Fiecare generație a spus în felul ei povestea morții și învierii lui Iisus, dar sursa a fost mereu Biblia cu cele patru evanghelii (Marcu 14–15 – 16 , Matei 26–27 – 28, Luca 22–23 – 24 și Ioan 18–19 -20). În artă, scenele ei au devenit repere: intrarea în Ierusalim, Cina, rugăciunea din grădina Ghetsimani, arestarea, drumul spre Golgota, răstignirea, coborârea trupului de pe cruce, punerea în mormânt, dimineața Paștelui – Învierea.
În pictura italiană, narațiunea Patimilor a fost o preocupare constantă. Artiștii au încercat adesea să-l facă pe privitor să împărtășească trăirile scenelor. Papa Benedict al XVI-lea vorbea despre via pulchritudinis („calea frumuseții”) ca despre un drum prin care omul poate fi condus spre înțelegere. Arta poate face vizibilă nevoia noastră de a trece dincolo de ceea ce vedem.
În cele de mai jos, vom spune povestea Săptămânii Mari cu toate întâmplările ei, printr-o călătorie în care ne va conduce frumusețea picturilor.
***
Duminica Floriilor (Palm Sunday) – a șasea duminică din Postul Mare marchează începutul Săptămânii Mari (Săptămâna Patimilor). Este ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un măgar, însoțit de cei 12 apostoli (ucenici).
Vitraliu din galeria (claustrul) Catedralei din Chester
„Au luat ramuri de palmier și i-au ieșit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, regele lui Israel!»” (Ioan 12:13).
„Osana” este un cuvânt venit din ebraicul „hoshia-na”, cu sensul „mântuiește-ne/salvează-ne, te rugăm”, ajuns în uzul liturgic și ca aclamație.
Isus “privește împrejur” și, seara, iese din Ierusalim și se duce la Betania. (Marcu 11:11).
„Iisus merge seara la Betania”, James Tissot (1886–1894), acuarelă opacă peste grafit, Brooklyn Museum, New York
Evangheliile relatează o ungere la Betania: Ioan o datează “cu șase zile înainte de Paști”, dar Marcu și Matei o plasează miercuri.
James Tissot, Maria Magdalena la picioarele lui Iisus, scena ungerii, 1886–1894, Brooklyn Museum, New York, SUA.
A doua zi, se întoarce la Ierusalim. Pe drum, blestemă smochinul neroditor „Să nu mai mănânce nimeni vreodată rod din tine”. În Evanghelia după Marcu, smochinul e folosit pentru comparație: o religie cu frunze, dar fără rod: ritual, activitate, prestigiu, dar fără ceea ce ar trebui să producă (dreptate, milă, adevăr).
„Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei… «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile». Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” (Marcu 11:15–17).
Giotto di Bondone, „Izgonirea negustorilor din templu”, frescă (cca. 1303–1305), Capela Scrovegni, Padova.
“Când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate.” (Marcu 11:19).
Dimineața, pe drumul spre Ierusalim, ucenicii văd că smochinul blestemat cu o zi înainte uscat din rădăcini. Iisus le spune: „Aveți credință în Dumnezeu!”
„De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.” (Marcu 11:24). Și încheie cu condiția iertării: „când stați să vă rugați, iertați, dacă aveți ceva împotriva cuiva”.
În curtea Templului, în timp ce Iisus îi învăța pe oameni, vin la El arhiereii, cărturarii și bătrânii, după cele întâmplate acolo cu o zi înainte, și Îl întreabă: «Cu ce autoritate faci acestea? Și cine Ți-a dat această autoritate?»” (Marcu 11:27–28).
Când părăsesc Templul, de pe Muntele Măslinilor, un ucenic admiră Ierusalimul și Îi spune: „Învățătorule, uite ce pietre și ce clădiri!”. Răspunsul e o altă profeție: „Nu va rămâne piatră pe piatră…”. „Când se vor întâmpla acestea? Și care va fi semnul…?”.
Isus le vorbește despre vremea din urmă și trezvie prin pilda celor zece fecioare: toate așteaptă mirele, dar numai cele pregătite au untdelemn pentru lampă. Când vine strigătul de la miezul nopții, nu mai e timp pentru împrumut sau improvizație. „Vegheați, pentru că nu știți ziua, nici ceasul.” (Marcu 13; Matei 25:1–13).
William Blake, „Pilda fecioarelor înțelepte și a fecioarelor nebune”, acuarelă, peniță și cerneală (cca. 1799–1800), The Metropolitan Museum of Art, New York.
Evangheliile plasează ziua în Betania. Într-o relatare, Iisus e la masă în casa prietenilor săi, Lazăr, Marta și Maria; acolo, mirul e turnat ca un gest de adorație (Ioan). În alta, scena ungerii are loc „în casa lui Simon, numit leprosul”, când o femeie toarnă mir scump pe capul Lui, iar ucenicii protestează invocând „risipa”; Iisus spune limpede că gestul îl pregătește pentru îngropare și că va rămâne pomenit. (Matei 26:6–13).
În aceeași zi, Iuda Iscarioteanul merge la arhierei și negociază predarea: „Ce voiți să-mi dați și vi-L voi da în mâinile voastre?” (Matei 26:14–16).
Giotto di Bondone, „Iuda primește plata pentru trădare”, frescă (1304–1306), Capela Scrovegni, Padova.
Joi este ziua în care creștinii comemorează Cina cea de Taină, masa pe care Hristos a împărțit-o cu ucenicii săi. Înainte de cină, Iisus le spală picioarele (gest cunoscut drept Pedilavium). În timpul cinei va frânge pâinea și va împărți vinul. „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22:19–20).”
Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, anii 1490, mănăstirea Santa Maria delle Grazie, Milano, Italia.
După cină, ies din Cetate și merg să petreacă noaptea în Grădina Ghetsimani. Isus se roagă în suferință și teamă față de ce urmează. Ucenicii, care trebuiau să vegheze, adorm.
Giorgio Vasari, Grădina Ghetsimani, c. 1570, National Museum of Western Art, Tokyo, Japonia.
Fără vreo avertizare, va fi arestat de oameni înarmați conduși de Iuda, cel care îl va săruta pentru ca soldații să știe care e Isus. A fost prins și dus la Ana, la Caiafa, și în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaște.
Caravaggio, Prinderea lui Hristos, ulei pe pânză, c. 1602, National Gallery of Ireland, Dublin.
Vinerea Mare comemorează „Patimile”: execuția lui Iisus prin crucificare. Ponțiu Pilat, guvernatorul roman, îl judecă sub acuzația de trădare. Iisus este biciuit, apoi i se pune o coroană de spini, ca batjocură pentru pretenția că ar fi „Regele iudeilor” și își va purta în spate crucea până pe Golgota, unde va fi pironit alături de alți doi condamnați.
Salvador Dalí, Hristosul Sfântului Ioan al Crucii, 1951, ulei pe pânză, Kelvingrove Art Gallery and Museum, Glasgow, Regatul Unit.
După câteva ore, trupul îi este coborât și înmormântat.
Beato Angelico, Coborârea de pe Cruce (Deposizione dalla Croce), Muzeul San Marco, Florența, Italia
Vinerea Mare este o zi de doliu. Creștinii se gândesc la suferința și moartea lui Iisus pe cruce și la ce înseamnă acestea pentru credința lor.
Cunoscută și ca Sâmbăta Sfântă, Marele Sabat și Ajunul Paștelui, este ultima zi a Săptămânii Mari (Săptămâna Patimilor).
În această zi, trupul lui Iisus se află în mormânt, iar sufletul său coboară în iad – eveniment cunoscut drept „Coborârea la iad” (Harrowing of Hell: „jefuirea/prădarea iadului”, în tradiția creștină, momentul dintre răstignire și înviere, când Hristos coboară în iad).
Gregorio Fernández, Iisus zăcând în mormânt, Mănăstirea San Joaquín y Santa Ana, Valladolid, Spania.
Jacopo Tintoretto – Coborârea în iad, 1568, colecția bisericii San Cassiano, Veneția
Duminica Paștelui
Este unul dintre cele mai importante evenimente din creștinism: Învierea lui Iisus Hristos. Există numeroase reprezentări ale acestui moment crucial în artă, e dificil să alegi.
Dimineața, femeile merg la mormântul lui Iisus ca să pregătească trupul, dar mormântul e gol. Îngerii le spun că Iisus a înviat. Maestrul olandez Rembrandt van Rijn surprinde acest moment: femeia, fără să înțeleagă încă pe deplin vestea, pare șocată și chiar speriată.
Rembrandt van Rijn, Hristos și Sfânta Maria Magdalena la mormânt, 1638, Royal Collection, Londra, Regatul Unit.
Fra Angelico, „Noli Me Tangere” („Nu mă atinge”), circa 1425.
Iisus fusese răstignit cu o zi înainte. Maria Magdalena ajunge la mormânt, dar îl găsește gol. Plânge. Un bărbat o întrerupe, ea crede că este grădinarul. Apoi el îi spune prenumele. Doar prenumele. Ea se întoarce și întinde mâna. Și între ei rămâne suspendate aceste cuvinte: „Noli tangere me” („Nu mă atinge”), nu încă.
Este poate momentul cel mai amețitor din întreaga Săptămână Mare, acea fracțiune de secundă dintre moarte și altceva, pe care Fra Angelico o pictează cu o delicatețe uimitoare. Guido di Pietro intră în ordinul dominican, devine fratele Giovanni da Fiesole și pictează „ca un înger”, lucru care îi va aduce pentru totdeauna supranumele Fra Angelico.
Urmează triumful Învierii lui Hristos și cine, dacă nu Rafael, ar fi putut să-i arate toată gloria?
Rafael, Învierea lui Hristos, c. 1499–1502, Museu de Arte de São Paulo (MASP), São Paulo, Brazilia.
Paul Landowski și Heitor da Silva Costa, Hristos Mântuitorul, 1931, Muntele Corcovado, Rio de Janeiro, Brazilia.
Vedeți și Iisus în pictur
Cina, Răstignirea și Învierea în pictură, de-a lungul secolelor
Citiţi şi
Un artist al înșelăciunii – Ripley
Henri și Lydia – o poveste de dragoste?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
