Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Am un crush secret”

7 August 2018

Eu admir foarte puțini oameni. În ordinea numerelor de pe tricou: pe mama, pentru că face o supă cu găluște de te rostogolești din bucătărie spre canapea, pe iubitul meu, că mă suportă la PMS, pe prietena mea, că mă duce cu mașina unde am nevoie și mă face să mă simt Batman, și pe Dan Pavel – tipul ăla înalt și chelios care a proiectat Avya Inhaler, nu celălalt. Nu mai țin minte cum l-am descoperit, dar îi urmăresc mâzgălelile de mai bine de un an. De Paște, de Crăciun, de o zi oarecare de joi. Da, big surprise!

Nu am prieteni și petrec mult timp pe Facebook. În fine, trecând peste invidia muritorului de rând că nu pot fi ca el, adică genială în gândire și exprimare, nu înaltă și cu chelie, mă bucur că-i sunt contemporană. Sună măreț, știu, dar nu ipocrit. Omul ăsta a fost inspirație pentru mine, a fost vocea conștiinței mele care, din motive de incultură pe care mi le asum, nu s-a putut exprima elocvent cum a făcut-o el, a fost omul care a publicat texte în care m-am regăsit. Și-am plâns. Și-am râs. Și-am mai plâns o dată.

femeie

Îmi amintea de prietenul meu din adolescență, și el un tip genial. Stăteam de vorbă cu orele seara, la telefon, deși eram vecini de bloc. El stătea la etajul unu, eu la trei. Într-o seară, am încercat să fiu ironică și să-l jignesc. Spusese ceva care mă supărase – nu-mi mai amintesc exact ce, că-s ani mulți de-atunci – și-am încercat să mă dau mare. L-am făcut „anagramat”. Nu a râs de mine. A închis telefonul și în câteva momente era la mine la ușă. Mi-a întins DEX-ul și mi-a zis „Sună-mă mai târziu”. Am pierdut legătura mulți ani mai târziu, când s-a mutat în Germania ca taximetrist, unde câștiga mai bine decât în România ca director de bancă, dar DEX-ul mi-a fost de folos uneori când citeam ceva scris de Dan Pavel – tipul cu prototipul, nu celălalt. Recunosc că nu-i înțelegeam mereu textele politice, dar nu-i vina lui, ci a mea, că am creier de blondă care, pentru sănătatea minții – și așa șubredă, a ales să trăiască izolată în propria lume. Realitatea m-a copleșit demult. În plus, nu cunosc suficientă istorie cât să mă pricep la politică. Dar „panseurile pseudo-intelectuale” îmi vor lipsi. Și e trist. E ca și cum aș pierde un prieten genial. Din nou.

Acum ceva vreme, postasem un text. Era despre el.

„Am un crush secret. Și nu știu cum să fac. Că dacă mărturisesc public, nu mai e secret. Dar dacă tac, nu mai pot să mă laud cu ce gusturi mișto am. Nu știu dacă tipul e pe pastile, dar scrie de parc-ar fi. Și eu. Doar că eu mai uit să le iau uneori. Aș spune că e genial, dar s-ar putea să fiu subiectivă, că eu mă aprind repede la ăștia cu sarcasmul la purtător care mai știu și unde să pună cratima. E genul ăla de tip pe care eu l-aș f… Stai! Cum se zice acum la noi?… Aa, follow! Dar nu o fac. Căci dacă aș avea mai mult curaj, m-aș exprima și eu la fel. Deci ar fi ca și cum m-aș follow myself. Iar asta se numește masturbare. Îmi cer scuze, mama! Ți-am spus să nu arunci banii aiurea pe rochițele de prințesă.”

M-am alintat, evident. Nu m-aș putea ridica la nivelul lui, dar era mișto să știu, chiar și virtual, pe cineva de la care aveam ce învăța. Sunt din ce în ce mai rari astfel de oameni. Originali. Și e trist când se întorc în bula lor și tu rămâi să recitești texte din trecut care te-au făcut să plângi. Să râzi. Și să plângi din nou.

Puteam să las așa, că suna mai dramatic, dar în încheiere, pentru că detest replicile sau sfaturile motivaționale și nici nu sunt în măsură să le dau, vreau doar să spun că it was good while it lasted. And, Dan, it’s not you, it’s us. Habar n-ai cât de scump e DEX-ul în zilele noastre.

Guest post by R. R. 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau răsfăţ din partea unui stăpân de calitate

Unde ești, iubire?

Climax

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,402 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro