Bărbații fug de femeile perfecte

Corina Fătu

4 June 2014

Corina Fătu “De-a lungul secolelor femeile au servit drept oglinzi, posedând puterea magică și minunată de a reflecta trupul bărbatului de două ori mai mare decât era.” (Virginia Woolf)

– Trebuie să-mi zici de la bun început: “Vrei să știi ce fac sau cine sunt?

Era ultimul gen de abordare pentru care m-aș fi pregătit, așa că am ezitat. Ea însă intuise o asemenea zăpăceală și a continuat:

– Dacă vei alege prima variantă, vei scrie un articol pompos și vei avea succes. Dacă vei alege cea de-a doua variantă probabil vei rămâne cu o poveste, poate chiar o învățătură. În orice caz, alegerea îți aparține.

Asta m-a aruncat într-o încurcătură și mai mare. Venisem pregătită pentru un interviu în exclusivitate cu una dintre femeile de mare succes de la noi din țară, favor ce nu apărea prea des în cariera mea. Deși nu-mi permiteam alte digresiuni, tentația era prea mare. M-am lăsat astfel pradă capcanei ei.

suma idealurilor mele

O întâlnisem pe Tamara cu câteva săptămâni în urmă la un eveniment caritabil. Nu doar că era o tânără femeie de succes, dar era și una dintre cele mai frumoase și modeste pe care le întâlnisem vreodată. Mă fascinase în asemenea măsură, încât îmi doream să trăiesc în preajma femeii acesteia. Nu mică mi-a fost mirarea când la câteva zile am primit un telefon de la ea. Dorea să-mi acorde un interviu în exclusivitate.

În ziua stabilită, deși plouase și Bucureștiul era o mocirlă, ea și-a făcut apariția impecabil, purtând o rochie albă de organza și niște pantofi bej de piele întoarsă fără nicio picătură de ploaie, de parcă silueta sa perfectă levitase până acolo. Purta o broșă vintage din argint cu o camee decorată cu o scenă de amor.

– Știi, într-un fel te invidiez, mi-a mărturisit ea fără ocolișuri. Când eram mică îmi doream să ajung scriitoare. Ai mei însă au avut alte planuri pentru mine, iar eu m-am conformat. Oricum nu cred că a fost mare pierdere pentru nimeni, iar până la urmă s-a dovedit a fi mai ușor să se scrie despre mine, decât să scriu eu.

Avea dreptate într-un fel. Eu mă chinuiam de ani de zile să-mi câștig existența ca jurnalist, muncind ca un câine pentru textele mele, fără să simt vreo clipă că toată tevatura asta va răzbate la lumină eventual. Desigur, să devin scriitoare ar fi fost luminița de la capătul tunelului.

– N-aș ști să-ți zic dacă a fost visul meu să devin o femeie puternică și independentă. Poate în realitate a fost o idee inoculată de mama care, încă de mică, îmi spunea că cel mai mare rău în viața asta este să ajung să depind de un bărbat. De aici a pornit totul. Nu conta ce fac atâta timp cât eram cea mai bună și nu depindeam de cineva. Până și gunoiul îl duceam mai bine decât sora mea, care îl vărsa jumătate pe drum.

Am zâmbit. Și eu îl risipeam pe drum, rămânând mereu pe aleea din spatele blocului ca o dâră a imperfecțiunii mele.

– Așa am crescut. M-am croit singură: să fiu mereu punctuală, să fiu mereu impecabilă, să fiu prima din clasa, să mai fac o facultate că una era prea puțin, să am un job bun și bine plătit, să citesc, să gătesc, să-mi păstrez corpul în formă, să schimb o roată la mașină, să știu să port o conversație impecabilă cel puțin în trei limbi străine. Nu mi-a fost ușor, dar nu m-am lăsat până nu am devenit femeia la care visam. Nu-i minunat?

Am păstrat tăcerea. Pe fața ei și-a făcut apariția umbra unei suferințe îndelungate, dar bine ascunse.

– Am simțit mereu că-mi lipsește ceva. Drumul meu în viață era stabilit clar și rațional, dar voiam mai mult. Visam să mă văd prin ochii unui bărbat care mă iubește, nu doar prin ochii mei. Am început să caut și l-am găsit. De fiecare dată altul, de fiecare dată nepotrivit. Desigur, pe unii i-am făcut oameni. I-am crescut, i-am îmbrăcat, le-am arătat lumea. Genul ăsta de lucruri, genul ăsta de relație. Nu m-a deranjat nici măcar o clipă. Nu zic, am învățat și eu de la ei, până la urmă este un schimb firesc și corect. Dar nu s-a legat nimic. Nu am iubit cu adevărat niciodată. Oare cum aș fi putut? Eram prea concentrată asupra carierei, prea concentrată să fac și nu să simt. Timpul mi se scurgea printre degete, iar eu voiam doar să-l transform în aur.

Tamara îmi vorbea deschis despre nefericirea ei, de parcă încerca să-și mascheze mai bine adevărata suferință. S-a oprit pentru o clipă și a tras aer în piept cu putere, lăsându-mi impresia că urmează o confesiune.

– Nu credeam că este nimic în neregulă cu asta, până să-l întâlnesc pe el. M-am îndrăgostit ca o adolescentă, profund și iremediabil. De fapt am aflat că este fără leac după ani de zile în care nu am reușit să mă vindec. Mă obișnuisem să fiu mereu o femeie puternică și perfectă. Cu el însă am învățat să fiu doar femeie. Să fiu dulce și vulnerabilă, să mă las condusă și ocrotită. Atât cât eram eu în stare, atât cât îmi permiteau anii de învățătură spartană. Pentru el aș fi fost dispusă să renunț la tot, să fug în lume, să dau cu piciorul la toată munca. Aveam nevoie de el, asta era. Însă nu m-a vrut. Într-o zi mi-a spus: “Îmi doresc pe cineva de care să am eu grijă, nu invers“. Și a plecat. Eu aș fi putut să-i ofer totul, numai asta nu. Nu mă gândisem niciodată că un bărbat va refuza o femeie desăvârșită pentru a căuta una pe care să o poată îmbunătăți. Am înțeles târziu că să fii admirată nu e totuna cu să fii iubită, iar jumătățile sunt făcute să fie imperfecte pentru a se putea completa. Eu din fericire și nefericire, eram deja un întreg. M-am întors în final la ale mele, căci nu știam să fac altceva. Nici măcar să sufăr.

Tamara s-a oprit brusc, fixându-și privirea într-un punct îndepărtat, unde probabil își abandonase toate speranțele și amintirile.

– Am urcat prea sus și m-am trezit singură. Probabil într-o zi o să-mi găsesc pe cineva. O să fiu soția și mama perfectă. O să fac în continuare totul ireproșabil, o să fiu un model de urmat pentru multe femei, o să fiu fericită și împlinită cât să dau bine în pozele din articolele voastre. Totul o să se desfășoare civilizat și corect, cum am învățat. O să fiu iubită? Nu știu asta, sper doar, dacă mă va lăsa într-o zi, să se ducă după una mai bună decât mine, nu mai proastă. Ar fi păcat altfel. Înseamnă că mi-am umplut timpul degeaba.

Tamara s-a lăsat descompusă în cioburi diamantine poate și pentru ca alte femei să-și vadă și să-și recunoască propria reflexie… Poate nici așa nu e bine – să fii femeia idealurilor tale…



Citiţi şi

Aia e de vină! L-a corupt, l-a stricat, s-a urcat cu totul pe el și l-a zăpăcit de cap

Ea nu ştie…

Deşi te consideri o femeie inteligentă, eşti al naibii de proastă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
22,501 views

Your tuppence

  1. Cristi R / 23 January 2015 1:35

    Toate bune si frumoase pana la acest pasaj ;
    “… Nu mă gândisem niciodată că un bărbat va refuza o femeie desăvârșită pentru a căuta una pe care să o poată îmbunătăți. ”

    In aceasta fraza sta ascunsa esenta esecului in relatia cu barbatii. Se pare ca mai degraba dorinta ei de a-i imbunatati pe barbatii intalniti in viata a condus la indepartarea lor.

    Doamna Tamara nu a realizat ca barbatii, in relatiile cu femeile, isi doresc orice altceva decat sa le imbunatateasca.
    Barbatii ar fi cei mai fericiti daca femeile ar ramane asa cum le-au cunoscut.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  2. Rick Blaine / 26 August 2014 1:03

    E o problema cu idealurile si femeile perfecte: odata ce le’ai intalnit si le’ai pierdut, nu e nimic ce ar putea sa umple golul ramas. In cuvintele minunatului John Green, “Poti iubi pe cineva foarte mult, dar nu poti iubi pe cineva la fel de mult pe cat ii poti duce dorul.”

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Alex / 8 August 2014 13:56

    Are un sambure de interesant articolul. Dar sintagma de “femei perfecte” ma deranjeaza si sonor. Nu exista nici barbati nici femei perfecte si pana la urma ce inseamna perfect? Femeia in cauza e singura – ce perfectiune mai e si aia? Si ce o face asa perfecta? Ca are un job bine platit si stie 3 limbi straine? Daca apare o alta don’soara si stie 4 limbi straine ce inseamna, ca este Mai mult ca perfecta? Si a fi orientata toata viata pe cariera si condus (in toate planurile) nu inseamna perfectiune. Cand o iesi la pensie cu ce a ramas? Ii face cineva o statuie? pfff, auzi, perfecta..

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  4. Da, barbatii fug de femeile perfecte | Vulpescu / 5 June 2014 15:23

    […] autoarea acestui text are dreptate, barbatii fug de femeile perfecte. Si stiti de ce? Pentru ca nimeni nu are chef sa iubeasca un […]

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 5
    Reply
  5. Murphy / 5 June 2014 10:04

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 5
    Reply
  6. Stimată doamnă, bărbații nu (mai) sunt atât de idioți! – Men Talk | Catchy / 4 June 2014 18:19

    […] să fie întotdeauna în competiție cu bărbații, iar atunci când se căsătoresc, încearcă să inverseze rolurile, să fie superioare soților. Din păcate, câtă vreme unul dintre parteneri vrea să domine, […]

    Thumb up 1 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro