Vorbeam cu Marius și îmi mărturisea că el este misogin. Iar eu i-am spus: Și ce, și eu sufăr de misandrie. Adică nimic nu e perfect. Iar el, mie: De misandrie selectivă. Și e clar că, dacă vorbește cu mine, și el suferă de misoginie selectivă… Apoi mi-a trimis poze cu cățelușii și pisicuțele lui. Asta după ce ne ciondănisem pe marginea unui articol în care o femeie cerea în mod public sfaturi de la necunoscuți dacă să accepte propunerea iubitului ei de a se muta în apartamentul lui și a împărți chiria pe din două. Eu spuneam că sub nicio formă să nu facă așa ceva, să-i dea cu șutul instantaneu la o asemenea propunere, iar Marius urla că dacă eu susțin că femeile și bărbații nu sunt egali, atunci să încetez să mai cer egalitate.
Îmi amintesc de o discuție în curte între colegele mele, în care m-am băgat și eu până la urmă indignată și mi-am pierdut simpatia lor pe veci, simpatie șubredă oricum. Nu vorbeau despre bărbați urât, vorbeau despre alte femei într-un mod abject. Hai să fim cinstiți și să vorbim abject și despre unii, și despre alții. Nu să formăm o asociație a falselor victime. Că aia și-a înșelat partenerul, apoi i-a golit casa de mobilă când el era la serviciu, vai, cum să faci așa ceva unui bărbat? Fiecare avea pregătit să scoată din mânecă un prieten păcălit în ultimul hal de iubită sau soție, cu conturi golite de bani, sau scoși din viața copiilor lor, vai săracii de ei, ce-au pățit de la femeile rele – adică ele sunt cele bune. Mai să îți dea lacrimile. Iar cuvioasele vorbeau cu atâta respect și demnitate, cu atâta etică în glas, de mi-a venit să vomit și le-am spus: Vai, mulțumesc pentru idei! Acum știu ce să-i fac lui bărbată-miu când îmi sare țandăra!
Una dintre ele era obeză morbid, de o răutate atroce, dar n-am de ce să mă plâng, pe mine mă respecta, își dădea seama că o fac praf și era foarte sensibilă la vorbe, astfel de oameni mai sunt și vulnerabili. Cum poți să fii altfel dacă îți construiești eul pe alții? Alta, o franțuzoaică, cândva, adică în tinerețe, frumoasă, care gândea că viața nu i-a dat ce-a meritat, n-a ajuns marea prințesă care putea deveni, ca să vezi, divorțată cu doi copii și cu un prieten pe care îl luase de la fosta nevastă și mai și povestea că aia îl dorea înapoi și-n ziua de azi.
E de înțeles. Fiecare om este construit psihologic de așa natură încât să se creadă buricul pământului. Să creadă în sine. Să se vadă frumos, inteligent, perfect, moral și deținătorul dreptății. Altfel de ce s-ar trezi dimineața să lupte mai departe cu viața? Natura a avut grijă să creeze un animal care să nu se sinucidă. Așa se explică facebook-ul și faptul că toată lumea crede că are un mesaj către lume și că trebuie neapărat să scrie tot ce-i trece prin cap. Toți se cred importanți. Așa că facebook-ul este plin de femei înșelate, bărbați care urăsc femeile, care-s toate proaste și urâte, dar se cred prințese în timp ce ei postează poze cu Cameron Diaz, ei fiind niște pocitanii.
Ne merităm unii pe alții! Suntem răi, și proști, și nesimțiți, și frustrați! Fiecare judecă lumea din prisma lipsurilor sale, din orizontul său îngust. Misandre și misogini, haideți să facem amor unii cu alții. Să nu mai fim singuri doar din pur orgoliu. Toți ne chinuim, aspirăm spre fericire și o luăm razna regulat. Suntem toți nebuni! Iar piftia gri, jeleul tremurând care este creierul uman ne face să percepem un univers în sine, un univers perfect, ca să nu ne sinucidem. Ca să supraviețuim. Dacă ne-am vedea așa cum suntem, ne-am tăia venele.
Femeile visează la cai verzi pe pereți pe facebook și pe site-uri, erotomanie în floare, iar bărbații, pornografie în floare. Cred că prefer pornografia. Dar am și eu nevoie sincer de un sfat și apelez și eu la public. Văd atâtea femei care urlă că bărbații sunt porci, te părăsesc, te înșală, sunt niște jigodii, te folosesc, ce dracu’ poți să faci să pui așa un bărbat pe fugă? Ce-or fi făcut femeile astea? Că nu pot fi chiar tot bărbații niște nemernici. Sunt ca și noi, jumătate nemernici, iar cealaltă jumătate sfinți. Mereu rămân uimită. Vreau să știu și eu ce fac ele de reușesc să-i pună pe fugă, că vreau să scap de unul…
Dar, ca să închei cu ce-am început, nicio femeie nu ar trebui să plătească jumătate din chirie în viziunea mea. Depinde desigur de caz, dar într-o relație, viața sexuală este hotărâtă de bărbat. Ceea ce înseamnă enorm. Pentru că, dacă nu-l iubești cum are el nevoie, atunci relația nu funcționează. Iar din acest punct de pornire, încep o grămadă de compromisuri care se echilibrează unele pe altele ca per total să se formeze un statut egal pentru amândoi. Cine-mi cere bani de chirie ia un șut între picioare de la mine imediat, ceea ce aș sfătui orice femeie să facă. Și suntem egali la sfârșit, cu roluri diferite și aptitudini diferite. Dar nu îi ceri unui câine să miaune.
Guest post by Simona Cratel
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Umberto Eco, sfatul către nepotul său
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
