Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ca bărbat nu știi care este “varianta corectă de creștere a copilului”?

28 April 2020

Cică EU, ca BĂRBAT, nu trebuie să mă BAG în treburile care țin de creșterea copilului, pentru că, BĂRBAT fiind, implicarea mea este una marginală, deci neimportantă, deci cu păreri sau opinii care valorează foarte puțin. Asta nu o înțeleg. Ce ar trebui să facă un tată ca părerea lui, experiența lui, să fie relevantă, demnă de luat în seamă?

Îmi pare că… dacă nu ești femeie/mamă, tu ca tată/bărbat nu ai dreptate sau nu știi care este “varianta corectă de creștere a copilului”. Nu vreau să intru într-un nou “conflict”, doar că mi-ar plăcea să fie mai multă înțelegere, un soi de nu da cu piatra până nu discuți, până nu afli ce este de aflat. Cineva îmi spunea că nu ar trebui să îmi pun atâtea probleme, doar că, nu cred că putem progresa, dacă purtăm un dialog al surzilor cu muții, din care nu are nimeni de câștigat. E drept că există și excepții, lucru minunat, care îmi dă speranțe că o balanță poate exista. 🙂

Am câteodată parte de o situație ciudată – ies cu fiica mea în parcul din spatele blocului și, pentru că sunt văzut des cu ea, nu sunt admonestat pentru cum o cresc (chestiuni legate de îmbrăcăminte, mâncare sau jucării), dar dacă merg în alt parc… bunicile și/sau mamele mă privesc tare dojenitor, dacă am alte opțiuni.

Oare pentru că bărbații sunt așa dornici să conducă totul, femeile doresc ca acest ‘domeniu’ să le aparțină? Oare genul ăsta de comportament este pur românesc?

Pun atâtea întrebări pentru că nu înțeleg de ce un lucru care ar putea reprezenta o colaborare normală, un schimb de experiență, ajunge să pară o competiție sau o castă indiană, un club exclusivist, unde calitatea de membru o dobândești doar prin naștere sau mai știu eu în ce condiții?

Cunosc tați care sunt mai dedicați copilului lor decât multe femei, cunosc tați care și-au crescut singuri copilul, cunosc tați care nu au au avut parte de ajutorul unei femei în creșterea copilului și îi cunosc și pe copii acestor tați. Și au de ce să fie mândri! Pe ei cum îi tratăm? Unde îi plasăm? Au voie să își dea cu părerea, sunt doar excepții de la o regulă?

Ce mi-a venit să întreb atâtea? Pentru că am fost certat când am spus că am o problemă cu mamele care renunţă prea repede la alăptat în favoarea biberonului.



Citiţi şi

“Ori înveți, ori mergi la sapă!”

Bărbaţii şi ciudatele întâlniri cu ei

Cum ar fi să aibă mamele astea o casă de marcat fermecată din care să iasă un bon cu toate lucrurile pe care le fac?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro