Câștigătorii ediției 100 a premiilor Pulitzer

Catchy

20 April 2016

Pe 18 aprilie, la Universitatea Columbia din New York, au fost anunțați câştigătorii prestigioaselor Premii Pulitzer, ajunse anul acesta la cea de-a o suta ediţie. Majoritatea câştigătorilor au prezentat materiale care reflectă dramele contemporane ale omenirii.

În mod excepţional, la categoria fotografie breaking news s-au acordat două premii: unul echipei de fotoreporteri de la New York Times – Mauricio Lima, Serghei Ponomarev, Tyler Hicks şi Daniel Etter – pentru surprinderea în imagini a dramei refugiaţilor şi a pericolelor cu care se confruntă aceştia, iar al doilea, fotografilor agenţiei Thompson Reuters, care, la rândul lor, au urmărit migranţii în drumul lor de mii de kilometri, din Siria spre Europa.

Vă prezentăm fotografiile câştigătoare ale fotografilor de la publicația The New York Times.

16 noiembrie 2015. Imigranţii ajung cu o barcă turcească lângă localitatea Skala, pe insula grcească Lesbos. Proprietarul bărcii a adus 150 de imigranţi şi a încercat să scape fugind înapoi către Turcia. A fost arestat în apele turceşti.

foto imigranti 1

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

 18 septembrie 2015. Refugiaţi desiperaţi la bordul trenului cu direcţia Zagreb, în staţia Tovarnik la graniţa cu Serbia. Cum principalele naţiuni şi-au au închis graniţele, imigranţii au fost redirecţionaţi către zona Balcanilor, deloc pregătită să-i primească.

foto imigranti 2

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

5 septembrie 2015. Ahmad Majid, în mijloc, în tricou albastru, doarme pe podeaua unui autobuz împreună cu fiii şi cu fratele său Farid Majid, în pulover verde, la dreapta, dar şi cu alţi membri ai familiei şi nenumăraţi refugiaţi, după ce au plecat din Budapesta cu destinaţia Viena. Sute de mii de refugiaţi, în special din Afghanistan, Iraq şi Syria şi-au părăsit căminele, riscându-şi viaţa pentru a trece ilegal graniţele (pe mare sau pe uscat), în căutarea azilului în ţările Europei de Vest sau ale Scandinaviei.

foto imigranti 3

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

22 octombrie 2015. Imigranţii trec pe lângă o biserică, esortaţi de poliţia slovenă, pentru a ajunge la o tabără de imigranţi de lângă Dobova, Slovenia. Micile ţări balcanice sunt copleşite de numărul mare de refugiaţi.

foto imigranti 4

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

16 septembrie 2015. Un bărbat încearcă să-şi apere copilul de loviturile şi de gazul lacrimogen ale poliţiei la punctul de trecere al frontierei în Horgos, Serbia. Poliţia din Ungaria a folosit tunruile de apă şi gazul lacrimogen împotriva imigranţilor care au reuşit să treacă prin gardul de sârmă ghimpată din Serbia în Ungaria.

foto imigranti 5

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

27 august 2015. Refugiaţii aşteaptă la coadă pentru documente într-un centru de primire în Presevo, Serbia. Refugiaţii trebuie să se înregistreze pentru a putea călători mai departe prin Serbia. Ei pot sta pe teritoriul ţării 72 de ore, au dreptul să călătorească şi chiar să stea la hotel.

foto imigranti 6

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

1 septembrie 2015. Zeci de refugiaţi, majoritatea din Siria, campează sub gara Keleti din centrul Budapestei.

foto imigranti 7

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

28 noiembrie 2015. Refugiaţi din Pakistan, Bangladesh, Maroc, Algeria şi Somalia se luptă pentru donaţiile de apă, pături, scutece şi haine în cea de-a zecea zi a şederii lor în tabăra de lângă frontieră, în Idomeni, Grecia. Nu li se permite trecerea în Macedonia. Doar refugiaţii din Afghanistan, Iraq şi Siria pot să-şi continue călătorie.

foto imigranti 8

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

28 noiembrie 2015. Soldaţii macedoneni, pe partea grecească a graniţei, au construit un gard care să separe oraşul lor Gevgelija de Idomeni. 2.500 de refugiaţi au fst astfel împiedicaţi să treacă în Macedonia.

foto imigranti 9

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

30 august 2015. Roujin Sheikho, la stânga, din Siria, îşi duce la piept fiica Widad, în timp ce fiul său Nabih, la dreapta, merge lângă ea şi alţi refugiaţi sirieni de-a lungul căii ferate înainte de a trece graniţa în Ungaria din Horgos, Serbia.

foto imigranti 10

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

31 august 2015. Membrii familiei Majid din Siria dorm cu copiii în braţe într-un câmp de grâu, în timp ce aşteaptă să teacă gardul de sârmă ghimpată din Horgos în Ungaria.

foto imigranti 11

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

21 noiembrie 2015. Refugiaţii stau la coadă ca să fie înregistraţi într-o tabără din Gevgelija, pentru a putea lua un tren către Belgrad, Serbia şi astfel să-şi continue călătoria prin Balcani către Europa.

foto imigranti 12

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

23 octombrie 2015. Imigranţi escortaţi de poliţia slovenă. În ciuda vremii reci, din cauza luptelor din Siria şi a fricii că graniţele vor fi închise, tot mai mulţi sirieni s-au aventurat să-şi părăsească ţara.

foto imigranti 13

Foto: Sergey Ponomarev pentru The New York Times

21 noiembrie 2015. O familie de refugiaţi din Siria se încălzeşte în jurul unui foc, în timp ce restul aşteaptă să fie înregistraţi în tabăra din Gevgelija.

foto imigranti 14

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

1 octombrie 2015. După ce au traversat marea agitată şi au înfruntat vânturile puternice, imigranţii ajung într-o barcă de cauciuc în insula Lesbos. De frică, unii dintre ei au sărit mai devreme în apele reci pentru a atinge cât mai repede ţărmul. Acest băiat a reuşit, spre deosebire de alte sute…

foto imigranti 15

Foto: Tyler Hicks pentru The New York Times

1 noiembrie 2015. Corpul unui refugiat care a încercat să treacă Marea Egee din Turcia în Lesbos. Alte trei cadavre – ale unei fete de 12 ani, un bărbat de vârstă mijlocie şi un bărbat mai în vârstă – au fost, de asemenea, găsite în aceeaşi dimineaţă.

foto imigranti 16

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

15 august 2015. Laith Majid, din Iraq, a izbucnit în lacrimi de fericire, în timp ce-şi ţine strâns copiii, după ce au ajuns cu toţii cu bine în Kos, Grecia, cu o barcă de cauciuc.

foto imigranti 17

Foto: Daniel Etter pentru The New York Times

7 noiembrie 2015. Un munte de veste şi bărci de salvare folosite, echipamentul de bază pe care mii de refugiaţi îl întrebuinţează pentru a traversa Marea Egee din Turcia către Lesbos.

foto imigranti 18

Foto: Mauricio Lima pentru The New York Times

Lista completă a premiilor oferite la cele 21 de categorii este:

Servicii Publice – Associated Press
Breaking News – Los Angeles Times
Jurnalism de investigaţie – Leonora LaPeter Anton şi Anthony Cormier de la Tampa Bay Times şi Michael Braga de la Sarasota Herald-Tribune
Jurnalism analitic – T. Christian Miller de la ProPublica şi Ken Armstrong de la The Marshall Project
Jurnalism local – Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick şi Lisa Gartner de la Tampa Bay Times
Jurnalism naţional – The Washington Post
Jurnalism internaţional – Alissa J. Rubin de la The New York Times
Cronică – Kathryn Schulz de la The New Yorker
Comentariu – Farah Stockman de la The Boston Globe
Critică – Emily Nussbaum de la The New Yorker
Editorial – John Hackworth de la Sun Newspapers din Charlotte Harbor (Florida)
Caricatură – Jack Ohman de la Sacramento Bee

2016ohman07

Una dintre lucrările câştigătoare (27 iunie 2015)

Fotografie Breaking News – Tyler Hicks, Mauricio Lima, Sergey Ponomarev şi Daniel Etter de la The New York Times şi Departamentul Foto al agenţiei Reuters

2016thomsonreuters05

Foto: Yannis Behrakis pentru Thomson Reuters – 24 septembrie 2015 – una dintre fotografiile câştigătoare

Fotoreportaj – Jessica Rinaldi de la The Boston Globe

2016rinaldistrider01

 Foto: Jessica Rinaldi, The Boston Globe – 8 noiembrie 2015 – una dintre fotografiile câştigătoare

Arte
Ficţiune – „The Sympathizer”, de Viet Thanh Nguyen

thesympathizercover200
Teatru – „Hamilton”, de Lin-Manuel Miranda
Istorie – „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America”, de T.J. Stiles

custerstrialscover200
Biografie – „Barbarian Days: A Surfing Life”, de William Finnegan
Poezie – „Ozone Journal”, de Peter Balakian
Non Ficţiune – „Black Flags: The Rise of ISIS”, de Joby Warrick
Muzică – „In for a Penny, In for a Pound”, de Henry Threadgill

De asemenea, centenarul Premiilor Pulitzer a fost dominat de… câştigătoare! Astfel, la diferite categorii, femeile au fost cele care au plecat acasă cu unul dintre cele mai râvnite premii din jurnalism.



Citiţi şi

Cred că așa se simte frica de moarte

Trandafirul

Când lucrurile se așază după dorință

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
590 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro