parcă nici o sărbătoare nu a fost mai adâncă,
mai plină de prăpăstii și de ploi,
mai urâtă ori mai nerotundă.
a fost ziua cuiva, a mea sau a lui,
a fost ziua de naștere a nu știu cui,
cineva născut în viitor,
rulat în timp
ca un covor tocit de prea multe picioare.
în această sărbătoare,
fiecare s-a simțit umil și neînsemnat,
uitat de Dumnezeu ca un gând prea mărunt
pentru a fi exprimat,
nefericit și fără noroc,
cu inima aruncată în foc ori într-un spin.
aș fi vrut să rămân ori să urc,
aș fi făcut magia cu apă și vin,
dar parcă nu mai merita să fac nimic.
durerea mea face spic
și se urcă pe-o ață de mătase și de in
până la sânul divin.
după această goală sărbătoare,
sufletul meu s-a îmbrăcat în zale și s-a dus la război.
pe frontul de-acasă nu mai suntem decât noi doi,
foarte orfani și foarte stingheri,
cu orgoliile rămase de ieri
și cu lacrimile ghemotoc.
nici tu, nici eu nu mai avem loc
în aceeași cupă.
șampania băută poate la nuntă
s-a facut oțet și curge.
am să te iert, ai să mă ierți
și fiecare dintre noi se va transforma într-un sfinx
la o altă răscruce.
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
