Am început de o sută de ori să scriu câte ceva pentru catchy.ro, dar m-am împotmolit de fiecare dată. Numai gândul că e un site pentru femei şi era destul ca să mi se golească creierul instantaneu. Pentru că habar n-am ce se poate spune special „pentru femei”. Nu mă pricep la maternitate deloc, şi probabil că e singurul domeniu exclusiv feminin. Nici la tehnici de seducţie a bărbaţilor. Nici la modă sau beauty. Nici la menaj. În rest, interesele unei femei sunt aceleaşi ca ale unui bărbat, în mare, nu-i aşa? Poate greşesc, dar aşa văd eu lucrurile. Până la urmă mi-am zis că dacă nu pot să scriu nimic interesant „pentru femei”, aş putea foarte bine să scriu „despre femei”. Iar trimatele sunt primele femei celebre care-mi vin în cap, deci uite câteva cuvinte despre ele, poate e cineva care nu le ştie şi care va căuta mai multe informaţii despre ele.
Jane Goodall a studiat cimpanzeii, şi-a petrecut mulţi ani împrietenindu-se de-a binelea cu maimuţe mari şi periculoase, în Tanzania. Acum e în fruntea unui institut foarte puternic.
Dian Fossey a studiat gorilele de munte, a trăit alături de ele în Rwanda. A fost ucisă. Nu animalele au ucis-o, ci oamenii. Cazul n-a fost încă rezolvat, dar cam toată lumea crede că braconierii din zonă au eliminat-o, pentru că le încurca socotelile.
Birute Galdikas şi-a dedicat viaţa urangutanilor din Borneo. E cea mai puţin cunoscută dintre trimate, nici n-a ajuns atât de celebră ca Jane Goodall, nici n-a murit în împrejurări dramatice. Poate că e cea mai fericită dintre ele.
Povestea trimatelor e povestea mea preferată despre femei. Pe toate trei le-a sprijinit şi le-a stimulat acelaşi antropolog, Louis Leakey – el le-a trimis în păduri, de fapt, el le-a ajutat să-şi structureze proiectele, el le-a numit trimate: trei femei care au studiat primatele mari. Trimatele au schimbat cu totul imaginea pe care o avem despre maimuţele antropoide. Cu alte cuvinte, imaginea pe care o avem despre trecutul nostru îndepărtat.
Jane Goodall nici măcar nu avea pregătire ştiinţifică atunci când a început, era doar o secretară. N-am citit decât o singură carte de ea, În umbra omului. V-o recomand, dacă o puteţi găsi pe undeva. E importantă, mai importantă, poate, decât multe capodopere literare, pentru orice femeie care citeşte măcar din când în când. Jane Goodall a făcut destule greşeli, n-a respectat norme elementare ale zoologilor, a botezat cimpanzeii în loc să-i numeroteze, a intervenit în viaţa lor în loc să se ţină deoparte şi tot aşa. În umbra omului poate fi citită şi ca un roman, o saga a unei familii, dacă vreţi, cu tot ce presupune asta: iubire şi moarte, rivalităţi şi alianţe, război şi pace. Cu personaje pe care le îndrăgeşti şi nu ţi-e deloc greu să intri în pielea lor, chiar dacă e vorba de nişte animale, în fond. OK, e puțin romanțată povestea, dar exact atât cât trebuie ca să ajungă și la cititori ca mine, deloc cunoscători.
Jane Goodall e femeia pe care o respect şi o admir cel mai mult, pentru activitatea şi realizările ei, pentru cum arată şi acum, la bătrâneţe, pentru că a făcut ceva important din punct de vedere ştiinţific fără să fi renunţat vreodată la sentimente, pentru că nu a studiat animalele cu răceala recomandabilă pentru un savant, ci cu afecţiunea, căldura şi implicarea personală caracterizate de obicei drept trăsături „feminine”, deşi eu le cred umane şi atât. E perfectă, în ochii mei, ea e „femeia” prin excelenţă, pentru mine.
Pe Lucia o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
