Bonnie & Clyde à la française – Adieu les cons!

22 July 2021

Ironiști de fel, francezii încearcă să ia peste picior chiar și maladiile care te condamnă la moarte, așa cum o face Albert Dupontel în Adieu les cons!/Adio, proștilor! (pelicula care a câştigat premiul César pentru «Cel mai bun film» anul acesta). Cineastul livrează spectatorilor un neobișnuit amestec de comedie și dramă, într-o reverență față de Terry Jones, unul dintre fondatorii celebrului grup de comedianți britanici Monty Python (care a decedat în ianuarie 2020 și care a jucat în două dintre filmele lui Dupontel: The Creator și Locked Out). Actorul-regizor lansează un al șaptelea film, fidel stilului său coroziv, într-o  incitantă comedie cu nuanțe tragice, dinamitând coduri din dorința de a atrage atenția asupra pericolului dezumanizării.

Așadar, totul începe într-o tonalitate dramatică: Suze Trappet, în vârstă de 43 de ani, se găsește într-o răscruce existențială. Biata coafeză – Suze Trappet (Virginie Efira) – se confruntă cu nemiloasa situația în care ,,timpul nu mai are răbdare” cu ea; spray-urile folosite în salonul ei de coafură i-au compromis plămânii şi mai are doar câteva luni de trăit. În asemenea situație, decide să să-şi găsească copilul născut pe când avea doar cincisprezece ani, pe care părinţii ei o forțaseră să-l dea în adopție. Solicitând ajutor la «Evidenţa populaţiei», îl întâlneşte pe Jean-Baptiste Cuchas/J.B. (Dupontel), un informatician de excepție, dar inhibat, depresiv şi, mai ales, hotărât să se sinucidă. Dupontel este și el un bărbat trecut de prima tinerețe, un bun profesionist, dar aflat în plină epuizare, pe care societatea cinică și nemiloasă se pregatește să-l trimită mult prea devreme în rândul celor considerați ,,expirați”. În nebuneasca investigație birocratică, ea se intersectează și cu Serge Blin (Nicolas Marié), un bibliotecar orb de un entuziasm excesiv. Improbabilul trio se aventurează într-o călătorie ilară și plină de peripeții pentru a găsi copilul de mult pierdut al lui Suze. Cei trei se angajează într-o căutare atât de spectaculoasă pe cât de improbabilă.

Scris împreună cu Xavier Nemo, Adieu les cons! ne permite să identificăm câteva constante ale cinematografiei lui Albert Dupontel. Pentru cel de-al șaptelea lungmetraj, Albert Dupontel împinge cursorii universului său și mai mult, odată cu întâlnirea a trei victime ale muncii: o coafeză care suferă de o boală autoimună cauzată de utilizarea lacurilor, un birocrat competent, dar demis, deoarece era… „prea bătrân”, un slujbaș cu o carieră ruinată de violența poliției. Și în această peliculă, regăsim tema filiației, discutată deschis; de asemenea, regăsim personaje care își găsesc cu greu locul într-o societate din ce în ce mai cinică. Dincolo de statutul lor social distinct, coafeza care a devenit victima unei boli profesionale Virginie Efira), informaticianul experimentat, dar subminat de perimarea poziției sale (însuși Dupontel), și fostul agent EDF (Nicolas Marié) care a devenit arhivar orb în urma unei greșeali a poliției, sunt personaje reprezentative pentru o clasă de mijloc în derivă.

Scenaristul Albert Dupontel nu trebuie decât să sape în absurdul societății noastre pentru a dezvolta cadrul kafkian al filmului său: atunci când toată lumea funcționează  prin intermediul ecranelor, cum să facă față unui fișier care nu este computerizat? Adieu les cons! a fost considerat drept o ‘tragedie burlescă’, dar  se râde copios, chiar dacă lacrimile sunt de râsu’-plânsu’. Și de această dată, filmul e îmbibat cu umor negru (recurent în munca cineastului) și de amestecul neobișnuit de naturalism și tonalitatea ireală, aici cu  un amețitor mixaj al mișcărilor camerei, prim-planurilor și escaladării sunetului. Colaboratorii cineastului au mers mână în mână, de la montajul (cu fason publicitar semnat de Christophe Pinel) frenetic la muzica bine ritmată a lui Christophe Julien, până la efectele speciale ale lui Cédric Fayolle care dorea să adauge poezie în decorurile urbane. În acest film, există multă precizie pentru locul artei și al locurilor de întâlnire. Fie că este vorba de dans, arhitectură, literatură, poezie, muzică, fotografie, cinematograf, conservator și chiar un bistro sau o piață cu baloane, aceste prezențe creează legături, participă la frumusețea lumii. Dimpotrivă, absența lor subliniază dezumanizarea, generalizarea și banalizarea mizeriilor cotidiene. Ca o constantă, trecerea de la burlesc la dramă se străduiește să convingă. Echipa tehnică îi este mereu loială cineastului: camera se rotește pentru multiplicarea punctelor de vedere subiective. Truda lui Alexis Kavyrchine, directorul de imagine, oferă o fotografie’ care amintește de cea a filmelor lui Jean-Pierre Jeunet, facilitând credibilitatea acestui film.

În lumea lui Albert Dupontel, plăcerea rezidă și în reunirea cu trupa sa de actori. Excelentul Nicolas Marié, cu entuziasmul său neclintit, aduce o latură clovnică improbabilului duo Suze & J.B.; de data aceasta, „nebunul” poveștii este el. Râdem de excentricitatea pe care o aduce personajului domnului Blin, dar niciodată de handicapul său. Scena de deschidere cu Bouli Lanners  – ca medic – dă tonul pentru restul filmului, amestecând umorul și tragicul. Limbajul profesional ridicol al lui Philippe Uchan și Michel Vuillermoz, respectiv șeful lui J.B. și psiholog, este o adevărată încântare. De asemenea, talentul actoricesc al actriței Virginie Efira e pus în valoare de rolul acestei femei copleșite de situație/Suze Trappet. Acest personaj à l’italienne ne reamintește de rolurile întrupate (în anii ’60) de fermecătoarele Claudia Cardinale și Sophia Loren. Umorul usturător și mizantropia sunt contrabalansate, în această peliculă, de infinita tandrețe pe care cineastul o are pentru cei doi eroi bătuiți de soartă.

Adieu les cons! este o fabulă cinematografică uluitoare, de la început până la sfârșitul îndrăzneț, unde burlescul și lirismul se armonizează. Dacă inaptitudinea a devenit normă și «a fi la margine» arătând umanitate și solidaritate îți permite să trăiești, în sfârșit poți să te regăsești: Mala vida! În această narațiune burlescă, care înfățișează dezumanizarea societății contemporane, regăsim toată duioșia lui Albert Dupontel pentru «infirmii exitsenței», sugerând că și cei slabi pot avea forță.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

Regia: Albert Dupontel

Scenariul: Albert Dupontel

Imaginea: Alexis Kavyrchine

Montajul: Christophe Pinel

Muzica:  Christophe Julien

Distribuția:

Virginie Efira –  Suze Trappet

Albert Dupontel – Jean-Baptiste Cuchas/ J.B.

Nicolas Marié –  Serge Blin

Jackie Berroyer –  Dr Lint

Philippe Uchan –  M. Kurtzman

Bastien Ughetto –  Adrien

Durata: 87 min.



Citiţi şi

Când el face o glumă proastă, tu n-ai simțul umorului

Fin del Mundo (3)

Solomon Marcus și cele zece nevoi umane

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro