D’yer maker
Uneori, cântecul ăsta-l şi visez. Oricum, când vreau să mă-nveselesc, e primul care-mi acordează mintea. Luaţi-l, să vă bucure ziua. Azi, ca un zepelin…
Uneori, cântecul ăsta-l şi visez. Oricum, când vreau să mă-nveselesc, e primul care-mi acordează mintea. Luaţi-l, să vă bucure ziua. Azi, ca un zepelin…
Acum trei ani, cam pe vremea asta, am început să scriu pe o platformă unde-mi aveam pagina personală. Un fel de blogul meu. Nu ştiam nimic despre asta. N-a fost deloc uşor să mă obişnuiesc cu pagina pe care-o administram, dar deloc. Descopeream în timp o mulţime de butoane şi …
Celia Cruz este una dintre cele mai cunoscute voci feminine ale Cubei şi este născută într-o zi de 21 octombrie, în 1925. Este considerată „The Queen of Salsa“, făcând cunoscut acest gen muzical prin concertele pe care le-a avut în toată lumea. Celia a trăit pe scenă până la capăt, …
Qeen – I’m Going Slightly Mad …my dear, what about you?
Pe 16 octombrie 1978, la Roma, cardinalul Karol Wojtyla a fost ales papă. De-atunci, imaginea papalităţii s-a schimbat. Prin el însuşi. Gesturi fără precedent în istoria papalităţii a făcut Ioan Paul, mai ales în ce priveşte relaţiile ecumenice. Dar ceea ce se suprapune imaginii lui pentru totdeauna este cuvântul. Ioan …
Îţi spun vorbindu-ţi. Azi, scriindu-ţi. Fiindcă tocmai despre vorbe-i… vorba. Adică te-aş ruga să te opreşti puţin cu mine şi să pornim o joacă. Nu a cuvintelor, ci a izvoarelor din care vin ele. Că sunt destule. Şi-a mărilor către care aleargă. Mai multe decât însăşi lumea. Mă tot gândesc …
Jamie Beck e un fotograf de modă newyorkez. Kevin Burg este un web designer. Împreună au creat minunea numită cinemagrafie, asta dacă-mi permiteţi o adaptare ad-hoc a termenului. Şi pentru a deveni cunoscuţi rapid, cei doi au avut nevoie de-un nume care să-i scoată-n lume. Modelul Coco Rocha şi-a lăsat …
Declaraţiile de dragoste au, câteodată, şi o mică ameninţare pe fundal. I’m on your back. Până la urmă, diferenţa o face distanţa care cuprinde şi tonul vorbelor: te simt aproape sau nici nu mă gândesc să-mi iau ochii de la tine? Foo Fighters – Walking after you tonight I’m tangled …
Femeie. Delicateţe, sensibilitate, vulnerabilitate. Da, toate astea şi multe alte… slăbiciuni. Sau nu cumva sunt specificităţi? Iată 12 femei care au vrut şi au putut conduce guverne în această lume. Unele dintre ele au părăsit scaunul de prim-ministru în urma alternanţelor politice la guvernare, însă altele au plătit cu viaţa …
E ziua a zecea a lunii a zecea. Asta mi-a adus aminte, în fuga dimineţii, de potriviri, acele bucurii mărunte pe care nu ştii niciodată de unde să le începi şi nici cum să le continui. Las’ că nici nu ştii prea bine ce sunt. Paradoxal, toţi le dorim. Sunt …