„Cine-mparte, parte-și face”. „Ca la noi, la nimenea”. Carevasăzică, avem și noi, românii, ceva autentic, numai al nostru, cu care să ne mândrim în lume. În primul rând, cum este și firesc, dealtfel, cu ăi de ne conduc destinele și ne reprezintă, chipurile, interesele.
Măcelarul (care în filmul ăsta joacă dublu rol, fiind și hoț) ce-a făcut? C-a fost înainte sau după, azi, ieri sau acum 100 de ani, care cum a trecut printr-o poziție de putere în fruntea „țărișoarei de dor și de izvoare”, și-a ghiftuit mai întâi conturile, iar apoi a mai dat cu semnătura și pe câte un document care a parafat vreun contract cu bani mulți, pe baza mafioticului „He ‘s a friend of mine”.
Dar, în calitate de măcelar, el mai ales a distrus. Primul pe listă – sistemul de stat, în ultimele zeci de ani. Întreprinderi, institute de cercetare, lăcașe de cultură, categorii profesionale, dar, mai ales, DEMNITATEA. Demnitatea acestei țări, a soției care, înjosită, maltratată, încă îi pune în farfurie mâncărica gătită cu mânușițele ei; îl oblojește cînd e bolnăvior; tace și rabdă, pentru că speranța moare ultima; îi sărută, docilă, mâna a iertare ori de câte ori el îi administreaza vreo 2-3 pumni. Din prea multă dragoste, desigur. Cât să ierți? Cât să înghiți? Cât să aștepți?
Lipsa de rușine a lui – față cu nereacțiunea masivă a oamenilor prinși în încrengătura problemelor de zi cu zi, bombardați cu informații lipsite de substanță și părtinitoare, hrăniți cu emisiuni pline de bârfe ieftine și non-valori, cumpărați ca vitele la târg contra unei pungi cu zahăr și ulei – îl face să meargă mai departe.
Nu va faceți iluzii: măcelarii sunt perfect conștienți de ceea ce fac. Imbecilizarea națională la care ajută cu deosebită dedicație media aservită le convine de minune. La fel ca în regimurile dictatoriale de prin Africa, sau Coreea de Nord, sau multe țări arabe – ei nu vor să vă ridicați. Nu vor să fiți informați. Nu vor să aflați câtă putere aveți, de fapt. „Nu gândiți, că obosiți!” Asta e ce vor de la voi.
Acum 2 000 de ani, unii care au stăpânit lumea știau deja că lanțurile nu se mai simt așa de grele dacă-i hrănești pe purtătorii lor cu pâine și circ. O știu și cei de azi. Dar, mă întreb, când nici pâine n-o mai fi, o să mai fie de ajuns numai circul? Dar cum ar fi să nu mai cumpărăm noi bilete la circ și să falimentăm noi această „instituție”, înainte să rămânem fără o coajă de pâine? Și când spun „pâine”, mă refer atât la nivelul de trai, cât și la demnitatea furată. La dreptul de a ține fruntea sus.
Trupa Cărăbuș la spectacolul “Apropo Tănase”, 1936
De prea mult timp, istoria parcă merge în buclă. Priviți ce scria Constantin Tănase, cu vreo 70 de ani în urmă, și judecați singuri:
Şi cu asta ce-am făcut?
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?
Păi, să nu le dăm noi, pe bună dreptate, tuturor măcelarilor, farfurizilor și brânzoveneștilor pedeapsa pe care a primit-o hoțul-măcelar din filmul regizat de Peter Greenaway la final (care, apropo, e un film de văzut măcar once in a lifetime)?
Tocmai ce se învolburează din nou valurile politicii autohtone, măcelarii mai mici sau mai mari visând la alegerile locale. Îngrijiți-vă de alegeți cu ochii larg deschiși. Alegeți ce credeți voi și ce simțiți voi, nu ce vi se spune sau vi se prezintă cosmetizat.
Iar ce-ți doresc eu ție, dragă soție, este nu doar să îți găsești amantul care ți se cuvine, ci, când ai dat de el, fă bine și ia de la măcelar statutul de „soț”, că oricum e abuziv, și dă-l acestuia din urmă. Și dacă și acesta din urmă se va dovedi vreodată că e doar un alt măcelar, ia-o de la capăt. Și caută până-l găsești. De zece, de o sută, de oricâte ori e nevoie.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
