Adio, pungi de plastic!

Catchy

2 July 2016

Pe 3 iulie este marcată Ziua Internaţională fără pungi de plastic. Ţările Uniunii Europene au patru luni la dispoziţe pentru a aproba aplicarea Directivei 2015/720 a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2015, în vederea reducerii utilizării pungilor de plastic de unică întrebuinţare.

În Europa se utilizează mai mult de 100 de mii de milioane de pungi de plastic anual. În ultima decadă, numărul acestora a crescut cu 47%.

Se estimează că durata de viaţă a unei astfel de pungi este aproximativ 15 minute, însă costurile ambientale pe care această scurtă utilizare le presupun sunt enorme. Pentru producerea acestora se utilizează un derivat din petrol, dar şi apă şi energie. În plus, nu sunt biodegradabile, aşa că rămân în mediul înconjurător pentru sute de ani. Conform Fundaţiei Surfrider, acestea au legătură directă cu moartea anuală a 100.000 de mamifere marine, pentru că 75% dintre deşeurile care ajung în mări şi oceane sunt de plastic.

pungi de plastic

În timp ce unele ţări UE (precum Spania) încă nu au luat nicio măsură, altele precum Franţa au făcut-o deja. Astfel, nu vor mai fi distribuite în magazinele francezilor, începând cu 1 iulie 2016, pungi de plastic mai subţiri de 50 de microni, excepţie făcând pungile de unică întrebuinţare destinate cântăririi şi ambalării fructelor, dar şi ambalării a diferite alimente precum  carne, peşte, brânzeturi etc, dar numai până la 1 ianuarie 2017. După această dată, numai pungile biodegradabile mai pot fi folosite.

Tot începând cu 1 iulie, în Franţa pungile vor fi marcate corespunzător, astfel încât consumatorul să ştie dacă pot fi folosite acasă şi unde trebuie aruncate după folosire. Nerespectarea noilor directive se va pedepsi conform legii.

Alte ţări, precum Finlanda şi Danemarca au redus deja consumul de pungi de plastic la mai puţin de 30 de unitaţi per locuitor, în timp ce în Franţa încă se consumă 80, în Spania – peste 200, iar în Polonia – peste 400.



Citiţi şi

Organizația Peștilor Uniți

Plastic is not fantastic (III) – Franța interzice tacâmurile, farfuriile și cănile din plastic

Noi unde fugim de acasă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
260 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro