Autoperfecționarea veșnică

31 August 2022

Jia Tolentino, 33, este o scriitoare americană și contributor la The New Yorker, cu un trecut ce include Jezebel, The Hairpin, The New York Times și Pitchfork.

În vara lui 2019, Tolentino a publicat un volum de nouă eseuri, Trick Mirror, (tradusă și în română de editura Libris Oglinda care deformează – reflecții despre autoamăgire), care a devenit una dintre cele mai citite cărți de non-ficțiune. Pe scurt, este despre ce înseamnă să fii femeie în societatea capitalistă, digitalizată, din epoca #metoo, cu toate transformările.

Vă oferim mai jos un fragment în care sunt convinsă că multe dintre voi vă regăsiți, succesul cărții indică asta, dar la fel de sigur e și că unele femei nu se vor regăsi în ceea ce povestește Jia despre sine și despre milenialele americane care trăiesc așa. Care, în caz că au făcut totuși copii, au bani pentru bone și cui să transfere griji de genul unde găsești un termomentru de frunte sau un sirop tuse productiva copii când aceștia răcesc ca oricare alți copii, dar stau prost cu timpul puțin pe care li-l lasă cariera disponibil pentru familie. Cum vi se pare acest timp pe care îl trăim cu toate tendințele lui adesea tulburătoare și constrângerile supărătoare? 

***

“Idealul feminin a fost întotdeauna unul generic. Pun pariu că vă puteți imagina versiunea predominantă în zilele noastre. Deși are o vârstă nedeterminată, pare cu siguranță tânără. Are o coafură glossy și o privire clară, îndrăzneață, de persoană care se consideră demnă de admirație. Emană mereu bunăstare, oriunde ar fi – pe plaje îndepărtate, sub stelele deșertului, la o masă așezată cu stil, înconjurată de lucruri frumoase și prieteni fotogenici. Cea mai mare parte sau esența muncii ei constă în a se expune oriunde, oricând. Este obișnuită cu asta. Pentru mulți oameni din ziua de azi, mai ales pentru femei, a‑și înfrumuseța și distribui pe rețelele de socializare imaginea este o aptitudine care poate produce venituri cu ușurință. Are un brand personal și probabil un partener sau soț: acesta este întruparea fizică a publicului ei constant, dar nevăzut, reafirmându‑i calitatea de subiect interesant, de obiect valoros, de spectacol autogenerat cu o audiență atașată.

O vedeți deja? Arată ca o fotografie de pe Instagram, adică o femeie care reproduce cu exactitate lecțiile pieței, căci doar astfel se poate împlini evoluția de la femeie obișnuită la ideal. Procesul presupune maximă obediență din partea femeii cu pricina și, de preferat, entuziasm maxim. Această femeie are un interes autentic față de orice ar putea cere piața de la ea (să arate bine, să dea mereu impresia de tinerețe, aptitudini avansate de a se prezenta și de a se autoevalua). De asemenea, ea este interesată de ceea ce îi oferă piața – instrumentele care o vor ajuta să arate mai atrăgătoare, să fie chiar și mai prezentabilă mereu și să își valorifice rolul cât se poate de mult.

Cu alte cuvinte, femeia ideală se optimizează permanent. Profită de tehnologie, atât atunci când își distribuie imaginea, cât și atunci când și‑o îmbunătățește. Coafura ei arată scump. Cheltuiește o grămadă de bani având grijă de pielea ei, un proces care căpătat aspectul unui ritual sfânt și regularitatea zilnică a unui ceas deșteptător. Rezultatul obținut înainte cu ajutorul machiajului a fost implantat direct în figura ei: pomeții și buzele îi sunt rotunjite, ridurile netezite, genele îi sunt lungite o dată la patru săptămâni de către un profesionist înarmat cu lipici și gene false. Același lucru este valabil și pentru corp, care nu mai cere îmbunătățirile tradiționale date de haine și lenjeria strategică, pentru că este premodelat de exercițiile care nu mai lasă mare lucru de ascuns sau rearanjat. Totul la această femeie a fost controlat preventiv până în punctul în care ea să își poată permite impresia de spontaneitate și, mai important, să o simtă: după ce a muncit atât pentru a elimina obstacolele artificiale din viața ei, ea se simte deseori, în mod legitim, liberă.

Femeia ideală a necesitat mereu un supraefort conceptual, ca un produs anorganic făcut să pară natural. Istoric, femeia ideală caută toate acele lucruri pe care femeile sunt educate să le găsească amuzante și interesante: atașament pentru familie, îmbunătățirea aspectului fizic, aprobarea bărbaților, păstrarea popularității, diverse forme de muncă neremunerată. Conceptul de femeie ideală este suficient de flexibil să permită un minimum de individualitate. Femeia ideală crede mereu că s‑a ridicat pe propriile puteri. În perioada victoriană, ea era „îngerul casei“, soție și mamă sfioasă și atrăgătoare. În anii 1950, ea era tot soție și mamă sfioasă și atrăgătoare, dar dotată cu putere de cumpărare.

Mai recent, femeia ideală e orice vrea ea să fie, atâta vreme cât reușește să acționeze conform convingerii că autoperfecționarea și o relație lină cu lumea sunt chestiuni care țin de muncă și de plăcere în egală măsură, adică de „stil de viață“. Femeia ideală pășește într‑o lume a sucurilor scumpe, a orelor de sport la săli de tip boutique, a rutinelor de îngrijire a pielii și a vacanțelor, unde e bucuroasă să rămână. (…)

Dacă femeile încep să reziste unui anumit tip de estetică, așa cum e excesul de Photoshop, estetica se modifică pentru a li se adapta. Puterea imaginii ideale nu descrește cu adevărat niciodată. Acum este destul de ușor să trezești scepticismul femeilor față de publicitate și de copertele revistelor, imagini realizate de profesioniști. Ne este mai greu să suspectăm imagini realizate de cei ca noi și aproape imposibil să avem această atitudine față de imaginile pe care le realizăm singuri, pentru propria plăcere și propriul folos – chiar dacă, într‑o perioadă în care social media a început să fie văzut ca o carte de vizită în carieră, mulți dintre noi sunt adevărați profesioniști.

Femeia ideală de azi este genul care coexistă ușor cu feminismul în forma sa comercială, de masă. Acest soi de feminism s‑a organizat în jurul ideii de a fi vizibilă și atrăgătoare pentru cât mai mulți oameni cu putință. A supravalorizat, în mare măsură, succesul personal al femeilor. Feminismul nu a eradicat tirania femeii ideale ci, mai degrabă, a înrădăcinat‑o și mai mult și a făcut‑o mai complexă. Acum, este poate mai ușor din punct de vedere psihologic ca oricând, pentru o femeie obișnuită, să își petreacă viața îndreptându‑se către un miraj idealizat al propriei persoane. Ea poate crede – suficient de rezonabil și cu încurajarea totală a feminismului – că ea însăși este arhitecta acestui tip de putere rafinat, constant și deseori plăcut pe care această imagine o are asupra timpului, a banilor, a deciziilor, individualității și a sufletului ei.

A căuta să te „îmbunătățești“ spre a fi femeie este un proiect ridicol și adeseori amoral, subordonat unui proiect mai larg, la fel de ridicol și de amoral: acela de a învăța cum să te adaptezi mai bine vieții în condițiile unui capitalism accelerat.

Multe dintre plăceri se transformă astfel în capcane și suntem tentate să ne supunem la nesfârșit cerințelor publicului. În termenii acestui sistem, satisfacția rămâne, în mod necesar, de neatins. Dar cu cât lucrurile se înrăutățesc, cu atât crește obligația optimizării.

Îmi amintesc asta de fiecare dată când întreprind ceva care îmi pare eficient și egoist, cum ar fi să merg la o sală de sport sau să iau prânzul într‑un fast‑food cu salate gata preparate, cum e Sweetgreen, care pare mai curând o stație de alimentare decât un loc unde mănânci. În multe situații, mănânc îngrozitor de repede. Partenerul meu mi‑a spus odată că mestec ca și cum aș fi în pericol să mi se ia mâncarea din față, iar la Sweetgreen mănânc încă și mai repede pentru că, de îndată ce încetinești ritmul chiar și pentru o secundă, mașinăria în mișcare îți dă fiori (ceea ce valabil pentru multe lucruri în viață). Sweetgreen este un miracol al optimizării: o coadă de 40 de persoane – un șarpe care tastează, înaintând încet, cu ochii în pământ – poate fi rezolvat în 10 minute, căci client după client comandă o salată Caesar cu kale și pui fără măcar să privească cealaltă aliniere de oameni cu pielea smeadă, cu părul prins în plasă, care adaugă rapid pui în salata kale ca și cum ăsta ar fi scopul lor în viață, așa cum scopul clienților lor este să trimită e‑mailuri 17 ore pe zi, cu o pauză scurtă ca să înfulece un bol cu nutrienți care combat stilul nesănătos al vieții urbane de birou.

Ritualizarea și acuratețea acestui proces (și faptul că Sweetgreen e destul de bun) ascund artificiul intens, circular care definește stilul de viață căruia îi este destinat. Clientul ideal pentru salata gata preparată este el însuși eficient: are nevoie să își mănânce salata de 12 dolari în 10 minute pentru că se folosește de timpul în plus pentru a continua să funcționeze în beneficiul acelui job care îi permite, în primul rând, să cumpere salata de 12 dolari. El simte o nevoie fizică pentru această salată de 12 dolari, pentru că este modul cel mai sigur și convenabil de a construi o barieră de vitamine împotriva disfuncționalităților care vin împreună cu slujba care cere și permite achiziționarea salatei. (…)

Mă duc la Sweetgreen în zilele în care am nevoie să mănânc legume foarte repede, pentru că am lucrat până la unu noaptea toată săptămâna și pentru că nu am timp să pregătesc cina fiindcă trebuie să lucrez până la unu noaptea din nou. În naivitatea mea, încerc să stabilesc un contact vizual dincolo de bufet, ca și cum asta ar atenua câte ceva dintre cerințele de productivitate crescute care au forțat aceste două rânduri de oameni să înfulece și să facă salata Caesar cu kale cât e ziua de lungă, apoi îmi înșfac salata și o mănânc în mai puțin de zece minute, timp în care îmi verific e‑mailul și, în trenul spre casă, îmi spun că data viitoare ar fi trebuit probabil să cumpăr salata prin aplicația special destinată, ca să câștig puncte.

Este foarte ușor, în condițiile unei obligații artificiale, dar în continuă creștere, să te găsești organizându‑ți viața în jurul unor practici pe care le consideri ridicole și posibil nejustificate. Femeile cunosc acest lucru îndeaproape, de foarte mult timp.”



Citiţi şi

Cei mai urmăriți și cei mai bogați creatori de conținut – 49 oameni și un câine

Era feței de Instagram și moștenirea Kardashian

Astăzi mi-am șters contul de instagram

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro