşit de mireasma zeească a acestui mesager divin! Era clar că înnebunise, pentru că altfel nu exista nici o explicaţie logică pentru ceea ce simţea ea.
Dar dacă era mai mult decât atât? Dacă Divinitatea însăşi îi trimitea acest sol, întrupat în bărbat, pentru a-i cerceta sufletul, pentru a vedea cât de mult poate ea să iubească, în afara manifestării sexuale, tocmai ea care crezuse întotdeauna că aceasta este practic cea mai importantă manifestare a iubirii!
Tot sufletul îi era plin de o fericire neînţeleasă, dar foarte direct legată de prezenţa misteriosului bărbat, care era însă din ce în ce mai aproape de ea, şi tocmai când credea că se poate întâmpla ceva previzibil, el sărea din nou în alte sfere, lăsând-o cu sufletul atârnat ca o aripă care s-a desprins de umărul purtătorului.
Ceea ce trăia Elena era o mare fericire şi o mare suferinţă în acelaşi timp, era o înălţare şi o prăbuşire perpetuă. Parcă niciodată iubirea nu îi apăruse în acest fel, ca o încercare de desăvârşire, minunată şi dureroasă, dar la care nu ar fi acceptat să renunţe decât odată cu însăşi viaţa sa.
Nici nu îndrăznea să îşi imagineze cum ar mai putea fi existenţa ei fără bărbatul miraculos care îi umpluse mintea şi sufletul de prezenţa lui, de întreaga lui făptură. Culmea era că, în ciuda faptului că nu trăia cu acest bărbat nici un fel de experienţă erotică, Elena era plină de un sentiment erotic atât de intens care părea să îşi fie suficient sieşi, şi care poate că îl cuprindea uneori chiar şi pe misteriosul masculin.
Elena simţea că viaţa ei s-a luminat, îi erau mai clare scopurile şi în carieră şi în relaţiile cu ceilalţi oameni. Simţea tot mai acut nevoia să se exprime, să le formuleze şi celorlalţi sentimentele ei, care ar fi vrut să răsune peste omenire ca un fel de trompetă divină, anunţând poate apariţia unei forme inedite de iubire pe acest pamânt maculat de orori şi de mizerii de tot felul. Elena s-a trezit deodată facând apologia unei iubiri desăvârşite, pure, perfecte, totale, fără să îndrăznească să spună totuşi că această iubire se manifesta complet în afara dimensiunii sexuale, de teama că ceilalţi oameni nu o vor înţelege.
Într-o dimineaţă de vară, când se culcase extrem de târziu, aproape de răsăritul soarelui, cu gândul la iubitul ei ideal, Elena, care era pentru câteva zile la munte, într-o cabană sărăcăcioasă şi urâtă, a simţit o prezenţă caldă alături de ea, în patul tare.
Cum abia adormise, a avut impresia că e unul din numeroasele sale vise erotice, prin care se răzbunau simţurile ei de femeie puternică, sănătoasă, adevărată. Ceea ce simţea acum era însă atât de minunat, atât de intens, atât de frumos, încât se pomeni gemând de plăcere, cu tot trupul şiroind de transpiraţie.
După ce reuşi să se relaxeze puţin, Elena îndrăzni să deschidă ochii, parcă străfulgerată de o divină presimţire. Alături de ea, zâmbind serafic după ce o iubise cu atâta pasiune, stătea miraculosul tânăr blond, şi din ochii lui albaştri se revărsa, peste femeia căreia tocmai îi cotropise trupul, o infinită iubire.
Foto: Layoutsparks
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
