Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Brad natural sau artificial?

27 November 2019

Crăciunul se alcătuiește din senzații, dintre care cele olfactive joacă – cel puțin pentru mine – un rol esențial. Mirosul de cozonaci proaspeți, mirosul de lemn ars din soba bunicilor, mirosul de brad proaspăt în casă, brad ce își așteaptă nerăbdător podoabele… Veselie, masă îmbelșugată și oameni dragi, iată definiția sărbătorilor perfecte, acele sărbători care ne plasează într-un moment suspendat în timp, moment în care suntem și copii, și adulți, suntem și alături de cei cu care sărbătorim… dar și de cei pe care îi mai purtăm doar în leagănul emoționant al amintirilor.

Am trecut prin toate Crăciunurile posibile, majoritatea vesele, dar și câteva excepții, știți voi, last Christmas, I gave you my heart… însă bradul n-a lipsit vreodată cât am stat la părinți. Oricât de mic, de asimetric ori de rar, s-a chemat că am avut brad. Adus din pădure, cu mirosul și cu toate poveștile ei care-și pierdeau din prospețime cu fiecare zi care trecea, până când îl scoteam pe aceeași ușă pe care intrase cu acele verzi și elastice. Trist și nefolositor și cu o doar bănuită soartă – focul. Am crezut o vreme că voi renunța pentru totdeauna la mirosul de cetină doar de mila brazilor căzuți la datoria lor de Crăciun.

Dar a venit vremea când am putut împăca cele două dorințe care se cam băteau cap în cap: să am un brad adevărat, dar să nu fi fost tăiat din locul în care a crescut. Un fel de să mănânci prăjitura, dar s-o și ai, cum zice englezul când ceva îi pare imposibil. Apăruseră brăduții în ghiveci. Numai că ei erau de obicei mai mici, scoși din pepinieră și replantați în ghiveci, ceea ce le micșora șansa de prindere la a doua replantare, în luna martie. Nemaisocotind toată tevatura cu depozitatul până atunci, cu transportul și găsitul locului unde să crească mai departe, ca să poți, de vrei, să mai treci pe-acolo, de-un Crăciun, să-i atârni un glob sau un fir de beteală, și să-ți amintești de vremea când ați fost tovarăși de sărbătoare.

Mie, una, nu mi-a reușit replantarea doi ani la rând, și m-am lecuit. Era parcă și mai trist decât dacă i-aș fi luat gata tăiați… Au apărut apoi brazii crescuți direct în ghiveci care ar fi suferit în primăvară o primă și singură plantare în natură. Ceva nu făceam bine, cred, pentru că nici așa n-a rezistat. Într-un an am împodobit un tuia mic în ghiveci, iar în altul, nu râdeți, un cactus… Era singura plantă dintr-o ocameră cam neprimitoare de hotel. 🙂

Spre deosebire de anul următor, când holul hotelului unde ne-am petrecut vacanța de Anul Nou avea cel mai spectaculos brad din câți văzuserăm până atunci. 

Curând, toată lumea va umbla iar după ei, și mi s-a făcut o milă de brăduții tăiați ceva de neînchipuit. După toate dezastrele provocate de oameni nesăbuiți și hrăpăreți prin codrii României, nu-mi mai vine să iau nici măcar unul în ghiveci, necum un falnic vârf de brad care-a lăsat undeva, neștiut, în vreo pădure fără câini, un copac ciuntit.

Și m-am gândit io, așa, oare ce-ar fi să ne punem frumușel în cui pofta de-a avea anul acesta un brad adevărat? Că trist ar fi ca doar într-un biet copac tăiat să stea toată magia sărbătorilor… Să renunțăm la plăcerea, cam ciudată altfel, de-a băga un “copac neviu” în casă de Crăciun și să cumpărăm brazi artificiali, “cu cetina tot verde…”, un brad pentru o viață. 🙂

Pentru că, spre  deosebire de o geantă Vuitton, Hermès, Prada sau Chanel, la brazi nu e de prost gust să-ți iei copia, dacă nu-ți permiți originalul. Mulți își permit un brad adevărat, dar cei care nu-l vor cumpăra vor fi înțeles înaintea celorlalți că e poate singurul fals de bonton și că cel mai frumos brad de Crăciun rămâne tot cel din pădure: nins și cu conurile înghețate sclipind în lumina lunii.

PS: facem o listă cu avantaje și dezavantaje pentru un brad artificial? 🙂



Citiţi şi

Povestea lor are un început, dar nu este acesta

Eu puțin căsătorită, el puțin căsătorit și amândoi puțin nefericiți

Te iubesc și astăzi!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro