Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Carnea și sângele – Red Sparrow

6 April 2018

Mădălina DumitracheFilmele de spionaj sunt, adesea, absconse, dacă nu e vorba despre James Bond, cu alte cuvinte, dacă nu au mai multă acțiune decât urmărire-iscodire. O plăcută surpriză, în zona filmelor de spionaj, o reprezintă recenta producție Red Sparrow. Realizatorul Francis Lawrence (Water for Elephants, The Hunger Games: Catching Fire) ne livrează un autentic film de spionaj, care aduce în prim-plan Războiul Rece și fosta Uniune Sovietică – dușmanul „prin excelență” al lumii libere; de asemenea, este un film centrat în jurul unei femei fatale. Red Sparrow prezintă cu minuțiozitate viața și activitatea zilnică a unor agenţi secreţi. Prin urmare, Red Sparrow nu este un James Bond, după cum nici personajul interpretat de Jennifer Lawrence nu este vreun Bond feminin. Dominika Egorova (Jennifer Lawrence) poate fi orice: o fiică devotată gata în orice moment să își apere mama, o prim-balerină a cărei ferocitate o împinge spre limita absolută, dar, mai mult decât orice, este o desăvârșită maestră a seducției și a manipulării.

1- Red Sparrow

În urma unei severe accidentări, dar și pentru a-și putea susține mama bolnavă, balerina de la Teatrul Balshoi își abandonează statutul de privilegiată și acceptă să intre în serviciile de spionaj. Alegerea aceasta devine echivalentul unei veritabile coborâri în infern. Încorporarea în sânul școlii Sparrow înseamnă acceptarea unor lecții de educație, în regim special, cu scopul de a-și „servi patria”. Inteligentă, seducătoare, înverșunată, Dominika va ajunge cea mai bună cursantă din promoția ei, de aceea va fi trimisă în cele mai riscante misiuni, pentru a depista „cârtița” infiltrată în sistemul sovietic. Poate una dintre cele mai reușite părți ale peliculei o reprezintă cea în care „lecția de sponaj de tip rusesc” e predată de o implacabilă maestră precum Charlotte Rampling.

3- Red Sparrow

Antrenată să își folosească din plin farmecele naturale și trupul drept arme, tânăra descoperă amploarea noii sale puteri, așadar, în cursa dintre juna spioană și agentul infiltrat de CIA în Uniunea Sovietică ajunge un periculos joc în care seducția și manipularea își dau mâna. Alături de uimitoarea Jennifer Lawrence, se vor regăsi Matthias Schoenaerts (Bullhead, A Bigger Splash), Charlotte Rampling și Jeremy Irons, completând, astfel, o distribuție de cinci stele. Atmosfera capătă rolul unui „personaj mut” – străzile Budapestei par să fie la fel precum erau, în urmă cu cincizeci de ani, cele din Berlinul de Est, unde se făceau schimburile de spioni; de asemenea, imaginile reci surprinse pe străzile orașelor rusești – unde iarna parcă nu se mai termină niciodată – reconstruiesc aceeași cunoscută imagine a dușmanului dintotdeauna al „lumii libere”. În contextul Războiului Rece, poveștile de pe ecran, astăzi doar niște situații fantasmatice – glisează între un erotism bolnăvicios și violență cruntă. Aici, sexul nu are nimic de-a face cu frumusețea ori cu plăcerea, ci e doar o armă menită să dea lovitura letală (în suferința fizică și psihică).

2 - Red Sparrow

Încă de la prima sa misiune, eroina întrupată de Jennifer Lawrence a fost violată și-apoi plasată drept momeală de propriul unchi (fermecătorul Matthias Schoenaerts într-o versiune sexy a celebrului Putin). Nu degeaba realizatorul Francis Lawrence și-a antrenat muza (a turnat împreună cu Jennifer Lawrence trei ediții de la Hunger Games). Devenită o adevărată „mașină de ucis”, o expertă în arta manipulării, tânăra actriță se dedică trup și suflet încarnării cât mai credibile a ceea ce înseamnă „exploatarea pericolului”. Mai aproape de Nikita decât de Tomb Raider, personajul întruchipat – în Red Spparow – de Jennifer Lawrence nu trage cu arma și nici nu se lansează în urmăriri de mașini, arma ei este de  natură psihologică: de a descoperi slăbiciuni și de a se juca cu mintea victimei. Pe alocuri, secenele de tortură sunt mult prea dureroase și devin excesive. În acest blockbuster, Jennifer Lawrence – actriță din prima linie a mișcării #metoo – încasează lovituri, cot la cot cu bărbații, dar nu ratează nici ea să aplice torturi de calibrul unui „torționar de carieră” (scenele de prelevare a pielii pe viu (!) reprezintă supliciul în stare pură și nu se recomandă celor mai „slabi de înger”). Uimitoarea actriță surprinde corect și redă veridic esența unui agent operativ (de altfel, cartea  ce a stat la baza scenariului a fost scrisă de un fost agent secret). Deloc întâmplător sunt surprinse pe ecran și laturile mai putin spectaculoase ale „meseriei”: orele nesfârșite de filaj, antrenamentele, pregătirea pentru manipulare, nu în ultimul rând rivalitățile și conflictele dintre agenți/colegi. „Vrăbiuța” știe să fie atrăgătoare și să cucerească, dar – chiar și așa – partea sinistră a meseriei ei pare să îi fie întipărită în privire.

DF-23016_R – Jennifer Lawrence and Joel Edgerton in Twentieth Century Fox’s RED SPARROW. Photo Credit: Murray Close.

Nihilismul preluat din serialele americane de televiziune și înserat în această superproducție derutează și riscă, pe alocuri, să își piardă din public pe acest înroșit traseu. Ambianța generală, estetica plină de prețiozități ajung să înghețe spectatorul din fotoliu. De la simpla dorință de a-și întreține mama bolnavă, deci de la o situație socială precară, și până la așa-zisa cauză patriotică, traseul străbătut de eroină/ „Vrăbiuță” e presărat cu nenumărate răsturnări de situație. Fiecare dintre eroii de pe ecran poartă povara unei trame, bine mascate în interior, dar nimic nu transpare la exterior. Emoțiile acestora plasează spectatorii într-un adevărat labirint, iar suspansul potențează cadrul general tensionat și-așa de scenele erotice alternate cu violența fizică. Chiar dacă absența efectelor speciale este vizibilă (o superproducție are astfel de „obligații”), Francis Lawrence realizează un film solid și foarte îngrijit, grație luminii glaciale (Imaginea: Jo Willems).

5 - Red Sparrow

În acest thriller psihologic, stilat, Jennifer Lawrence își semnează triumful actoricesc, etalând măsura talentului bine coordonat; „vrăbiuța blondină” se transformă într-o adevărată „red widow”. Alături de izbânzile actoricești, răvășitoarea peliculă Red Sparrow ilustrează dificultatea de a actualiza obsesiile cinematografice ale lumii contemporane fără să pară deplasată: între „Cold War Revival”(decadent) și „pedeapsa” reală nu e decât un pas.

Regia: Francis Lawrence

Scenariul: Justin Haythe (după romanul Red Sparrow de Jason Matthews)

Imaginea: Jo Willems

Decoruile: Maria Djurkovic

Costumele: Trish Summerville

Montajul: Alan Edward Bell

Muzica: James Newton Howard

Distribuția:

Jennifer Lawrence – Dominika Egorova

Joel Edgerton – Nathaniel Nash

Matthias Schoenaerts – Ivan Dimitrevich Egorov

Charlotte Rampling – Matron

Mary-Louise Parker – Stephanie Boucher

Jeremy Irons – Generalul Vladimir Andreievich Korchnoi

Durata: 140 min

Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.

Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.



Citiţi şi

O afacere de familie

Sunetul destinului – Everybody Knows/Todos Lo Saben

Vertijurile zilei – The Children Act

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,229 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro