Ideea acestui articol a suferit metamorfoze succesive. Pentru că România este țara unde noțiunea de escortă are preponderent sensul de pază și protecție, iar altfel e percepută că un eufemism pentru prostituție. Dar ce ar trebui să fie un male escort?
Poveste de pe malurile Tamisei
Am citit cu ceva timp în urmă, într-o revistă englezească, un articol intitulat „M-am îndrăgostit de un bărbat plătit” (n.r. în original „I fell for a male escort”) – o întâmplare reală povestită curajos de o anume Angela Evans, 35 de ani. Angela a trăit o frumoasă și neobișnuită experiență, chiar exotică pentru românce, dar perfect integrată, acceptată, savurată și chiar aplaudată într-o societate în care prejudecățile, inhibițiile și teamă de oprobriu au fost șterse din memoria colectivă în cele câteva zeci de ani de feminism.
Măritată nefericit cu un bărbat mai în vârstă, discreționar, care-i oferea aproape totul, dar cu o generozitate alterată de lipsa nobleței, Angela ajunge, după șase ani, să considere prețul plătit prea mare. Se dezleagă curajos de propriile-i frici, renunță la siguranța traiului în care avea totul și, de fapt, nimic, și pleacă dintr-o relație moartă și opresivă. Ia viața de la capăt pe cont propriu, afacerea prosperă, dar relațiile ei sucombă din cauza sechelelor emoționale. Întâlnirea cu un male escort, de care ajunge să se și îndrăgostească, o va vindeca și o va reda sieși mai matură, încrezătoare în propria feminitate și în succesul unei viitoare relații cu un bărbat care să-i ofere din dragoste ceea ce primise în schimbul onorariilor.
Pe malurile Dâmboviței povestea a fost puțin altfel
Elena Popescu (Maggie, cum îi spun prietenii), 31 de ani, a trăit o varianta autohtonă, mai puțin romantică, dar la fel de neobișnuită și îndrăzneață. Româncă e inventivă. Așa cum se descurcă în bucătărie, dacă nu are tocmai ingredientele cerute de rețetă, sau improvizează inspirat când e vorba de ținut pasul cu moda, având banii numărați, la fel a făcut Maggie când a fost într-o situație aparent fără o ieșire mulțumitoare pentru orgoliu. Mi-a mărturisit cu umor cum a rezolvat problema singurătății, percepută nedrept ca un handicap, de ochii unui fost iubit care, deși o părăsise cândva, o invitase la nunta lui.
Maggie avea de ales între a merge singură, ceea ce excludea din capul locului, și a nu merge deloc, ceea ce ar fi însemnat o dureroasă recunoaștere a incapacității de a avea o altă relație. Așa a apărut ideea de a apela la „serviciile” unui coleg mai tânăr și mai arătos – un cui bun pentru înfipt în inima nemernicului :).
Dacă totul era bine regizat, noua achiziție avea să-i smulgă ex-ului cel puțin un zâmbet strâmb, un oftat adânc, dacă nu chiar vreun regret mărturisit. „Ne-am antrenat câteva luni bune că să părem un cuplu adevărat. Am exersat totul, de la mâncat, la dansat, la mers, la gesturi… Am ajuns foarte intimi, am făcut și sex, pentru că prea ne întâlneam des, și la mine, și la el, și ajunseserăm să vorbim despre orice. Dar nu s-a legat nimic. După nuntă și obținerea efectului dorit, am încetat să ne mai vedem ca până atunci. Am rămas doar colegi de birou, el și-a găsit pe altcineva, eu încă sunt „între relații”. Dacă aș fi apelat la o agenție, presupunând că ar fi existat așa ceva la noi? Nu cred. Pentru că mi-ar fi silă, oricât de „nevoiașă” aș fi. Nu sunt convinsă că un astfel de bărbat ar ști să facă și altceva decât fac femeile care „oferă companie domnilor generoși” și compania se limitează doar la dormitor. Eu atunci am avut nevoie de cu totul altceva.”
Sau și mai altfel
Celia Tănase, 39 de ani, încerca să pună capăt unei relații căreia iubitul ei îi pusese de mult capăt, în nenumărate și fără echivoc umilitoare feluri. Disperată și nefericită, i-a cerut unui fost iubit, scos providențial în cale (așa a crezut ea atunci), să o însoțească, pe banii ei, evident, într-o capitală europeană, în încercarea de a-i demonstra celuilalt că poate fi la fel de „liberă”, că poate să-l înlocuiască, și încă foarte repede. A răspândit triumfător vestea, a făcut pregătirile, mai ales pe cele sufletești, a tras nădejde în efectul pedepsitor al plănuitei escapade, a savurat prematur gândul răzbunării, și… fâsss! Cu siguranță, speriat, fostul iubit s-a sustras, îngăimând niște scuze ofensator de lipsite de credibilitate, și ea a trebuit să le înghită ca pe un hap amar. Alt bărbat îți poate trage clapa când ți-e lumea mai dragă, o escortă te escortează și la capătul pământului. Pentru că asta e job-ul lui. Poate – cine știe? – având supapa de defulare numită male escort, Celia n-ar fi ajuns să facă prostii tot mai mari, până la a se mărită, tot demonstrativ, cu un bărbat pe care nu-l iubea. Bărbatul plătit e controlabil, confortabil și sigur, și nicio femeie, oricât de sărită în afara normalului, n-ar merge atât de departe încât să-și dorească să se mărite cu o escortă. La fel cum nu fac nici bărbații…
Adevăratul bărbat de închiriat
Psihologic, este o imensă diferența între a te întâlni cu un posibil viitor partener de cuplu cu gândul că lucrurile ar putea evolua fericit într-acolo, și a solicita unei agenții un însoțitor pentru un eveniment monden la care nu vrei să apari singură.
Dacă în primul caz, din cauza mizei, aplici conștiente și subconștiente tactici de atragere a partenerului în dansul seducției, și ai un control limitat, în cealaltă situație, e clar de la bun început că totul e doar o convenție, o mică înșelătorie, un paliativ, în care, ce-i drept, ai un control absolut.
Pentru asta parcurgi aceleași etape prozaice că pentru închirierea oricărui alt bun: soliciți tipul de însoțitor pe care îl dorești, în funcție de eveniment, achiți în avans prețul cerut de agenție și intri în posesia limitată și temporară a celui pe care l-ai comandat, la ora și locul convenit. Dacă dorești o întâlnire cu alură romantică, poți chiar plăți în avans și buchetul de flori pe care escorta ți-l va dărui, zâmbind cât mai puțin profesional, la întâlnire, sărutându-ți galant mâna. Orice este posibil, mai puțin încălcarea restricției de a nu face sex. Escorta este exclusiv destinată să ofere companie, să fie prevenitor, să te încânte, să te asculte, să converseze plăcut și relaxant, să te bine-dispună, să danseze, să-ți tragă scaunul la masă când te așezi sau te ridici, să-ți țină haina la garderobă, într-un cuvânt, să se poarte impecabil. Așa cum nu o (mai) făceau bărbații de care te-ai descotorosit sau care s-au descotorosit ei de tine. Dar nu este deloc exclus, pentru că viață e plină de neprevăzut (oare cam cât mai e neprevăzut după câteva cupe de șampanie?), ca, în afara serviciului, între voi să se nască și alt gen de atracție, și lucrurile să iasă din sfera interesului agenției pentru propria onorabilitate ori pentru cea a clientelor. Dar asta e o altă poveste…
O agenție care respectă și se respectă va avea doar grija specială ca oferta de bărbați să fie cât mai diversă ca să poată satisface exigențe și preferințe cât mai variate. De la însoțitorul care să facă figură bună la recepții de rang înalt, până la cunoscătorul de artă în toate formele ei, bărbatul-enciclopedie în câte un domeniu, fie el și monden, ori partenerul de tenis sau de drumeție. Așadar, educația, manierele alese, o fire veselă și moderat nonconformistă pot reprezenta atuuri care să-i aducă venituri suplimentare oricărui bărbat căruia îi place oricum compania femeilor. O afacere în care toată lumea e mulțumită. Dacă n-ar fi fost așa, o cunoscută fosta „madame” nu și-ar fi schimbat profilul acum vreo 20 de ani, înființând o agenție ce avea o reputație impecabilă – „A man at your arm”. „Un bărbat la brațul tău” în folosul tuturor doamnelor temporar singure. Din Marea Britanie.
Oferta din România
Cristian P., 40, psiholog. „Eu, domn de companie?? Glumești!” „De ce nu? Ai toate calitățile, ești șarmant, poți distra o armată de femei abătute cu umorul tău, poți restaura încrederi dărâmate. Faci un alt fel de psihoterapie, s-ar putea să fie mai bănoasă și mai ofertantă decât cea de la cabinet.” „Ce-ți veni?” „Am făcut documentare pentru un articol. Oferta de pe piața de male escort din România, unde conceptul se confundă cu cel de gigolo, este ilară. Self-promoteri, băieții cu vise de gigolo carpato-danubiano-pontici, își fac singurei reclamă pe internet, agramat, penibil și obscen. Iar bărbații care sunt doar indecent de deștepți nu intră nici în politică și nici nu salvează femei de la înec emoțional. De ce mai existați atunci?” „Pentru multe nu e încă timpul în România. Și nu femeile trebuie să se maturizeze. Ci bărbații.”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Când devine feminismul prea mult?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
