Am locuit trei ani pe malul Mării Mediterane, în sudul Italiei. Ei, hai, bine. Exagerez. Nu chiar pe mal, ci la vreo zece minute de plajă. Acolo vremea caldă durează vreo opt luni în fiecare an. Ceea ce e foarte mișto. Bine, cam totul e mișto acolo. De la oameni până la muzică, istoria locului și mâncarea tradițională. Dacă ai cumva impresia că ceea ce mănânci e pizza, te înșeli amarnic. Doar la Napoli vei mânca pizza adevărată. Cum tot acolo vei bea singurul espresso adevărat pe care l-ai gustat vreodată. Stă lingurița dreaptă în el și îți cam baleiază inima după ce l-ai dat peste cap, dar nu ai cum să reziști aromei ăleia de Cafea. E imposibil.
E Raiul pe pământ. Vă jur. Marea e de un albastru pe care, nici să vreau, nu îl pot descrie în cuvinte și nici măcar vreun pictor talentat nu ar reuși să îi redea nuanțele care se schimbă de la o secundă la alta. E de ajuns să îți întorci doar pentru o clipă privirea, ca apoi, când te reîntorci la ea să nu o mai recunoști. Milioane de nuanțe de albastru, verde și turcoaz.
Fraților, iubesc locul ăla ca pe ochii mei din cap. Pentru că eu iubesc căldura. Voi prefera oricând să mă săgete soarele decât să o facă frigul. Așa de drag îmi e soarele că uneori aș vrea să fiu șopârlă și să stau ore întregi, moțăind, iar el să mă jupoaie și mie să nu fie teamă pentru că am oricând la dispoziție o piele nouă.
Eu, amanta preferată a căldurii
Dar vă spun un lucru. O umiditate dragilor, de așa, pe ora prânzului, simți că nu mai intră aer nici măcar în nări, d’apăi în plămâni. Și tu nu ai altă soluție decât să te închizi în casă, să tragi storurile și să moțăi vreo trei ore, până se mai domolește căldura. Tocmai de aceea nu există case fără dezumidificatoare. Și vă spun: fac minuni. Eu, amanta preferată a căldurii, nu știu cum aș fi rezistat fără aceste minunate invenții.
Dar parcă e prea frumos să fie adevărat, nu? Păi, hai să vi-o spun pe a’ dreaptă. În primul an cât am locuit de acolo, odată ce a început frigul, zilnic, dar zilnic, imploram pronia cerească să oprească în vreun fel acel coșmar și să mă trezesc din nou în vară. Vă spun de ce. Acolo iarna durează foarte puțin. Adică vreo trei sau patru luni. Eu sufeream așa de mult pentru că îmi plac extremele și exagerez. Temperatura nu a coborât niciodată sub șapte-opt grade. Tocmai de aceea casele nu sunt bine organizate pentru frig. Din acest motiv foarte simplu: nu au nevoie. Oamenii se îmbracă mai gros, fac focul în șemineu și își petrec serile acolo, în fața focului, pe canapea, prăjind cartofi în jar și povestindu-și ziua. Vă jur că am încercat. Și cu autosugestia, și cu îmbrăcatul și cu focul. Nu a mers. Așa că în al doilea ani i-am mobilizat pe toți, au făcut un sistem de încălzire pe lemne și au pus calorifere peste tot. Practic, au împânzit casa cu calorifere. Nu care cumva să mai răzbată frigul prin vreun colțișor.
Așa am ajuns eu să trăiesc nestingherită pe malul mării, într-un dolce far niente permanent, care la un momendat, când s-a terminat și iubirea, a început să devină apăsător. Așa că mi-am făcut bagajele și m-am întors acasă, unde vara-i ca iarna și iarna seamănă tot mai mult cu… un anotimp pe care nu îl mai recunosc. Îmi place acasă, nu zic ba. Îmi place de mor. Dar așa mă apucă uneori câte un dor să stau cu urechea pe nisip și să mă gâdile marea pe gleznă, în timp ce eu privesc printre gene infinitul, crezând că îl voi avea mereu în fața ochilor. Dar știu că eu acolo voi muri. Pe malul mării, într-o casă cu verandă și hortensii proaspete în vaza de pe masa din bucătărie. Și pentru că știu ce să îmi doresc, visurile nu mă dezamăgesc niciodată. Mi se transformă mereu în viață.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
