“You made this decision, and this is your price” („The Godfather”)
Înaintea deciziei, totul este sau pare posibil. Odată decizia luată, și dusă la îndeplinire, se impune realitatea consecințelor. Amînarea (sau evitarea) deciziei prelungește speranța, însă, în mod ineficient, mai aproape de „încremenirea în proiect” a lui Liiceanu. Decizia este capacitatea de a păși, din virtual, în real, de a acționa fără o certitudine rațională absolută. Aristotel, în Etica nicomahică, sugerează că decizia revelează ființa prin acțiune. Cum se petrec lucrurile?
Herbert Simon, premiu Nobel pentru economie, în 1978, propune un model decizional în patru etape, bazat pe experiența sa în sociologie și psihologie cognitivă: explorarea contextuală, concepția și formularea soluțiilor posibile, alegerea selectivă, evaluarea finală, urmată de acțiune sau, eventual, de revenirea la una dintre etapele precedente. Decizia este strunită de două haturi: realitatea obiectivă și factorii afectiv-emoționali. Nu stăpînim pe deplin niciunul dintre haturi! Realitatea înconjurătoare ne asaltează cu milioane de biți de informație în fiecare secundă, din care percepția noastră nu procesează mai mult de o mie, cel mai adesea, considerabil mai puțin. Informația pe care ne bazăm deciziile este, astfel, incompletă.
Am I East or West? ©Chengna Lin
În 1983, un neurolog american, Benjamin Libet, descoperă o modificare a activității cerebrale premergătoare cu 350 milisecunde deciziei conștiente, indiferent de tipul de decizie considerat. Decizia pare plămădită inconștient. Cum rămîne cu libertatea de decizie și acțiune? Filosofic vorbind, avem o întrebare, iar economic, financiar, politic, avem o problemă.
Un alt economist „nobelizat”, Daniel Kahneman, a fost primul care a înțeles asta. La începutul anilor 2000, au apărut termenii corespunzători: neuroeconomie, neurofinanță, neuropolitică. În paralel, neuropsihologia a definit cortexul prefrontal ca principal sediu al integrării senzoriale, emoționale și cognitive, necesare deciziei. Cu mențiunea că stresul poate altera fiecare componentă a procesului, caz în care metodele folosite în mod curent devin inoperante, decizia poate fi blocată, inadaptată, eventual, periculoasă.
Filosofia caută echilibrul între nevoia de a ști înainte de a acționa și cea de a acționa pentru a putea ajusta acțiunea „din mers”. Platon, în Republica X, spune că decizia este necesară în fiecare moment al existenței, încă de la începutul vieții, iar aceasta, independent de voința zeilor („theos anaitios” – zeii nu sînt cauza).
Grecii aveau gîndirea, noi avem neuroștiintele, chinezii au energetica
În viziunea celor din urmă, organismul (ca și cosmosul) funcționează prin preponderența ciclică a materiei asupra energiei și invers. Starea de echilibru este idealul pe care trebuie să-l țintim.
În fiziologie, ciclul pornește de la energia ancestrală găzduită de rinichi, trece prin organele-funcție ficat, inima, plămîn, revine la rinichi. Centrul este splina. Fiecare funcție are un aspect predominant material, reprezentat de organul propriu-zis, și unul predominant energetic, reprezentat, în cazul ficatului, de vezica biliară. Fiecare are o semnificație somatică și una psihică. Decizia și concretizarea ei în acțiune aparțin vezicii biliare. Procesul decizional premergător este în sarcina partenerului de binom, ficatul. Vezica biliară gestionează spiritul de inițiativă, evaluarea a ceea ce scapă controlului nostru; evita mînia inutilă, echilibrul ei aduce claritate viselor și universului interior; pregătește terenul acelor 350 milisecunde premergătoare deciziei conștiente. De-a lungul meridianului vezicii biliare (VB), unele puncte au efecte psihice recunoscute. Dau niște exemple din practica personală de acupunctură, ca să vă faceți o idee:
- 20 VB, un punct major de armonizare a vezicii cu ficatul (analiza cu decizia). Favorizează, împreuna cu 14 VB și 21 VB, claritatea mentală, analiza obiectivă
- 24 VB, punct de armonizare a contrariilor (soare-lună; masculin-feminin…)
- 34 VB acționează asupra indeciziei, a timidității și a mîniei reprimate
- 40 VB, punct specific pentru favorizarea deciziilor
Alimentația poate ajuta? Da!
Gods Feast by Caroline Fu
Fiecărui organ îi este asociată o savoare, un gust. Pentru binomul ficat-vezică biliară, corespunde gustul acid. În fiziologia chineză, procesul decizional nu este simplu; el presupune o pregătire, mobilizare de resurse, interacțiune cu restul lumii, asumarea consecințelor. Alimentul care corespunde întregului proces este grapefruit-ul, pe numele său științific: Citrus paradisi. Hibrid de lămîie cu portocală, este poreclit în Antile „fructul interzis”. Pulpa și sîmburii au o savoare specifică, simultan acidă, amăruie și dulce. Acidul este savoarea ficatului și a vezicii biliare; amarul corespunde inimii – următorul element în ordinea ciclului de circulație a energiei. Inima este, prin excelență, gestionarul sentimentelor; gustul amar moderat o întărește. Dulcele este gustul specific cuplului splină-pancreas, responsabil de echilibru global, metabolic și psihic.
©Doris Lee
„Fructul interzis” favorizează ansamblul etapelor procesului decizional descris de Simon și evită, în același timp, revenirea repetată la etapele anterioare, verificarea nesfîrșită a premiselor (ruminația). Excesul de energie al vezicii biliare, stimularea sa excesivă (sau inoportună, urmare a unui diagnostic energetic eronat) poate induce decizii și acțiuni temerare, potențial periculoase. Tipic, decizia este luată independent de context, în pofida lui sau a resurselor reale disponibile (fondul genetic), nu doar a celor venite din exterior (alimentație, stimulente). Responsabili sînt plămînul, respectiv rinichii, organe și funcții care nu primesc gusturile potrivite să le stimuleze (picant și sărat). De aici, rezultă acțiuni de tipul „zică lumea orișice” sau „David contra Goliat”, a căror reușită ține mai degrabă de domeniul miracolului.
Efectul grapefruit poate fi obținut și prin asocierea altor alimente purtătoare ale gusturilor specifice; consumul obsesional și monoton al unui singur aliment duce, invariabil, la dezechilibre, că vorbim despre greci, americani sau chinezi.
Deși esențială, decizia nu apare ca un mecanism strict logic, ea rezultă din interacțiunea unor elemente cognitive, emoționale, strict individuale și are o nuanță afectivă importantă. Psihologia, filosofia, acupunctura și grapefruit-ul ne vin în ajutor. Descartes propune un model în care Omul este depozitarul unei voințe nelimitate, de origine divină, frînată de o înțelepciune limitată, semn al umanității sale. Între cele două, se naște decizia, purtată în acțiune de vezica biliară. Ulterior, realitatea este diferită; trebuie, din nou, inițiată o adaptare în vederea altor decizii și a noului preț de plătit.
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
