Sunt sute de gânduri pe care nu știu cum să ți le spun. Încerc să înțeleg. În felul meu, încerc. Cândva, mă simțeam la fel ca tine și m-ai ținut de mână. Am simțit că nu sunt singură. Cum să te conving că nici tu nu ești? Cum? Trecutul tău doare așa de tare, încât și eu îl simt. E iarnă. O altfel de iarnă pentru noi doi. Cu absențe care dor și vor durea toată viața de aici înainte.
Ea a decis să plece fără a avea răbdare să mă cunoască. Eu o cunosc din sutele de povești pe care, printre lacrimi, mi le-a spus bunica noastră… cu siguranță aș fi iubit-o. Tu nu vrei să-mi spui despre ea, pentru că ți-e dor. Și te înțeleg. Ochii calzi ce mă privesc dintr-o fotografie îmi întăresc convingerea că aș fi iubit-o. Frumoasă și blândă a reușit să crească și să formeze omul care acum stă lângă mine și pentru asta îi mulțumesc.
Pe el l-am cunoscut și mi-a fost drag. Și știu că i-am fost dragă. Am simțit asta. El a crezut cel mai mult în mine, în noi, în planurile noastre. Mă consola de fiecare dată când eram tristă, era singurul cu care mă simțeam liberă să vorbesc despre noi… și știu că era mândru de tine. Tu știi cât mi-am dorit să facă parte din viața noastră… și a făcut, atât cât s-a putut. La un moment dat, a fost chemat ”în altă parte” și, știindu-te bine, a decis să plece.
Vorbim de ei la trecut, dar îi simțim prezenți în suflet. Amintirile noastre cu cei care au plecat sunt neprețuite.
Se apropie Crăciunul și te simt mai trist ca niciodată. Te văd când tu nu știi. Aș vrea să pot face magie și să pot schimba lucrurile, dar, din păcate… Trecutul doare uneori, dar nu mai poate fi schimbat. Trăim prezentul și ne proiectăm viitorul. ”Tu nu ești singură. Mă ai pe mine și mergem mai departe orice ar fi”, asta îmi spuneai în urmă cu doi ani. Asta îți spun și eu acum. Tu știi cât te prețuiesc și sunt fericită lângă tine, în căsuța noastră de poveste. Visele noastre, amintirile noastre colorate, cuvintele noastre copilărești… iubirea celor pe care îi avem lângă noi, toate astea îmi dau putere să te ajut să ne regăsești.
Ești departe, în gândurile tale, și pare că refuzi să mă vezi, să ne vezi… Ești de prea mult timp ”plecat” și te-aș cam vrea înapoi. Mi-e dor de tine… Eu am înțeles, în timp, că nimeni și nimic nu va înlocui, niciodată, ce nu mai e! Eu nu pot fi ei și nici părinții mei nu le vor lua locul…Tu ești iubit, de mine și de cei dragi nouă. Tu ai de ce să mergi mai departe. Tu poți, eu știu că poți. Eu te cunosc așa cum nu te știe nimeni. Tu ești sensibil și bun. Tu știi că cineva de acolo, de sus, e mândru de tine. Tu știi că cineva de acolo e fericit când tu ești bine. Tu știi și știu și eu!
Timpul le va așeza pe toate în suflet, așa cum trebuie. A reușit o dată și o va face și de data asta. Viața se schimbă de la zi la zi, de la an la an și nici Crăciunul ăsta nu va mai semăna cu cel din trecut. Cum va fi la anul? Nu știm… hai să trăim prezentul. Hai să mai scriem o poveste de iarnă. Hai să ne colorăm momentul ăsta și să-l adăugăm la povestea noastră.
Îmi place iarna. Îmi place Crăciunul. Îmi place…
Guest post by Iulia Schintee
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
